Corneliu Coposu, un model?, de Dan Manolache
10 November 2018
Ca răspuns la confesiuni, o expoziţie de artă, de Roxana Păsculescu
16 November 2018

Jupiter’s Moon by Kornel Mundruczo- parabolă amară cu o grefă de supranatural, de Michaela Platon

După ce în 2014 atrăgea atenţia la Cannes cu White Dog, alegorie care îi avantaja pe câini în detrimentul oamenilor, în esenţă o axiomă comportamentală biblică ( cu ce măsură măsuri, masura-ți-se-va!), iată că anul acesta  Kornel Mundruczo revine cu acest Jupiter’s Moon, un film despre realităţile cu care ne confruntăm (criza migranţilor), cărora li se aplică o grefă de supranatural, cât să ne dea un imbold la fantezie şi un motiv să nu capotăm în lupta cu viaţa.

Ca întotdeauna lumea lui Mundruczo este crudă, în ea coexistând antagonic personaje pure (sunt cele care în final restabilesc echilibrul, acordând şanse celorlalţi) dar şi marginali ce îşi urmează doar propriul interes. Este o junglă a supravieţuirii cu orice preţ, în care oamenii pleacă să îşi găsească o altă soarta, şi îşi risca viaţa pentru libertatea asta, într-un joc al hazardului care guvernează acest proces.

Personajul central al acestei poveşti uimitoare este Aryan, un tânăr sirian care este împuşcat pe când trecea frontiera ilegal în Ungaria şi care capătă puteri supranaturale în urma şocului. Alături de el în poveste apare doctorul Stern, cu care Aryan străbate această descoperire şi care parcurge la rândul lui o transformare totală, de la oportunist- la om care înţelege că sacrificiul este o formă de catharsis şi că nu banul este puterea supremă care guvernează lumea- ci iubirea. Stadiile acestei schimbări radicale sunt punctate de Mundruczo cu fineţe şi puse în valoare de scene când înduioşătoare când înspăimântătoare, în care puterea este malefică sau tămăduitoare, în care spaţiul se pliază, iar înţelegerea umană este scurtcircuitată.

Impecabil cinematografiat, Jupiter’s Moon este şi el o parabolă despre iubire şi acceptare, despre sacrificiu şi durere, procesate cadru cu cadru, într-o alternanță ce escaladează voit, până la momentul final, apoteotic, extatic- în care oamenii încep să vadă, să accepte şi să spere din nou.

Specială şi neaşteptată alăturarea dintre realitatea frustă şi supranatural, care  spune povestea într-un fel în care fiecare dintre noi – să salvăm ce dorim: uimirea, credinţă, minunea, bucuria, iubirea.

Cu imagini excepţionale şi o coloană sonoră vibrantă, Jupiter’s Moon este creaţia unui regizor special, cu idei radicale, cu o viziune ce îl detaşează din pluton şi o aplecare asupra subiectelor ce ard într-o realitate care nu e nici blândă, nici îngăduitoare şi nici nu ne dă prea multe speranţe. Căci critica la adresa atitudinii faţă de migranţi este explicită, felul în care filmul prezintă reacţiile autorităţilor nefiind chiar reverenţios.

Actorii sunt  perfect poziţionaţi în roluri – Zsombor Jéger este Aryan, György Cserhalmi îl joacă pe inflexibilul inspector László, iar Merab Ninidze este doctorul Stern, şi ne devine clar că numele nu sunt alese la întâmplare, după cum nici aluziile religioase. Rolul mesianic al tânărului sirian este la vedere, mesajul însă e la alegere şi nu e pentru toată lumea, dar provocarea există şi Mundruczo ne-o lansează fără echivoc, într-o peliculă care are calităţi incontestabile, dar şi unele momente în care luşează, în care în loc să aprofundeze- survolează subiectul. Comparativ cu White God, precedentul lui film, Jupiter’s Moon e mai puţin visceral, dar la fel de amar, focusand pe lucruri pe care nu ne vine uşor să le privim, cu atât mai puţin să le acceptăm.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *