Concert pentru o contesă din Arad (Live Stream)
6 April 2020
Fundația9 lansează ARTISTS ROOMS, fondul de susținere a artiștilor și creatorilor independenți afectați de izolarea impusă de CoVID19
6 April 2020

Leontina Văduva la Radio România Cultural

Soprana Leontina Văduva a fost invitata Ioanei Bâldea Constantinescu, în cadrul emisiunii „Oraşul vorbeşte“, prin telefon, de la Paris.

IBC: Deşi trăim o perioadă nu foarte fericită, una cel puţin ciudată în ultima sută de anii, una în care suntem izolaţi, dar în care totuşi rămânem împreună, cum vă descurcaţi, cum treceţi de aceste zile grele pentru noi toţi?

LV: După părerea mea, cred că, într-un fel, această confinare ne este, pe de o parte, şi foarte necesară şi din punct de vedere personal şi intim personal pentru că ne obligă să ne gândim puţin mai mult la noi, la cei care ne sunt apropiaţi, să ne reevaluăm priorităţile. Eu, în aceste două săptămâni, de când stau în casă fără să ies, pentru că am respectat şi n-am ieşit din casă două săptămâni deja, mi-am făcut un plan de atac pentru viitor, într-un fel, să ne gândim la copiii noştri, să ne gândim la noi înşine, să ne ocupăm de noi înşine puţin mai mult şi nu numai să câştigăm bani mulţi şi să facem nu ştiu ce minuni, să avem glorie, să ne mai gândim şi la noi. Asta ar fi învăţătura care ar trebui luată din tot ce se întâmplă actualmente şi va fi cu siguranţă o reorganizare a vieţii fiecăruia după această perioadă de restrişte. Eu continui să dau lecţii de acasă pe Skype.

IBC: Chiar asta voiam să vă întreb, dacă viaţa continuă totuşi într-un oarecare ritm pentru că ştiu că predaţi, că elevii dumneavoastră au nevoie de dumneavoastră şi că le sunteţi alături chiar dacă nu fizic acum.

LV: Da, adevărul e că chiar astăzi vorbeam cu una dintre eleve care începuse să plângă în mijlocul unei vocalize şi am întrbat-o ce s-a întâmplat. Îmi spune: „Nu ştiu, nu ştiu ce să fac, nu ştiu cum să mă adun, nu ştiu cum să mă gândesc la viitor“. I-am zis: „De fapt, viitorul ţi l-ai ales deja şi va trebui doar să-l continui, dar trebuie să schimbi puţin regulile“. Cred că asta e valabil pentru toată lumea şi de-asta, într-un fel, mă bucur că am această posibilitate şi că viaţa, această avansare tehnologică ne-a oferit această posibilitate de a comunica între noi în ciuda limitării acasă, deci chestia asta ne pune în gardă cum să reuşim să ne continuăm viaţa şi încerc prin lecţiile pe care le dau în fiecare zi, am cam 30 de ore în fiecare săptămână chiar dacă sunt acasă, încercăm să îi motivăm şi să îi facem să fie mai atenţi cu ei înşişi, să lucreze mai bine, au timp acum să îşi facă gimnastica, să facă tot ce trebuie ca să reuşească. Este o concentrare de forţe şi este aproape ca o meditaţie interioară această perioadă.

IBC: Cum vă ajută muzica să traversaţi această perioadă care, într-adevăr, cu tehnologia e mai uşor de mobilat, nu, cu prezenţele celorlaţi, dar până la urmă e o perioadă de singurătate pentru noi toţi?

LV: Dacă aţi vedea, la mine este camera plină de partituri peste tot. Acum am timpul necesar să deschid multe partituri şi să descopăr arii noi, şi să descopăr melodii noi şi compozitori, tot ce am în jurul meu. Mă îmbăt cu muzică, ascult şi asta îi sfătuiesc şi pe studenţii mei. Sunt fericită că tocmai muzicienii care participă, după cum am văzut pe Facebook, şi pe YouTube sunt tot felul de mici filmuleţe cu muzicieni  care se exprimă pe calea undelor şi împărtăşesc bucuria de a trăi, bucuria de a cânta. Deci cred că este un dar de la Dumnezeu să putem face asta nu numai pentru noi, dar şi pentru cei din jurul nostru.

IBC: Sunteţi de departe una dintre cele mai tonice prezenţe din aceste zile. De unde vă luaţi aceste resurse de optimism, aparent inepuizabile?

LV: Eu cred că lucrul acesta îl luăm din dragostea de viaţă şi dragostea de oameni. Asta este fântâna care ne revigorează în fiecare zi şi care ne dă speranţa că lucrurile se vor aranja cât de repede şi depinde enorm de mult de noi. Fiecare, dacă este atent şi face exact ce trebuie la momentul respectiv, suntem ca un mare puzzle, dacă toate elementele se pun la locul lor, vom avea imaginea completă foarte rapid.

IBC: Să sperăm că aşa va fi, într-adevăr, şi o ultimă întrebare. De ce vă este cel mai dor în aceste zile în care accesul, să spunem, ne este limitat la ritualurile de zi cu zi, la lucrurile uneori mici despre care nu ştiam că sunt importante pentru noi, dar care, iată, s-au dovedit a fi?

LV: Îmi este dor să-mi aud studenţii live, nu prin intermediul aparaturii, şi să le simt emoţia trăirii muzicii în direct. Ori, chestia asta n-o putem avea decât într-o sală de spectacol, într-o sală de clasă. Şi relaţia umană în sine, în afară de relaţia pe care o avem cu cei apropiaţi, din păcate şi fiul meu este în România, soţul meu este în Elveţia, mama şi sora mea sunt în America, deci aceste distanţe, chiar dacă aparatura le reduce, totuşi îmi lipseşte să îi iau în braţe şi să-i sărut.

IBC: Să sperăm că va fi aşa curând şi că nemediat ne vom vedea, cu sănătate, cu bucurie, cu toată conştiinţa deplină a regăsirii. Mulţumesc foarte, foarte mult.

LV: Cu mare drag şi capul sus tuturor! Multă speranţă şi curaj!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *