Exploratorii lumii de mâine
24 May 2018
Mușchi din fibre textile și tricotaje din hârtie
28 May 2018

Lumea microscopică, sursă de inspirație în arta sticlei

Anamaria Maior o tânără artistă în artele focului (cum, poetic sunt denumite artele: sticlei, ceramicii și metalului, pentru că toate sunt trecute prin foc) profesoară fiind la câteva școli din Rahova, i-a învățat pe copii, la orele de educație plastică, că biologia și lumea microscopică pot fi o valabilă sursă de inspirație. Ea a descoperit lumea microscopică la colega ei de cancelarie, profesoară de biologie, apoi și-a cumpărat un microscop al ei, a învățat să își prepare probele și acum tema principală a gravurilor ei este lumea microscopică.
În artele plastice sticla este un material destul de conservator. Fragilitatea eu nu îți permite să te abați prea mult de la regulă și cel mai adesea sticla este unul din materialele favorite pentru artele decorative. Expoziția Salonul Sticlei 30, găzduit timp de aproape o lună de Galeria Orizont (18.04 – 12.05.2018), a fost  curatoriată de Ioana Stelea și coordonată de Cătălin Hrimiuc. Anamaria Maior artist sticlar a primit Premiul pentru Tineret pentru o instalație alcătuită din câteva ferestre circulare, iluminate cu led-uri din spate. Sticla este gravată cu motive biologice observate la microscop chiar de Anamaria.
Interviu cu Anamaria Maior artist sticlar
Realizator Mihaela GhițăSTIINTA IN CUVINTE vineri 25 mai 2018 DIMENSIUNEA STIINTIFICA A ARTEI

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *