Magie (în lumina lunii) marca Woody Allen- de Michaela Platon

De mult nu mai
ştiu unde să-l încadrez pe mr. Allen , dar mă bucur din inima că îmbătrânind
(acum are 84 de ani, dar la data lansarii filmului avea 76) nu a luat-o pe
aratură, să facă filme criptice, plicticoase sau prea nişate. Face un soi de
comedii romantice, dar cu dialoguri sprinţare si stilate, nu pentru toată
lumea, care nu o să înteleagă ce e cu trimiterile atât de dese la operele lui Nietzsche.

Şi ce îmi
mai place maxim la Woody Allen, sunt personajele lui, într-un fel sau altul
toate puţin sărite de pe fix, dar atât de suculente, de dulci, de jucauşe și
pline de substanţă, încât îţi vine să le ….mănânci, nu alta! Lăsând gluma la o
parte, filmul este o încântate pentru
ochi si spirit, cu atmosfera lui nonşalantă, cu opulenţa anilor ’20, dar
–spuneam – mai ales cu personajele lui savuroase: Stanley- magicianul
mizantrop, misogin , egocentric, arogant si cinic versus tânăra Sophie- un
pretins medium, în realitate doar o domnişoară dintr-un orăşel obscur american,
picată în exclusivistul mediu al aristocraţiei britanice, arivistă - dar cu
masură, candidă, fermecatoare și proaspată. Nu vreau să vă stric vizionarea povestindu-vă
subiectul - în caz că veți căuta filmul pe Netflix, dar pot sa vă spun ca e
unul lejer, atemporal, care ar fi putut fi la fel de bine filmat oriunde în
lume fără să i se altereze mesajul, dar astfel am fi fost noi deprivilegiaţi de
magnificele peisaje ale Rivierei franceze.

Scenariul
este aproape previzibil, dar ne cucereşte atmosfera, jocul fără cusur al
actorilor, scenografia şi costumele, aşa că ignorăm faptul că povestea pare mai
degrabă făcută din ce a rămas dintr-o altă încercare de scenariu. Să nu uităm
că este al 47-lea film al lui Woody Allen (şi al 8-lea filmat în Europa în 9 ani) şi privit din perspectiva lui Blue
Jasmine care i-a urmat – drama în care
a strălucit Cate Blanchet - Magic in the Moonlight pare un simplu
exerciţiu, diferit de profunzimea si notele acute în care priveşte regizorul
viaţa. Dar cred ca unui cineast de geniu ca Woody Allen îi este îngăduit din cand
în când un simplu și sprințar “jeu d’esprit”, fără să ne deranjeze că se
citează pe sine în unele scene (cum e refugierea în Planetarium care apare și în
Manhattan Murder Mystery din 1993- în care o avea ca partenera pe Diane Keaton),
sau că marginalizează actori de excepție - cum e Marcia Gay Harden - în roluri
derizorii care se pierd pur și simplu în film, când ar fi putut să-i dea strălucire.

Cât despre
Colin Firth în rolul lui Stanley, nu e nici Mr Darcy cel perfect, nici regele
George care lupta cu imperfecţiunea - dar reușește să convingă intrând perfect
în pielea personajului sceptic –şi cu atat mai vulnerabil la farmecul ingenuu
al Emmei Stone, care o joacă pe Sophie cea clarvăzătoare.

Era
previzibil faptul că Magic in the Moonlight nu va deveni un clasic marca Woody
Allen, dar este atat de încântător, însorit si iscusit împachetat si legat cu fundiţa vaporoasă a
happy end-ului, încât merită cu
siguranţă văzut.

În concluzie
vă invit să-l căutați și să-l găsiți pe Netflix, iar dacă veți lăsa “la uşă” prejudecăţile, scepticismul si pretenţiile, veţi descoperi
că vizionarea poate fi plăcută și nu veţi regreta că aţi ales acest film din
2014.