Omul Anului 2018 la Radio România Internaţional
3 January 2019
Concertele lunii ianuarie la Sala Radio
9 January 2019

În direct la Radio România Cultural, de Ziua Culturii Naționale: Gala Tinerilor Scriitori și un concert al trupei FiRMA pe versuri celebre

Gala Tinerilor Scriitori – Cartea de poezie a anului 2018 și un concert al trupei FiRMA sunt atracțiile principale ale evenimentelor pe care Radio România Cultural le organizează și le transmite pe 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naționale.

Începând cu ora 16.00, se va transmite în direct Gala Tinerilor Scriitori – Cartea de poezie a anului 2018, care se va desfășura în Aula Bibliotecii Centrale Universitare “Carol I” din Bucureşti. Gala este organizată de Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti şi Asociaţia EURO CULTURART, în coproducție cu Radio România Cultural. Juriul de anul acesta este compus din trei tineri critici literari (laureaţi ai ediţiilor 2012, 2014 şi 2015): Bianca Cernat, Andreea Răsuceanu şi Cosmin Borza. Evenimentul este organizat pe trei secțiuni – Tânărul Poet al anului 2018, Tânărul Prozator al anului 2018 și Tânărul Critic al anului 2018. Marele câștigător al Galei va fi Tânărul Scriitor al anului 2018.

Conform tradiției, un scriitor la început de carieră sau consacrat, va primi Premiul CARTEA DE POEZIE A ANULUI 2018 pentru cel mai important volum de versuri din anul 2018. Gala Tinerilor Scriitori se va desfăşura în cadrul unui eveniment multiart, moderatorul şi iniţiatorul evenimentului fiind Dan Mircea Cipariu.

Tot pe 15 ianuarie, de la ora 18.00, Radio România Cultural va organiza și va transmite live de la ARCUB Gabroveni, concertul trupei FiRMA care va interpreta single-uri proprii și piese de pe cel mai recent album, POEZII ALESE, VOL. I, apărut, la finalul anului trecut, la Editura Casa Radio. Versurile din înregistrările păstrate în Fonoteca Radio România au fost îmbracate organic de compoziții muzicale originale create special pentru acest proiect de către Daniel „Rocca” Stoicea și interpretate de trupa FiRMA. George Bacovia, Mihai Eminescu, Leonid Dimov, Nina Cassian, Ana Blandiana, Svetlana Cârstean, Adela Greceanu, Elena Vlădăreanu sunt poeții selectați de membrii trupei FiRMA pentru a fi cântați și recitați pe primul volum al albumului ”Poezii Alese” și în concertul de pe 15 ianuarie. Printr-un performance de excepție, publicul de la ARCUB Gabroveni va fi martor al metamofozei poetice a trupei FiRMA, o formație iconică a rock-ului alternativ românesc, care, începând cu anii 2000, s-a reinventat și s-a remarcat prin valoroase produse care dezvăluie noi perspective din universul audio, video, dar și din lumea teatrului și a poeziei. Alături de muzicieni, vor urca pe scenă Svetlana Cârstean, Adela Greceanu și Elena Vlădăreanu, care își vor recita propriile creații.

Album ”Poezii Alese. Vol. 1” poate fi găsit în librării sau poate fi ascultat online pe contul de Spotify al trupei FIRMA.

Trupa FiRMA este formată din Daniel „Rocca” Stoicea – voce, chitară, pian, totodată compozitorul formației, Sorin Erhan – bas, Adrian Coman – chitara electrică, Alexandru Gavril – chitară electrică & acustică și Constantin „Bărbuță” Bărbăşelu – tobe.

În deschiderea concertului FiRMA, Maria şi Mihai Balabaş iau ca punct de pornire primul disc al poeziilor eminesciene publicat de Editura Casa Radio şi creează un poem sonor inedit. Adrian Pintea, Ion Manolescu, Clody Bertola, Elvira Godeanu, Emil Botta, Alexandru Repan, Aura Buzescu, Alexandrina Halic şi alţii se fac auziţi recitând unele dintre cele mai semnificative texte ale lui Mihai Eminescu, într-o compoziţie narativă şi muzicală originală.

Maria Balabaș este creatoarea emisiunii Dimineața crossover şi a generat, pe parcursul timpului, diverse proiecte dedicate noilor forme de creaţie radiofonică (Generaţia sonoră, Aceasta nu este artă etc.). Mihai Balabaş este violonist şi chitarist, cântă în trupele Trei Parale, Bucium şi Radu Vâlcu Quartet, iar ca proiect personal are trupa Soare Staniol.

La finalul concertului va avea loc o sesiune de autografe.

Accesul în sală se va face începând cu ora 17:30 pe bază de invitație.

Radio România Cultural este singurul post național de radio dedicat exclusiv culturii. Detalii găsiți pe site-ul www.radioromaniacultural.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *