AUDIO Hotel Concordia si Unirea de la 24 ianuarie 1859
23 January 2018
Regele Mihai I – Un eveniment cu istoricul G. Filitti
23 January 2018

Jurnalistul RRC – Matei Martin – moderează, la Muzeul Cotroceni, prima întâlnire din cadrul programului „Conversații la muzeu”. Invitat – Dan C Mihăilescu

Muzeul Național Cotroceni organizează marți, 23 ianuarie, de la ora 18.00, prima întâlnire din cadrul programului „Conversații la muzeu”. Intitulată „Captivitatea esteticului, între zidurile istoriei și presiunile politice. O fatalitate?”, conferința de debut va fi susținută de criticul şi istoricul literar Dan C. Mihăilescu și va fi moderată de jurnalistul și mediatorul cultural Matei Martin.

Manifestarea se înscrie, alături de alte acțiuni, în calendarul pe care Muzeul Național Cotroceni îl propune publicului pentru Anul Centenarului, oferind un spațiu de dialog și analiză.

Programul „Conversații la muzeu” a fost conceput pentru a evoca, prin intermediul unor discuții deschise și pline de substanță, evenimente relevante din istoria noastră, momente speciale, proiecte și idei despre evoluția societății românești în acest veac.

Conferințele vor avea în centru personalități ale culturii române și vor propune incursiuni în istoria Palatului Cotroceni, vor surprinde instantanee din viața cotidiană a epocii, vor pune sub lupă momente și decizii istorice, dar și perspective ale prezentului.

Parteneri media: Radio România, Radio România Cultural, Radio România Actualităţi, Radio România Internaţional, Radio România Bucureşti FM, Agenţia Naţională de Presă Agerpres, HYPTV, Timpul, Diplomat Club, Traveller Magazin, ArtOut, Q Magazine, Fundaţia Culturală „Magazin Istoric”, Historia, Asociaţia Redescoperă Istoria, Revista Cultura.

Înscrierile la conferință se fac la numărul de telefon: 021/317 31 06 sau prin email la adresa relatiipublice@muzeulcotroceni.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *