Idei în nocturnă – Pagini de Istorie – Planul Marshall. Invitat, prof. univ. dr. Dragoș Petrescu
29 August 2017
Prinţesa Diana, 20 de ani de comemorare
31 August 2017

INDEPENDENȚA DE STAT A ROMÂNIEI, 140 DE ANI: Bătălia de la Plevna. Armata Română schimbă decisiv cursul războiului

Dioramă reprezentând asediul Plevnei, aflată la Muzeul Militar Național "Regele Ferdinand I" București

La 8/20 iulie 1877, forțele ruse au atacat Plevna doar cu efectivele Armatei de Vest, respectiv circa 10.000 de oameni, suferind o grea înfrângere. Insuccesul îi determină pe marele duce Nicolae (care era comandantul trupelor ruse de pe teatrul de operațiuni militare din Balcani) și pe împăratul Alexandru al II-lea să trimită o telegramă domnitorului Carol I, solicitându-i acestuia să ocupe cetatea Nicopole. Marele cartier general român răspunde favorabil acestei telegrame și trimite, la sud de Dunăre, Divizia 4 infanterie care preia paza cetății Nicopole și a prizonierilor de război, potrivit lucrărilor ”Istoria Militară a Românilor (Editura Militară, București, 1992) și ”Istoria Militară a Poporului Român” (Editura Militară, București, 1987).

În data de 18/30 iulie 1877 a avut loc cea de-a doua bătălie de la Plevna, în care, de această dată, comandamentul rus a implicat 30.000 de militari și 176 de tunuri comparativ cu cei aproximativ 24.000 de oameni și 58 de tunuri ale forțelor otomane. Cu peste 7.000 de morți și răniți, comandamentul rus pierde și această a doua bătălie, iar situația devine critică pentru forțele ruse care acopereau o linie a frontului de circa 300 de km și aveau zonele de flanc amenințate de grupări otomane puternice. În context, comandamentul rus, care inițial refuzase cooperarea militară în planurile strategice de confruntare cu forțele otomane, cere sprijin militar direct din partea României prin implicarea directă la operațiile de luptă împotriva forțelor otomane.

Marele Duce Nicolae I trimite la 19/31 iulie 1877 o telegramă domnitorului Carol I în care-i cere: ”Turcii, adunând cele mai mari mase de trupe la Plevna, ne zdrobesc. Rog să faci fuziune, demonstrațiune și, dacă se poate, să treci Dunărea cu armata, după cum dorești. Între Jiu și Corabia, demonstrațiunea aceasta este neapărat necesară pentru înlesnirea mișcărilor mele. Nicolae”, conform documentului consemnat în ”Independența României. Documente” (Volumul 1, București, 1977) și în ”Texte și Documente privind Istoria Modernă a Românilor (1774-1918)” (Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2011).

Cooperarea militară ruso-română a fost acceptată pe următoarele considerente în ce privește implicarea armatei române: 1) să acționeze sub comandament național, menținându-și individualitatea și unitatea de comandă; 2) să aibă sector distinct de operații; 3) să ocupe poziții la dreapta armatei ruse din zona Plevnei și să participe cât mai curând la luptă; 4) să acționeze după planul general rus din Balcani.

Tratativele duse de domnitorul Carol I cu împăratul Alexandru al II-lea și marele duce Nicolae s-au desfășurat la Cartierul rus în perioada 16/28 — 17/29 august 1877. Principiile de colaborare în teatrul de operații nu s-au materializat sub forma unei convenții militare distincte însă s-a stabilit ca domnitorul Carol I să dețină comanda trupelor de la Plevna, iar șef de stat major era generalul-locotenent rus Pavel D. Zotov, conform volumelor ”O Istorie Sinceră a Poporului Român” (Univers Enciclopedic Gold, București, 2008) și ”Istoria Militară a Românilor (Editura Militară, București, 1992).

La 14/24 august primele unități române trec Dunărea și se îndreaptă spre Plevna. Pentru a trece rapid Dunărea au fost realizate lucrări genistice între 14/26 — 19/31 august, respectiv podul de pontoane dintre Siliștioara (lângă Corabia) și Măgura. Forțele combatante erau: forțele ruse din Armata de Vest numărau 52.100 de oameni și 316 tunuri, forțele române aveau 38.000 de oameni și 108 tunuri, iar forțele otomane dispuneau de circa 50.000 de oameni și 72 de tunuri.

Specificitatea sistemului de apărare a Plevnei era dată de numărul mare de lucrări genistice, de tip redută, redan, șanțuri de comunicații, lucrări de adăpostire a personalului cu o dezvoltare frontală de circa 40 de km, potrivit lucrărilor ”Istoria Militară a Românilor” și ”Istoria Militară a Poporului Român”.

La 25 august/6 septembrie 1877, se hotărăște declanșarea celei de-a treia bătălii de la Plevna, planul de operații vizând un atac, simultan, pe trei direcții. Lovitura principală era executată de corpurile 9 și 4 ruse pe direcția Radișevo, Plevna. În zona din dreapta loviturii principale, având în față redutele Grivița, Opanez și Bukov, avea să atace Armata de operații română în direcția Plevna. În stânga loviturii principale acționa detașamentul Imeretinski, pe direcția Brestovăț, Plevna. Acoperirea flancurilor dispozitivului ofensive revenea cavaleriei române și ruse, iar în rezervă se aflau o brigadă de infanterie română, 3 regimente rusești și 38 de tunuri.

Atacul asupra Plevnei a început prin focuri de artilerie care au durat câteva zile (26 august/7 septembrie — 30 august/11 septembrie), iar la 29 august/10 septembrie Consiliul de război, la care au participat domnitorul Carol I, marele duce Nicolae I, împăratul Alexandru al II-lea și șefii de stat major, a hotărât declanșarea atacului la 30 august/11 septembrie. În dimineața zilei stabilite a fost executat foc de artilerie până la amiază, iar la orele 15.00 a fost declanșat atacul general. Corpurile de armată rusești, cu toate că au dus atacuri violente, au fost respinse. De cealaltă parte, Detașamentul Imeretinski a reușit cucerirea a două redute, însă nu a fost sprijinit de forțele de rezervă și a fost respins.

Primele trei atacuri succesive ale Diviziei 4 au fost respinse, însă cea de-a patra ofensivă, susținută de două batalioane din Corpul 9 armată rus și de efective ale Diviziei 3 infanterie române, a dus la cucerirea redutei Grivița 1. Pe fondul desfășurării atacului, s-a observat că de fapt reduta Grivița avea în spate încă o redută, fiind vorba de două redute Grivița. Cucerirea acestui obiectiv nu a rămas fără urmări, forțele otomane lansând în cursul nopții câteva contraofensive pentru recuperarea redutei, însă forțele române s-au apărat eroic. Cucerirea redutei Grivița 1, singurul succes înregistrat în acea zi sângeroasă de sfârșit de august, a fost plătit de Divizia 4 cu 1.327 de morți și răniți, din care 27 erau ofițeri, menționează volumul ”Istoria Militară a Românilor”. Potrivit sursei citate, succesul privind cucerirea Grivița 1 a fost oglindit de presa vremii, amintim cu acest prilej ziarul România Liberă, care titra la 3/15 septembrie 1877: ”S-au luptat ca niște lei copiii Carpaților”.

Sistemul genistic complex și efectivele otomane angrenate în apărarea Plevnei au determinat comandamentul aliat, în urma acestei prime zile de luptă, să regândească planurile de operații. Astfel, în urma a două consilii de război (1/13 septembrie și 2/14 septembrie) s-a hotărât desfășurarea unui asediu de lungă durată și concomitent să fie tăiate liniile de aprovizionare logistică.

O primă etapă s-a desfășurat în perioada 1/13 septembrie — 19/31 octombrie 1877 și a cuprins luptele pentru îmbunătățirea pozițiilor pentru încercuirea inamicului. Trupele române au realizat lucrări genistice în apropiere de redute și împreună cu trupele ruse au interceptat căile de acces către Plevna. În 6/18 septembrie și 7/19 octombrie au fost purtate acțiuni ofensive pentru cucerirea Grivița 2, fără succes însă, conform volumului ”Enciclopedia bătăliilor din istoria românilor” (Editura Meronia, București, 2011, coord. George Marcu).

A fost suplimentat efectivul trupelor rusești, cu circa trei divizii, iar la comanda Armatei de Vest a fost numit generalul A.K. Imeretinski. La comanda Diviziei 4 infanterie a fost numit generalul Dimitrie Racoviță.

În etapa a doua a luptelor (sfârșitul lunii octombrie — 28 noiembrie 1877) s-a reușit încercuirea grupării otomane din Plevna, izolată de forțele din exterior, și au fost realizate lucrări ample de fortificații pe o lungime de 12 km, mai ales în sectorul românesc, denumite: București, Craiova, Turnu, Iași, Alexandru, Tudor etc, conform volumului ”Istoria Militară a Românilor”.

Concomitent cu luptele desfășurate pentru încercuirea Plevnei, o grupare româno-rusă a atacat reduta Rahova, care avea un amplasament important pentru drumurile căile de acces dinspre Plevna, Vidin, Sofia. La 16/28 octombrie — 22 octombrie/3 noiembrie, Detașamentul colonel Slăniceanu a forțat răul Isker și a construit un pod peste acest curs de apă, luptând pe căile de acces spre Rahova. Ofensiva asupra redutei Rahova s-a dat la 7/19 noiembrie 1877 de forțele româno-ruse grupate în Detașamentul colonel Slăniceanu și Detașamentul general Meyendorf. La 9/21 noiembrie 1877, reduta Rahova a fost cucerită, izolând astfel trupele otomane din Plevna și Vidin-Belogradcik.

Aflate într-o zonă de încercuire completă din data de 19/31 octombrie 1877, forțele otomane de la Plevna, conduse de Mushir Osman Pașa și având provizii și muniții insuficiente, au declanșat ofensiva la 28 noiembrie/10 decembrie pe direcția Plevna-Sofia pentru a rupe cercul format de forțele de asediu. Pe fondul luptelor de ieșire din încercuire a forțelor otomane, Divizia 2 română, comandată de colonelul Cerchez, a angajat lupte de urmărire a Diviziei 2 turce, care părăsise reduta Grivița 2, ceea ce a facilitat forțelor române ocuparea acesteia. Tentativa de ieșire din încercuire a forțelor otomane eșuase, iar Osman Pașa anunța după orele prânzului că se predă, iar la foarte scurt timp, Carol I și ducele Nicolae intrau în Plevna, potrivit volumului ”Istoria Militară a Românilor”.

Capitularea Plevnei a însemnat pierderea unui punct strategic deosebit de important pentru comandamentul otoman în Balcani, forțele româno-ruse preluând ofensiva strategică pe întreg teatrul de operații.

Generalul Alexandru Cernat transmite o telegramă soției sale, Sevasta Cernat, la 9 decembrie 1877, în care o anunță de victoria obținută la Plevna: ”Ieri dormit la Plevna. Osman cu toată armata după o luptă de 6 ore neputând trece liniile s-a predat. Armata română a fost de o mare bravură. Sunt vesel și fericit de această mare victorie”, potrivit volumului ”Independența României. Documente” (Volumul 1, București, 1977).

La 9/21 decembrie 1877, împăratul Germaniei, Leopold de Hohenzollern, a transmis o telegramă fratelui său, domnitorul Carol I, în care îl felicită pe el și Armata Română pentru succesul obținut la Plevna și îl anunță că îi conferă domnitorului cea mai înaltă decorație pentru vitejie: ”Te felicit din toată inima că ai luat o parte atât de importantă la acest eveniment istoric de însemnătate mondială, iar trupele tale românești nu numai că au dat dovezi strălucite de calitățile lor militare, dar și-au câștigat și un nume stimat în Europa; o armată care capătă conștiința forței și a destoiniciei ei pe însângeratul câmp de luptă este un factor important în stat”, potrivit documentului citat în ”Independența României. Documente” (Volumul 1, București, 1977).

În aceste sângeroase lupte pentru cucerirea Plevnei au căzut la datorie în fruntea celor pe care-i comandau, printre alții, maiorul George Șonțu, căpitanii Nicolae Valter Mărăcineanu și Alexandru Panu, locotenenții Chivu Stănescu și Mihai Surcă, sublocotenenții Constantin Ulescu și Nicolae Horcea, sergentul Alexandru Ghenoiu. Istoricul britanic A. J. P. Taylor caracteriza bătălia de la Plevna drept ”una din puținele bătălii care au schimbat cursul istoriei”, conform volumului ”O istorie sinceră a poporului român”.

AGERPRES/(Documentare-Liviu Tatu, editor: Irina Andreea Cristea)

Pentru realizarea acestui material au fost utilizate următoarele surse:
”Independența României. Documente” (Volumul 1, București, 1977)
”Istoria Militară a Poporului Român” (Editura Militară, București, 1987)
”Istoria Militară a Românilor” (Editura Militară, București, 1992)
”O Istorie Sinceră a Poporului Român” (Univers Enciclopedic Gold, București, 2008)
”Texte și Documente privind Istoria Modernă a Românilor. 1774-1918)” (Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2011)
”Enciclopedia bătăliilor din istoria românilor” (Editura Meronia, București, 2011, coord. George Marcu)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *