Izvoare de filosofie: Rolul terapeutic al basmelor. Incursiuni în filosofia și psihologia povestirilor fantastice
27 March 2020
Psihoterapeuți voluntari în sprijinul populației și al personalului medical!
3 April 2020

Izvoare de filosofie: Către o etică a social media. Limitele libertății de exprimare pe internet

Noi ne ghidăm de obicei, în viața de zi cu zi, după niște reguli și cutume morale cel mai adesea implicite, pe care le-am internalizat prin educație și din mediul familial, dar de care rareori suntem în mod explicit conștienți. Astfel, cel mai adesea, deciziile noastre sunt un fel de reflexe sau obișnuințe morale, pe care le privim ca fiind firești, dar nu ne mai oferim răgazul să reflectăm critic asupra lor.

Nevoia unei astfel de analize critice a intuiților morale și de reconsiderare a lor apare însă atunci când ne aflăm în fața unor fenomene noi, asupra cărora nu ne putem folosi de morala noastră implicită și care necesită o nouă abordare și noi cadre teoretice. Un astfel de fenomen este dezvoltarea exponențială a rețelelor de socializare, care a ridicat, în ultimul deceniu, probleme etice nebănuite, cu care filosofia tradițională nu a fost nicicând confruntată. Care sunt pericolele noi apărute odată cu social media? Cum putem gândi o etică a spațiului virtual de socializare? Care sunt limitele libertății de exprimare pe internet?

De la aceste întrebări vom porni dezbaterea de vinerea aceasta, când o vom avea în calitate de invitat în studioul Radio România Cultural pe Cristina Voinea – doctor în filosofie, specialist în etica internetului și cercetător al Centrului de Cercetare în Etica Aplicată din cadrul Facultății de filosofie a Universității din București.

Vă invităm să vă alăturați și dvs. acestei călătorii peste două milenii și jumătate de istorie a gândirii pe care ne-o propunem, vineri, pe data de 03 aprilie 2020, începând cu orele 21.10 pe undele Radio România Cultural sau online pe www.radioromaniacultural.ro .

Realizator: Cornel-Florin Moraru

Conexiuni:

Blog – http://izvoaredefilosofie.blogspot.ro

Pagină de Facebook: https://www.facebook.com/IzvoareDeFilosofie

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *