„La pazza gioia” al lui Paolo Virzi – un film nebun despre fericire – de văzut la Cinemax

Ceea ce italienii numesc astăzi comedie, nu prea mai e doar de râs, ci ne lansează scenarii de poveşti cu miez dramatic, care ne fac să ne gândim la ele mult după ce se termină filmul. Dar nu este oare asta formula unui film adevărat care nu trece prin retină fără să lase nici o urmă? O  astfel de peliculă este La Pazza Gioia a lui Paolo Virzi (co-scenarist alături de Francesca Archibugi), ce pare la prima vedere un alt film despre nebuni şi spitalele lor.

Foarte curând însă realizezi că este mult mai mult decât o banală variantă italiană la Girl Interrupted sau Fly Over The Cuckoo’s Nest, nu doar pentru că pacienţii sunt aproape “liberi” într-o Toscana miraculoasă, ci mai ales pentru că filmul este despre comunicare, empatie şi bunătate într-o lume în care ele n-ar prea avea cum să existe, fiind totodată o aventură iniţiatică în care cele două femei se descoperă cu fragilitatea, dar şi cu puterea lor nebănuită. Personajele dinamitează banalul şi ni se dezvăluie fiecare cu drama ei, şi mai ales cu felul în care procesează durerea, pierderea, traiul într-o instituţie de boli psihice.

Valeria Bruni Tedeschi, care face un rol splendid, este extrovertita Beatrice, ce pare să îşi fi creat o lume imaginară a nobilimii italiene pe care o  revendică drept lumea ei, iar Donatella, interpretată de Micaela Ramazzotti, este o tânară ce îşi capsulează emoţiile, trăirile şi o poveste tragică în care a avut intenţia de a tranşa definitiv, pentru ea, dar si pentru copilul din flori pe care este nevoită să îl crească singură. Nedorind să îl lase singur într-o lume nedreaptă, îşi asumă o dureroasă plecare comună, moment prins de Virzi într-o scenă ce poate deveni emblematică.

Şi dacă aparent între cele două femei nu ar părea să existe nci o potrivire, viaţa le oferă experienţe comune spectaculoase. Aşa că strat după strat, filmul îşi devoalează miezul şi toată paradigma este răsturnată într-un mod neaşteptat. Cei ce “păreau” doar, se vădeşte că “sunt”, iar cei ce ar fi trebuit “să fie”, nu-s nici pe departe!

Iar dramedia ne poartă într-un ritm halucinant prin “aventuri” citadine în timpul cărora cele două evadate din spitalul de boli psihice învaţă să se bazeze una pe alta, pe masură ce poveştile lor de viaţă ni se arată pe rând, iar rezolvările vin în moduri în care nici nu te aştepţi, de parcă ar fi fost desenate după filosofia EHFAR (Everything Happens for a Reason). Planetele se alinează şi pentru Donatella cea cu secretul dureros, şi pentru Beatrice, contesa ce îşi păstrează gusturile rafinate, în ciuda locului sordid în care e obligată acum să trăiască. Aventura lor,  un soi de “action” diliu, reaşează lucrurile într-un mod paradoxal aproape, şi ne arată că aparenţa şi esenţa sunt lucruri foarte diferite.

Multi laureat la diverse alte festivaluri, cu trei premii David Di Donatello (cel mai bun film, cea mai bună regie, cea mai bună actriţă în rol principal pt Valeria Bruni Tedeschi) şi un Golden Globe pentru scenariu, Like Crazy/ La Pazza Gioia străluceşte pur şi simplu într-un fel în care doar cinematografia italiana o mai face: cu infinite efervescenţe şi nuanţe, cu adâncimi şi izbucniri temperamentale ce dau în clocot, cu bucuria fluentă ce valorifică orice ocazie de a reafirma că viaţa merită trăită- căci, nu-i aşa: la vita e bella!

Davvero!, spun într-un glas şi personajele acestui film frumos scris şi regizat, în care chiar dacă existenţele lor evoluează la trapez fără plasă de siguranţă, ne încântă un comic de situaţie şi limbaj ce ne face să uităm secvenţial dramele, să vedem doar felul în care, dacă trăieşti pe “flow” şi dai voie prezentului să se manifeste, înveţi să te adaptezi, să evoluezi şi să descoperi o bucurie ce devine imbold pentru un restart şi motivaţie pentru a aborda diferit ce ne rezervă viaţa.

Neîndoielnic filmul nu va trece neobservat dacă veţi alege să îl vedeţi pe Cinemax, aşa că vă sfătuiesc să vă acordați această experienţă puţin atipică printre atâtea filme de mainstream hollywoodiene care se difuzează, acest „Nebune de fericire” având toate ingredientele să vă scoată din angoase.

Michaela Platon