Idei in nocturnă- Pagini de Istorie – „România Mare votează. Alegerile parlamentare din 1919 „la firul ierbii”
19 November 2019
Introspecții, duminică, 24 noiembrie 2019 – Invitat: Radu Clit, autorul cărții „De la traumă la scris. Un punct de vedere asupra creației literare a Hertei Müller”, Editura Universității de Vest
23 November 2019

Izvoare de filosofie: Abecedarul gândirii grecești antice: Litera zeta

Pentru ediția din această săptămână a Izvoarelor de filosofie reluăm seria de emisiuni intitulată Abecedarului gândirii grecești, un serial radiofonic care-și propune să prezinte principalele concepte ale filosofiei grecești, în ordine alfabetică, de la alpha la omega, cu comentarii specializate și etimologii pline de tâlc.

Suntem la cel de-al nouălea episod și a venit rândul să deschidem dicționarele de greacă veche la literele eta și theta pentru a redescoperi sensurile originare ale unora dintre cele mai folosite concepte filosofice. Vom fi purtați de povestea gândirii grecești în cele mai felurite domenii ale filosofiei, de la ontologie la etică și de la religie la epistemologie. În periplul nostru, ne vom întâlni cu concepte precum cel de plăcere (gr. ἡδονή), etic (gr. ἠθῐκός), zeu (gr. θεός) sau teorie (gr. θεωρία).

Pentru a ne ghida printre noimele complicate ale limbajului filosofic al Antichității, îl vom avea ca invitat în studioul Radio România Cultural pe colaboratorul constant al Izvoarelor de filosofie, dr. Theodor Georgescu, filolog clasicist, conferențiar al Departamentului de filologie clasică și neogreacă din cadrul Facultății de limbi și literaturi străine a Universității din București și coautor –  alături de Simona Georgescu și Constantin Georgescu – al primului dicționar grec-român din cultura noastră, un proiect editorial în curs de publicare ce cuprinde nu mai puțin de 12 volume (din care patru sunt deja apărute) și 2400 de pagini.

Vă invităm să vă alăturați și dvs. acestei călătorii peste două milenii și jumătate de istorie a gândirii pe care ne-o propunem, vineri, pe data de 22 Noiembrie, începând cu orele 21.10 pe undele Radio România Cultural sau online pe www.radioromaniacultural.ro .

Realizator: Cornel-Florin Moraru

Conexiuni:

Blog – http://izvoaredefilosofie.blogspot.ro

Pagină de Facebook: https://www.facebook.com/IzvoareDeFilosofie

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *