Maeștrii constructori ai antichității (IIIa) Complexele Ellora și Ajanta din Maharashtra, India
4 April 2020
Poate fi Știința reprimată, cenzurată, politizată? (p1)
18 May 2020

Maeștrii constructori ai antichității (IIIb) Complexul Ajanta din Maharashtra, India

Arta modelării masivelor din piatră este admirabil exemplificată de situri din zona Indiei. Partea central-estică a peninsulei conține ansambluri de cavități uimitoare arhitectonic, tehnic și artistic, imposibil de explicat rezonabil prin posibilitățile oamenilor trăitori în primele secole d.Hr. În acest episod – o scurtă prezentare, în ideea de lucru a Ereziilor moderne, a sitului de la Ajanta, cuprins în patrimoniul mondial UNESCO.

La Ajanta, edificiile sunt excavate într-un perete stâncos oblic, care, privit de sus, apare ca un arc cu lungimea de circa 600 de metri. Amplasamentul valorifică o  „pâlnie” formată de relieful pietros, de origine vulcanică, pe cursul râului Waghur. La circa 20 de metri mai sus de bază, planul conic natural a fost, se pare, pregătit pe o „bandă” de 10-20 de metri, formându-se, astfel, peretele lung, arcuit, masiv, de-a lungul căruia s-au sculptat cavitățile.  

Privirea atentă asupra acestei „fațade” stâncoase trimite, imediat, la generarea intenționată: în unele zone, peretele dezgolit poartă urmele fasonării grosiere făcute parcă în stare plastică, de o ipotetică „spatulă”. Acolo, se poate discerne pe baza de lucru un „caroiaj” estompat, posibil rezultat al dizlocării a sute de blocuri și, astfel, a unor straturi paralele de rocă.

Problema este observația inexplicabilă a aspectului „modelat”, e drept – grosier, al unor zone, doar cu urme rotunjite, fără suprafețele, muchiile, așchiile, chiar ulterior prelucrate, specifice dislocărilor în cariere. Imaginația trimite, de exemplu, la un uriaș calup de unt din care s-au tăiat, în straturi, sute de cuburi, cu o spatulă încinsă…

Astfel de urme constituie o categorie distinctă de prelucrare a rocii, practicate de (stră)vechii constructori, pretutindeni pe glob. Situl Ellora, descris în episodul precedent, poartă urme similare; la fel – și este doar alt exemplu – șantierul întrerupt al obeliscului de la Asswan, în Egipt, sau ansamblul Petra, în Iordania, menționate, de asemenea, în această serie. America de Sud oferă, la rându-i, interesante locații, cum ar fi peretele stâncos de la Ollantaytambo, în Peru.

Revenind la Ajanta, este de notat perioada prezumată a relizării operelor în bazalt: sec 2 î.Hr –  4 d.Hr, precum și metoda: cu dalta și ciocanul.

Sunt disponibile pe net materiale foto-video relevante pentru aspecte mergând de la detaliu la ansamblu. Complexitatea proiectelor și nivelele ierarhizate ale execuției în dimensiuni, detalii și finisaje, sunt greu de atribuit unor mânuitori de unelte primitive conduși de arhitecți, structuriști și artiști, imposibili acum două milenii.

De altfel, pentru Ajanta, la fel ca la Ellora, se recunoaște ignoranța în privința identității realizatorilor superbelor cavități sculptate în bazalt. Este sesizabilă, și în acest context, dilema istoriografiei oficiale față cu produsele unor civilizații străvechi, care nu se încadrează în tabu-ul liniarității dezvoltării.

Ajanta prezintă paralele clare cu Ellora și alte situri de același gen, menționate în episodul precedent.

Astfel, hinduismul, budismul și jainismul coexistă prin monumente distincte, fără certitudinea ordinii edificării sau semne de conflict. Să fie o erezie ideea firescului pluralității de credință a anticilor sponsori, care aveau la dispoziție capacități de proiectare și execuție comparabile?

În ambele situri se remarcă edificiile vihara și chaitra. Descrierile amănunțite ale acestora sunt disponibile pe net. Pe scurt – vihara (traduse prin mănăstiri) sunt spații, holuri paralelipipedice cu latura chiar și de 20 de metri, relativ joase – de 2,5-3 m înălțime, cu plafoanele plane, paralele cu pardoselile. Câte un rând de coloane îi spijină flancurile, oferind, tehnic, posibilitatea unor extensii laterale, ca niște galerii care bordează golul principal. În pereții acestor galerii sunt excavate volume paralelipipedice mici considerate chilii sau, poate, mai realist, locuri individuale de reculegere.  Pe peretele opus intrării se află nișa cu statuia zeității cultului incintei.

Am descris o vihara, în aspectele mai puțin comune, în episodul trecut, dedicat sitului Ellora. La rându-i, Ajanta oferă câteva astfel de mănăstiri integral sculptate în rocă. Aici însă, picturile care împodobesc interioarele sunt păstrate cel mai bine, între siturile de gen. Tehnica este comună, bazată adesea pe „tencuirea” și ”gletuirea”, folosind materiale naturale locale, a feței rocii.

Relativa abundență, la Ajanta, a picturilor murale este un aspect care poate estompa impresiile admiratorului tehnicii prelucrării rocii, inexplicabile, încă, în mod rezonabil. Propunerea dălții, ciocanului și infinitei răbdări nu conving în fața unor caracteristici ale lucrărilor în bazalt. Doar ca exemplu – sunt comune intersecții monolitice impecabile de planuri și suprafețe curbate la coloane și capiteluri; sau uimește „dantelăria” impecabilă a bazaltului, până la detalii a căror ratare, ciobire ar fi regula… Inutil de menționat că „metalurgia” prezumată a secolelor II î.Hr – 5 d.Hr. excludea orice instrumente de lucru în rocă dură, nemaivorbind de cantitatea necesară (a sculelor) și întreținerea acestora.

Pretutindeni unde scenele sau reprezentările abundă, nu există imagini ale tehnicii de construcție. Ajanta nu face excepție. De asemenea, la fel ca în alte monumente ale lumii antice, fasonarea și eventual modelarea pietrei au prevalat față de pictare.

Aceste observații sunt valabile, desigur, și pentru edificiile chaitra – templele acelei lumi indiene străvechi.

Chaitra (templu)se prezintă ca săli dreptunghiulare semnificativ mai înalte decât vihara, cu alte proporții și forme: adâncimea este semnificativ mai mare decât lățimea și o boltă înaltă înlocuiește plafonul jos și plat al viharei. Este întotdeauna remarcată impresionanata conturare în stâncă a unor nervuri verticale arcuite, care – se consideră – imită, în intenția constructorilor, grinzi din lemn. Astfel sunt templele (zise grotele) nr. 19 și 26 (Ajanta), respectiv 10 (Ellora)  în timp ce nr.9 (Ajanta) este un superb templu cu bolți lise. Colonadele impecabile, idolul și „altarul” sunt nelipsite din structura acestor incredibile excavații și modelări în monolit. Decorațiunile abundă și impresionează, de la elemente majore precum coloanele și capitelurile, până la detalii. Gândul către modelaje sau stucaturi trebuie, desigur, reprimat…

Fațadele sunt, la rându-le, impresionante. Mai ales în aceste zone este clar vizibilă, uneori, trecerea de la excavația brută în stâncă la peretele neted, uniform în textură, plan.

O altă observație referitoare la măiestria sculptorilor este că „paleta” finisajelor este completă, indiferent de dimensiunea sau forma elementului constructiv sau decorativ.  Ca și azi, existau, probabil, echipe calificate inegal, deși în posesia acelorași tehnici. Sau: cerințele de precizie variau după importanța elementului dorit. Am menționat, în episodul trecut, un cilindru bazaltic vertical, perfect geometric, lustruit „oglindă”, într-un set ritualic la Ellora. Util de reamintit – este parte a monolitului în care a fost excavată, sculptată ori fasonată grota respectivă.

Este interesantă remarca despre diferențele între elemente identice alăturate, mari sau de detaliu. De exemplu, coloane fasonate în secțiune octogonală pot prezenta fluctuații progresive („evazări”) ale fațetelor, în timp ce muchiile rămân impecabile. Câteva apar perfecte, de sus până jos. Ideea deformării prin acumulare în jos, sub presiunea (unui strat al) rocii maleabile, este, desigur, fantezistă.

Detalii greu de găsit fără îndrumare oferă alte exemple inexplicabile. O zeitate este reprezentată putând multiple și detaliate podoabe, între care rânduri de salbe… imagine plauzibilă de ieri și de azi. Problema este că „mărgelele” dintr-un șir – în relief pe gâtul și pe pieptul zeității – sunt goale pe dinăuntru!  Mici orificii permit această constatare, cu ajutorul unei surse de lumină bine poziționate. Cum se poate realiza aceasta, în bazalt monolitic? De asemenea, pereții acestor podoabe sunt atât de subțiri, încât este imposibil să fie realizați prin sculptură, frezare sau alte mijloace mecanice.

Este de menționat că nu au fost realizate cercetări și analize ale structurii minerale, cu eșanțioane prelevate din diverse locuri semnificative. Desigur, dorința de a prezerva situri superbe, precum Ajanta și Ellora,  justifică astfel de interdicții, active, de altfel, pretutindeni în lume. Pe de cealaltă parte, însă, eșantionările ar fi infinitezimale față de distrugerile, majoritatea intenționate, produse în timp. Contextul clasic fiind, desigur, tendința generică a noilor dominatori de a șterge izvoarele ideatice neconvenabile.

Nu numai edificiile, „grotele” sunt foarte interesante din perspectiva ereziilor moderne.

Explorarea, în zonă, a albiei râului Waghur, modest ca debit, aduce în atenție zone de „defileu”, în care eroziunea foarte adâncă a stâncilor este „rotunjită”, șerpuită și uniformă. Parcă s-ar fi scurs o cantitate de diluant printr-o masă de plastilină. Deasupra unui nivel însă, efectiv de la o linie în sus, pereții rotunzi și netezi încetează brusc, continuați cu suprafața colțuroasă, neregulată, obișnuită a rocilor.  Să fi fost aceasta o cale de evacuare a unui ipotetic solvent mineral, folosit la excavații și modelări? 

Această idee, a solventului rocii, nu este, desigur, nouă între ipotezele alternative și ar explica multe constatări efectuate la siturile străvechi. Chiar și într-o astfel de ipoteză, cu toate extensiile aferente, rămân aspecte inexplicabile, mai ales tehnologice, care depășesc cadrul acestei serii. În plus, nu se cunoaște, în prezent, o substanță care să descompună sau -mai ales- să plastifieze reversibil roca vulcanică, disponibilă în cantitățile implicate de siturile megalitice. Experimentele către sinteza de acizi „naturali” nu au lipsit, dar succesele au fost foarte limitate.

Legende sud-americane menționează extracte de plante (acizi carboxilici) capabile să moaie piatra. Acizi organici. Aceștia sunt dovediți capabili a dezagrega calcarul și rocile care-l conțin. NU și compușii vulcanici, precum andezitul. Să fi existat, oare, combinații secrete, în cantități suficiente, capabile să dizolve și roca dură, vulcanică, nu numai calcarul? În plus – posibil de obținut în toate zonele uimitoarelor construcții antice de pe glob? Și, nu în ultimul rând, cum se rezolva problema letală a toxicității acestor compuși „sfarmă-piatră” asupra maeștrilor modelatori?

Bineînțeles, nu lipsesc  încercările de explicare a tehnicilor prelucrării pietrei, folosite de antici: dalta și ciocanul sunt considerate suficiente doar de academici. Încercările de reconstituire, puține și cu obiective relativ minore, au eșuat. Interesant, însă, că nici mulțimea cercetătorilor independenți, unii cu pregătire științifică, nu a avut mai mult succes. Reușite limitate, totuși demonstrabile precum ipoteza geopolimerilor antici, nu acoperă multiple situri și artefacte.

Există și ipoteza că autoritățile ar refuza eșantionările și analizele petrografice amănunțite pentru a întreține aura de mister a marilor situri antice. Scopul ar fi – menținerea semnificativelor venituri din turism: atracția ar scădea dacă s-ar cunoaște precis originea și tehnologiile de construcție. Această ipoteză este, pe de altă parte, contrazisă de realitatea afluxului de vizitatori proporțional cu multe alte valori decât misterul. Încărcătura culturală, istorică, religioasă a zonelor sau monumentelor depășește, de obicei, cu mult introspecțiile privind linia timpului și posibilităților umane.

Dar, mai este și posibilitatea ca eventualele revelații ale analizelor de laborator, explorărilor galeriilor rămase închise ori sondajelor cu mijloace ultramoderne să revoluționeze cunoașterea timpurilor străvechi ale umanității. O ipotetică, improbabilă resetare a începuturilor ar antrena reconsiderări ale dogmei liniarității evoluției istorice greu de gestionat.

redactor Florin Vasiliu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *