Interstellar- un SF dramatic și elaborat, marca Christopher Nolan- de Michaela Platon

Fiecare film are steaua lui , după cum şi oamenii au o soartă, iar
Interstellar este un film de Oscar. Scenariul care are aproape 3
ore este atât de bine construit şi dozat, încât te ţine captiv în poveste şi
reuşeşte să te facă să fii prezent la modul participativ până la ultimul cadru,
finalul nefiind unul siropos, şi nici previzibil.

Şi dacă Gravity, filmul lui Alfonso Cuaron, a spart topurile cu 7 Oscaruri,
6 Baftă şi tot atâtea Golden Globe, nefiind totuşi atât de elaborat şi complex
ca Interstellar, atunci cota de piaţă a acestuia din urmă de 8,8, vorbeşte de
la sine.

Despre regizor –Christopher Nolan- ştiţi deja destule, iar filmele lui The
Prestige,The Dark Night, Insomnia, Batman Begins, Inception, The Dark Night Rises și Dunkirk vorbesc toate de la
sine aceeaşi limbă a valorii, originalităţii şi modului inovativ cu care
cineastul britanic se apropie de partituri.

Cu Interstellar – căruia i-a scris şi scenariul- Nolan păşeşte într-o altă
dimensiune a creaţiei sale, marcând o altă etapă creatoare, mult mai plină de
substanţă şi de inedit.

N-am să vă spun povestea –ca să o descoperiţi voi singuri pe Cinemax- dar
am să amintesc aici o altă peliculă care –la vremea ei - ne-a scurcircuitat:
Contact- a lui Robest Zemeckis din 1997, în care alături de o Jodie Foster
mătură şi implicată, îl remarcăm şi pe tânărul Mathew McConaughey, sperând că
el să confirme. Iar după un traseu care a bifat mai multe comedii romantice uşoare
în care era –evident- june prim, a trecut prin roluri mari, cum e cel din A
Time to Kill al lui Joel Schumacher, unde a jucat alături de Sandra Bullock,
Kevin Spacey şi Samuel L. Jackson, o dramă tulburătoare din 1996, foarte bine
cotată de public. Mai menţionez în panoplia rolurilor notabile ale lui Mc
Conaughey pe cele 3 care au venit în
avalanşă:în The Wolf of Wall Street, True Detective şi Dallas Buyers Club în
care a punctat decisiv la Oscar împreună cu Jared Leto într-un rol secundar de
compoziţie. În Interstellar ni se dezvăluie matur, expresiv şi implicat,
reuşind să fie veridic în rolul de văduv cu doi copii, astronaut şi inginer, un
om cu o minte creativă şi dinamica, nevoit să lupte nu mumai pt viaţa lui, dar
şi pentru viitorul omenirii. Deşi îi reproşez lui Nolan limbajul prea tehnic
uneori, trimiterile şi panseurile
filosofice care nu sunt pt marea masă a publicului , sper că imaginea,
structura internă a filmului, personajele şi mai ales povestea- să cucerească
şi ajungă la inima spectatorului.

O avem în film şi pe Anne Hathaway, care a reuşit să se extragă din
rolurile de frumuşică în comedii romantice şi, de prin 2005, de la Brokeback
Mountain al lui Ang Lee- devenit antologic- a experimentat şi alte registre:
Cat Woman în The Dark Night Rises ( tot al lui Nolan! ) şi mai ales Fantine din
Les Miserables, musicalul care
ne-a uimit pe toţi, regizat de Tom Hooper.

Cât despre Michael Cane, pe numele lui real Maurice Joseph Micklewhite, are
deja 85 de ani şi geniul actoriei în
sânge. Este notabilă şi prestaţia Jessicăi
Chastain- proaspătă şi credibilă în rolul lui Murph matură, neobosita , iscoditoarea şi
plină de încredere fiică a lui Cooper, dar şi acelea ale lui Casey Affleck,
Matt Damon şi Mackenzie Foy care debuta în Twilight Saga:Breaking Dawn –unde e
Renesmee şi continuă acum doi ani cu Cindy din The Conjuring, pt că acum să o
joace pe Murph tânără, copilă răzvrătită şi genială care va salva omenirea.

Interstellar este un proiect ambiţios, excepţional realizat, care încearcă
să ne transmită un mesaj optimist: creativitatea şi puterea de merge înainte a
omenirii nu cunosc bariere; atunci când oamenii cred cu adevărat în puterea
lor, în capacitatea de a o lua perpetuu de la capăt, de a trece peste limitele
proprieii lor condiţii pieritoare, li se dezvăluie o lume fascinantă în care
totul pare posibil.

Aşa că după vizionare rămâi cu o stare stenică de bucurie în spatele căreia
se ghemuie însă neliniştea că felul inconştient în care este exploatat pământul
ar putea să ne ducă într-o situaţie limita. Nu pe noi-cei care trăim azi-poate
nici pe copiii noştrii…dar oare avem dreptul să nu gândim perspectivist şi să
nu avem în vedere şi un alt viitor al planetei decât cel apropiat??

Vizionări miraculoase!