Discernământ matematic în informatică
22 February 2020

Maeștrii constructori ai antichității (II) Ansamblul Brihadisvara din Tajore, India

Poate, datorită plasării Marii Piramide în rândul minunilor lumii, „vedeta” antichității este Egiptul. Între altele, incapacitatea prezentului supertehnologizat de a explica sau demonstra credibil tehnicile de construcție ale unor monumente uimitoare nu este ușor digerabilă, mai ales istoricilor.

Într-un prim episod al acestei serii, am prezentat ipoteza turnării unor blocuri antice folosind așa-numiți „geopolimeri” – sau „betoane” după rețete cu constituenți disponibili din belșug în apropierea siturilor de construcție. Roci naturale s-ar confunda, astfel, cu blocuri turnate în urmă cu mii de ani. Câteva eșantioane – prelevate cu greu datorită reținerii autorităților egiptene – au oferit indicii structurale semnificative în susținerea ipotezei. Pe scurt – orientarea unor componente ale conglomeratelor este aleatoare, nu direcțională precum apare în structurile naturale, sedimentate în timp sub influențe geologice complexe.

Problemele nesoluționate sunt semnificative: „metoda” ar explica doar structurile relativ „moi”, calacaroase, în timp ce formidabilele blocuri granitice, perfecte geometric sau în alte prelucrări, nu pot fi replicate; identificarea unui „solvent” în saliva unei specii de păsări nu explică rezonabil, în aceeași cheie a „turnării”, existența vastei categorii a blocurilor dure.

De asemenea, indiciile din cariere sugerează procedee inexplicabile de prelucrare în sit și desprindere, excluzând turnarea.

O paranteză: etapele intermediare sunt detectabile și extrem de interesante. De exemplu, este des menționat cel mai mare obelisc egiptean, de la Asswan, aflat la orizontală, încă nedesprins din carieră – un loc de pelerinaj turistic. Grandoarea celor trei fețe expuse și ideile privind desprinderea și ridicarea conduc la neglijarea unei priviri atente a suprafețelor, mai ales ale spațiului excavat în antichitate, între patul de rocă și obelisc: urmele, de jur-împrejur sunt precum ale unei uriașe „cupe” sau „linguri” care ar fi intrat în rocă precum în plastilină. Tot la Aswan, la capătul unui al doilea, mai puțin faimos obelisc, „mușcăturile” se extind până dedesubt și par făcute cu altă „cupă”, semnficativ mai bombată. Considerând spațiul restrâns și cantitatea excavată „dintr-o trecere”, este imposibil de imaginat un dispozitiv mecanic care să producă respectivele urme sub monolit. Despre roca aparent maleabilă în volum (!)  – este o „marcă întegistrată” a tehnologiei antice a prelucrării pietrei. Trebuie evitate confuziile, adesea provocate, cu performanțele constructive ale antichității greco-romane, oricum remarcabile, dar explicabile. Înaintea lor, au lucrat civilizații cu capacități tehnologice și de proiectare imposibil de replicat azi.

Bineînțeles că nu s-a putut oferi o explicație rezonabilă a aspectului zonelor „neterminate”; această categorie a lucrărilor antice în piatră este trecută cu vederea, deși este specifică tuturor civilizațiilor megalitice din așa-numita perioadă a pietrei cioplite (neolitic).

Comentarea altor artefacte minerale, de la dimensiuni mici până la enorme, ar extinde prea mult această paranteză, deschisă pentru sugestia că „turnarea” poate explica doar parțial, chiar descurajant de limitat, realizările lumilor antice…

… precum India!

Templele indiene reprezintă o clasă arhitectural-stilistică și mai ales -constructivă- unică și admirabilă. Caracterul elaborat și precis al reprezentărilor și „dantelăriei” în piatră, asociat cu dimensiunile edificiilor uimește; atenția este copleșită de spectacolul monumental și explicațiile „sigure” privind simbolistica și datarea, astfel încât privitorul neavizat poate pierde observații sa u informații esențiale. Acestea sunt asociate, adesea, cu uimirea „cum a fost posibil ?”

Templul Brihadisvara din Thanjavur (variante ale numelor, ex. Tanjore, sunt în circulație) este considerat o creație a dinastiei Chola, succesiune dintre cele mai vechi din lume, trasate aproximativ între secolele 3 – 13 d. Hr.

Ansamblul este parte a patrimoniului mondial Unesco, un superb și complet monument de arhitectură Tamil. Indicația istorică este că a fost construit în timpul regelui Raja Raja Chola I, între anii 1004-1009, dar se găsesc destule formulări prudente referitoare la perioada edificării.  

Precum și alte capodopere monumentale antice, ansamblul de la Thanjavur conține elemente care sfidează înțelegerea, prin raportare la cunoștințele și mijloacele tehnice ale perioadei prezumate a construirii.

Totul este din granit – cu sursa proximă (cunoscută) la Tiruchchirapalli – locație aflată la 60 Km distanță. La fel ca în alte părți ale lumii, unde monumente uimitoare în piatră sunt amplasate fără „gija” transportului enormelor cantități de rocă din cariere îndepărtate.

Desigur – nu există în formidabila bogăție decorativă a ansamblului Brihadisvara scene ale edificării, nemaivorbind de înscrisuri – urme ale unor „manuale” care să răspundă, fie și fragmentar, la întrebarea „cum se (transportă și se) fabrică?”

Precum în multiple locații monumentale străvechi, secretele inginerilor pietrari rămân intacte; încercările de explicare folosind mijloacele prezumate ale timpului  frizează, adesea, ridicolul. Tema secretului construcției este, dealtfel, centrală și perenă în narațiuni influente, legenda inițiatică având protagoniști egipteni și purtând sugestia pierderii științei stăvechi. (Și demersul șlefuirii pietrei are conotații nesimbolice aparte, examinând artefacte antice.) Într-un sens chiar mai larg – fascinante variațiuni legendare încheiate  cu sacrificiul deținătorului cunoașterii ar putea constitui subiectul unui alt episod.

Revenind la ansamblul Brihadisvara, în cheia inexplicabilului, la scară mare, există enorma „bulă” de granit, integral și admirabil decorată, inclusiv cu sculpturi, nu doar bazoreliefuri, toate părți ale aceluiași monolit. Plasat la 66 de metri înălțime, în vârful construcției etajate piramidale Sri Vimana (cavitate, la interior), elementul decorativ(în admirabilul jargon actual)este evaluat la 80 de tone! O enormă „bijuterie a coroanei” în filigran de granit, ridicată de o civilizație fără mijloacele tehnice plauzibile sau imaginabile pentru acele timpuri. De exemplu, un turist contemporan menționează „explicația” unui ghid local, conform căreia „bula” ar fi fost trasă de elefanți pe un plan înclinat, lung de 8 Km!

Este de observat că întreaga clădire Sri Vimana (între altele) este edificată din blocuri perfect fasonate și „îmbricate”, fără mortar. Rezistența și durabilitatea peste secole a ansamblului piramidal (reamintim, gol pe dinăuntru) purtător al „bulei-apex” de 80 de tone s=au dovedit uimitoare.

Tot la scară mare, o componentă distinctă a ansamblului este taurul sacru Nandi, situat la intrarea incintei, realizat dintr-un singur bloc de granit, perfect artistic și ca finisaj. Reprezentarea măsoară circa 5 metri lungime, 3 metri înălțime, și 2,5 lățime, cu o masă estimată la 25 de tone (!).

La scară mică, pe un nivel inferior al clădirii Subrahmayana a templului, există pe latura din dreapta un lung  „brâu” decorativ cu motivul, repetitiv însutit, al florii cu petale rotunde. (Acesta este întâlnit în instanțe interesante, de exemplu în basoreliefurile sumeriene, prezentate în episodul Obiecte interesante ale zeilor (p1) din 29 mai 2018.)

În „brâul” decorativ menționat, sutele de flori cu 8 petale se succed având, două câte două, petalele „de la orele 3 și 9” unite. Pe sub fiecare astfel de „joncțiune” este un canal, nu mai gros de câțiva mimimetri și lung de 2-3 cm. Este imposibil de imaginat azi ce unelte ale vremii (versiunea academică indică sec. al XI-lea) au permis sfredelirea în granit fără ratări de orice fel a mulțimii de canale atât de subțiri;  în plus, la examinare atentă – canalele sunt curbate către interior. Adică – în ipoteza fantezistă a folosirii unor „burghie”, găurirea trebuia făcută din ambele direcții, pentru fiecare pereche de flori. Nu există nici o urmă de prelucrare (cum se găsesc, rare și enigmatice, în alte situri) și este observabilă dispersia moderată a secțiunilor milimetrice ale acestor canale. Întreaga friză sugerează, mai curând o stucatură în înțeles modern, ceva ce ar fi (fost) turnat și/sau modelat în stare plastică.  

Asemenea observații, legate de dificultatea înțelegerii cunoștințelor și mijloacelor puse în lucrare de maeștrii constructori în piatră, nu sunt rare. Există și percepția interesantă a „scalării” gradului de finisare, după nevoia tehnică sau importanța reprezentării. Zonele „neterminate”, atât de interesante pentru urmele de prelucrare și alte indicii, sunt rarisime, relativ foarte mici și nesemnificative la ansamblul Brihadisvara; în episodul următor, dedicat ansamblului de la Elora, vor căpăta mai multă elocvență.

Dar, zonele „neterminate” pălesc față de grandoarea și enigmele respectivului sit. Urmăriți Exclusiv onlineErezii moderne, pentru fascinante perspective… alternative!

redactor Florin VASILIU

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *