LOVE, SIMON un film despre iubire. Punct!

Nu mă interesează că unii or să afirme că anul ăsta a fost inflaţie de tematică LGBT, nici că filme d-astea cu adolescenţi au fost duium .... şi nici măcar de faptul că prezentul nu vine cu vreo inovaţie de senzaţie - nu-mi pasă! Mă interesează doar că ori de câte ori văd o astfel de peliculă nu pot să nu mă las prinsă de acţiune şi să–mi reamintesc de propria-mi adolescență, fiorii primei iubiri, primul sărut, prieteniile din liceu.

Pentru că sufletul nu are aceeaşi vârstă cu trupul, iar iubirea- oricare ar fi protagoniştii ei - este tot iubire. Aşa că „Love, Simon!” mi-a plăcut fără rezerve şi partis pris-uri, pentru flashback-urile pe care mi le-a prilejuit, pentru jocul şi fețele fresh ale actorilor, pentru că este un film frumos şi curat despre viaţa, chiar dacă este idealizat totul până la limita suportabilităţii. Chiar şi happy ending-ul ar putea deranja, deşi în secret – vă zic sigur - şi haterii jinduiesc la rezoluţii d-astea care le dau apă la moară.
Aşa că de ce să nu ne placă un film despre prietenie, iubire şi adolescenţă sub bagheta lui Greg Berlanti, scriitor, regizor, şi producător de seriale experimentat, care a simţit potenţialul best seller-ului scris de Becky Albertally  şi l-a ecranizat cu succes, de vreme ce a fost nominalizat la MTV Music + Tv Awards şi Golden Trailer Awards?
Şi cred că alături de povestea simplă şi înduioşătoare a adolescentului care ezită să îşi recunoască orientarea sexuală, farmecul special al acestei pelicule rezidă în distribuţia care adună o mulţime de fețe noi şi propune astfel o nouă garnitură de tineri actori în stare să convingă: Nick Robinson care e Simon, Katherine Langford, Alexandra Shipp, Keiynan Lonsdale, Jorge Lendeborg Jr şi Miles Haizer, rolul părinţilor fiind jucat de Gennifer Garner şi Josh Duhamel.
Cu acţiune şi chiar un soi de suspans, cu o coloană sonoră zburdalnică, „Love, Simon” este un film fără pretenţii – dar care livrează îndeajuns de multă frumuseţe şi lumină, încât să ne dorim să fim în energia asta chiar mai des.

Şi cum ziceam, acolo unde este prezentă iubirea- cu fluturii ei în stomac, cu îndoielile şi emoţiile ei fără seaman - nu cred că ar mai fi ceva de comentat! Căci dacă nimic din toate astea nu te atinge, bag seama că ori nu ai aflat încă ce e iubirea, ori ai pierdut-o şi te-ai înăcrit într-atât încât nu mai îi dai sufletului nici o şansă în fata minţii duale.
Vă recomand cu căldură acest film, cu elanul cu care încă mai îmi doresc pentru mine şi alţii să nu debarcăm inocența, uimirea şi tremolo-ul adolescentin din sufletele noastre de orice vârstă!

Michaela Platon