PORTRET: Arthur Schopenhauer – ultimul mare reprezentant al idealismului german
21 September 2020
Izvoare de filosofie: Abecedarul gândirii grecești antice: Litera kappa (3)
25 September 2020

Idei în nocturnă. Pagini de Istorie – La Belle Époque. Amurgul unei lumi. Invitat, dr. Alina Pavelescu, director adjunct al Arhivelor Naționale ale României

Marți 22 septembrie 2020, Radio România Cultural (21.10- 22)

Realizator, Dan Manolache

Voi începe această scurtă prezentare a emisiunii cu o mărturisire de vechi cititor (aproape șase decenii de practică a ”profesiei”), nu citesc prefețele decât la sfârșitul lecturii cărții. La început, în copilărie, probabil, fiindcă nu aveam răbdare și nici nu voiam să-mi povestească cineva, din greșeală, sau cu intenție, acțiunea, de cele mai multe ori palpitantă și plină de un atractiv neprevăzut. Mai târziu fiindcă doream să mă aflu pe picior de egalitate cu autorul ei, adică să fi citit amândoi cartea, să formulăm considerații asupra ei și apoi să le comparăm. Au și cititorii trufia lor…..

Am făcut însă și excepții și mă bucur că una dintre ele s- a întâmplat zilele trecute când am deschis cartea recent aparută la Editura Corint, La Belle Époque. Amurgul unei lumi”, autor, Marry McAuliffe. Așa am descoperit superba prefață scrisă de doamna Alina Pavelescu, invitata emisiunii noastre care mi-a stârnit nu doar curiozitatea de a citi volumul ci și pe aceea de a afla dacă autoarea lui este la înălțimea prefațatoarei. Vă voi spune dintru început că lectura este deopotrivă de captivantă.

Iată cîteva fraze selectate din textul prefeței: La Belle Époque este un termen ”născut în Franța, la capătul în care umanitatea europeană și-a pierdut definitiv inocența. La Belle Époque e sinonimă și astăzi cu nostalgia după un timp istoric al fericirii, lipsei de griji și bucuriei de a trăi….. E vremea de aur a boemei din Montmartre, o vreme ce durează puțin, doar până la război, dar e trăită intens și zgomotos. Pe colina de la marginea de nord a Parisului, lumea orașului și lumea satului trăiesc încă împreună. Plantațiile de viță de vie fac parte din peisajul locului, așa că vinul e aici mai ieftin decât în oraș. Tavernele prosperă iar proprietarii lor, altminteri oameni cât se poate de simpli, își descoperă neașteptate virtuți de colecționari de artă, căci pictorii săraci și încă anonimi își plătesc consumațiile cu tablouri….Sărăcia se simte în aer și, în mijlocul ei boema artistică se amestecă, în mod periculos cu lumea interlopă…….Dar farmecul pe care îl radiază, la un secol distanță, poveștile boeme din Montmartre e imun la sărăcie. E farmecul unei lumi care trăiește frenetic, încrezătoare în sine și în viitorul său. Cei care o populează vin din toate colțurile lumii atrași, ca de un magnet, de promisiunea libertății, a bogăției și a gloriei…….Coloratei societăți din Montmartre i se alătură- dar nu ise opune, în ciuda diferenței de statut material- cealaltă societate, aristocrația proustiană de pe boulevard Saint- Germain și din arondismentul al 16-lea… O lume a saloanelor în care arta de a trăi e o îndeletnicire la fel de complicată și necesită la fel de multe calități, native sau dobândite, ca arta însăși.”

Ei bine, cartea despre care vom discuta spune, după un secol, povestea acestei lumi. Este în același timp o cronică ce se întinde pe parcursul a 18 ani, din 1900 până la sfârșitul, Marelui Război și în același timp un roman care urmărește evoluția unor personaje care sunt sau sunt sortite să devină personalități.

Enumerarea lor, chiar și parțială vă va convinge cu ușurință să le aflați biografiile, să le cunoașteți suișurile și coborâșurile existenței, să le împărtășiți bucuriile, tristețile și dramele. Cartea deschide o fereastră către o lume, din care ne-au rămas doar mărturii artistice, cărți, tablouri, creații muzicale, fotografii, sculpturi, monumente, filme, o fereastră prin care întrzărim crâmpeie din viața celor care prin geniul lor ne-au făcut și pe noi, cei de astăzi, mai bogați. Așadar, personajele cărții sunt Pablo Picasso. Maurice Ravel, Auguste Rodin, Sarah Berhnardt, Guillaume Appolinaire, Pierre și Marie Curie, Georges Clemenceau, Henry Matisse, Gustave Eiffel, Camille Saint- Saens, Marcel Proust, Emile Zola, frații Renault, Alfred Dreyfus, Georges Braques, Charles de Gaulle, Anne de Noailles, Claude Debussy, Andre Citroen, Gabriel Faurre, Isadora Duncan, Constantin Brâncuși etc, etc

Așa cum spuneam evoluția lor este urmăită an după an din 1900 și până în 1918. Și câte nu s-au întâmplt în acest răstimp!

Chiar începutul de secol se produce sub strălucirea parisului gazda Expoziției Universale și a Jocurilor Olimpice. Afăm de pildă că prima femeie distinsă cu o medalie individuală a fost Charlotte Cooper, triplă învingătoare la Wimbledon, a purtat o fustă lungă până la glezne, corset și bluză cu mânecă lungă și și-a zdrobit adversarele cu formidabilul ei rever.” Rămânând în domeniul sportului vom spune că, un an mai târziu Louis Renault a terminat pe primul loc în raliul Paris-Berlin la categoria automobile ușoare și pe locul 7 în clasamentul general, succes care a dus la dublarea capacității de producție a fabricii celor doi frați chiar dacă nu toată lumea era cuprinsă de entuziasm. Gazeta Le Petite Republicain de pildă comenta astfel cursa cu pricina: ”În clipa de față 71 de nebuni primejdioși conduc în câmp deschis cu viteza trenurilor expres. Acești maniaci gonesc cu 50 km/oră și spulberă totul în calea lor.”

Unul dintre personajele principale ar putea fi Maurice Ravel, cel al cărui geniu este recunoscut după adevărate dispute între cei care ocupau prim planul vieții muzicale. Compozițiile sale nu sunt pe placul celor care conduceau Conservatorul din Paris astfel încât îi este refuzată participarea și mai târziu cununa de lauri a celui mai important concurs muzical, Prix de Rome. Mai mult chiar, deși este susținut de profesorul său Gabriel Faurre, este exclus din Conservator. Scandalul produs în 1905 când de acum consacratului compozitor ( deja autor al unor lucrări precum Jeux d’eau, Cvartetul de coarde în fa major și Șeheezada) a dus la demisia directorului Conservatorului și a ltor membri ai corpului profesoral mai ales că se aflase că ”toți cei șase finaliști erau elevii aceluiași profesor de compoziție de la Conservator care mai era și membru al juriului pe deasupra,”

Sunt menționate și premiere ale unor opere devenite celebre precum Pelleas et Melisande, creația lui Claude Debussy, în 1902, la Opera Comică din Paris precum și sccesele spectacolelor de balet ce purtau semnăturile lui Serghei Diaghilev și Vaslav Nijinsky.

Evenimentele se succed cu repeziciune în orașul care era în acele vremuri adevărata capitală europeană a culturii. Veți putea regăsi multe dintre ele descrise în paginile cărții despre care von discuta în emisiunea din această seară. Totul curge, desigur cu vârtejuri și chiar cascade dar fără grija că tulburări exterioare ar putea influența lumea aceasta care își era suficientă…. Și totuși, pe neobservate, ca un șoc venit de nicăieri a apărut… războiul. Mulți dintre protagoniștii anilor frumoși au descoperit oroarea luptelor, au suferit în tranșee, au fost răniți, au luat contact cu o altă realitate, una groaznică.

Aflat pe front, Maurice Ravel scrie: ”O săptămână am condus zi și noapte, fără faruri, pe niște drumuri de necrezut, adesea cu o încărcătură de două ori prea grea pentru camionul meu. Dar nu puteai să te târăști, deoarece în jur ploua cu obuze….unul, un 130 austriac, mi-a împroșcat obrazul cu reziduuri de pulbere.Rămâne însă consecvent principiilor sale. Solicitat să se alăture unei Ligi din care făceu parte, între alții, d’Indy și Saint-Saens și care își propunea apărarea muzicii franceze prin interzicerea interpretării publice a compozițiilor contemporane germane și austriece, Ravel refuză argumentând: ”după ce m-am războit cu elementul militarist din Germania modernă, ar fi intolerabil, ca odată ăntors acasă, admirația și aversiunea să- mi fie impuse prin decret.” Câțiva ani mai târziu compune chiar fermecătorul Concert pentru mâna stângă în re major la solicitarea pianistului austriac Paul Wittgenstein care își pierduse o mână în primele zile ale războiului.

La 16 martie 1916 este rănit pe frontul din nordul franței, Guillome Apollinaire. Era într-o tranșee și citea revista Mercure de France. La început rana la cap a părut să fie una minoră dar s-a dovedit a fi extrem de gravă provocându-i pralizie. Rănit și el, tot la cap, Georges Braque suferă o trepanație, revie pe front și este răsplutit pentru bravură cu Crucea de Război și făcut Cavaler al Legiunii de Onoare.

Realitatea războiului schimbă perspective, modifică comportamente, maturizează chiar și boema artistică convinsă până atunci că este menită doar să-și urmeze geniul. În februarie 1916, Claude Debussy îi scria unui prieten: ”Războiul continuă- după cum știi, însă îmi e cu neputință să înțeleg de ce…..Când se va epuiza ura?”

Nimic nu avea să mai fie la fel, după cum concluzionează autoarea cărții ”Pe măsură ce națiunea înțelegea gravitatea rănilor cauzate de război, lumea antebelică a început să capete o aureolă de epocă de aur. O iluzie, firește după cum își dă

9566ță. Însuși faptul că se află sub sticlă dovedește că balul a luat sfârșit.”

Vă invităm așadar să ascultați o emisiune despre o lume frumoasă descoperită abia după ce vremea ei……trecuse!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *