Ziua Limbii Române la Casa Memorială „Tudor Arghezi”
25 August 2016
Succes romanesc la Targul International de Carte de la Beijing
30 August 2016

Manuscrisul Voynich, nedescifrat până în prezent, va fi copiat pentru prima dată

Manuscrisul Voynich, o carte din secolul al XV-lea scrisă într-o limbă codificată pe care nimeni nu a putut-o descifra până acum, urmează să fie copiat pentru prima dată. Cercetătorii speră că cele 900 de copii care vor fi puse în circulaţie i-ar putea ajuta să obţină noi date.

În momentul de faţă, documentul se află în custodia Bibliotecii de Manuscrise şi Cărţi Rare din cadrul Universităţii Yale.

În paginile sale sunt numeroase ilustraţii reprezentând plante bizare, figuri umane şi chiar constelaţii.

Până acum, nicio editură din lume nu a primit permisiunea de a face copii manuscrisului. După mai bine de 10 ani de solicitări, o editură spaniolă a obținut drepturile de publicare. Firma urmează să realizeze 898 de copii, pe care le va pune la dispoziţia publicului la preţul de 9.000 de dolari pe exemplar.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *