Idei în nocturnă- Pagini de Istorie: Iuliu Maniu şi Ion Mihalache, doi martiri căzuţi pe frontul deschis de regimul comunist impotriva propriului popor

Protest de amploare în Grecia faţă de folosirea termenului Macedonia
5 februarie 2018
Abuzul emoțional, principala formă de abuz asupra copilului în anul 2017
6 februarie 2018

Idei în nocturnă- Pagini de Istorie: Iuliu Maniu şi Ion Mihalache, doi martiri căzuţi pe frontul deschis de regimul comunist impotriva propriului popor

 marţi 6 februarie 2018, ora 21.10

Realizator Dan Manolache

Iuliu Maniu şi Ion Mihalache, doi martiri căzuţi pe frontul deschis de regimul comunist impotriva propriului popor.

Invitaţi: dr. Ioana Boca, director executiv al Fundaţiei “Academia Civică” şi dr. Andreea Dobeş, cercetător la Memorialul victimelor comunismului şi al rezistenţei de la Sighet.

              „ Pentru spionii vânduţi trup şi suflet imperialismului străin, pentru complotiştii mârşavi care pregăteau războiul civil, în numele dreptăţii….pentru dreapta pedepsire a trădării, zdrobitor dovedită, poporul român cere într-un glas: Osânda maximă!”

                Zeci de articole de acest fel apăreau în presa „democrat populară” a anului 1947, articole în care soldaţii cu toc rezervor ai partidului, între ei Silviu Brucan din diatribele căruia am citat, ţinteau spre cei care se opuneau noului curs dictat de Kremlin. Slujeau astfel cu “abnegaţie” politica de distrugere a demnităţii şi memoriei istorice a romanilor dusă de partid.

                Actul de acuzare a lui Iuliu Maniu era de fapt o inşiruire de minciuni, toate faptele pentru care Maniu devenise cel mai respectat om politic român erau prezentate exact invers, în dispreţul adevărului. Iată o sinteză a acestui rechizitoriu pe care o datorăm profesorului Ioan Scurtu: “ în vremea Imperiului Austro- Ungar a fost un “colaborator” al autorităţilor de la Viena şi Budapesta în politica de oprimare a poporului român; la unirea din 1918 – când a căutat să “împiedice” acest act istoric punând tot felul de condiţii; la perioada interbelică – în care s-a dovedit un “reacţionar şi un sprijinitor al fascimului”; continuând “cu anii războiului” – când a fost un “un susţinător” al lui Antonescu şi al luptei armate împotriva Uniunii Sovietice; până la perioada de după 23 august, când a adunat în jurul său pe toţi “fasciştii şi reacţionarii”, pe “trădătorii de ţară” şi “agenţii imperialismului”. (…)

             În urma înscenării de la Tămădău şi arestării la 14 iulie 1947 de autorităţile comuniste i-au  judecat pentru „înaltă trădare” în procesul început la 29 octombrie 1947. Prin sentinţa dată la 11 noiembrie 1947, Iuliu Maniu şi ion Mihalache erau condamnaţi la închisoare pe viaţă. Maniu este trimis la penitenciarul din Galaţi, pe baza ordinului de arestare 105.515/27 noiembrie 1947. În august 1951 este transferat împreună cu Mihalache şi alţi naţional-ţărănişti la Sighet.

          S-au  împlinit, pe 5 februarie, 65 de ani de când Iuliu Maniu se stingea în închisoarea de la Sighet, urmat 10 ani mai târziu, tot intr-o zi de 5 februarie, de Ion Mihalache aflat într-o altă temniţă comunistă, cea de la Râmnicul Sărat.

         Iată două tulburătoare mărturii ale suferinţelor dar şi ale demnităţii cu care cei doi mari oameni politici au înfruntat detenţia, mărturii preluate de pe site-ul Memorialului de la Sighet:

          “Iuliu Maniu trebuia îngrijit ca un copil. Starea de neputinţă fizică nu îi influenţa însă în niciun fel moralul. Era la 78 de ani, dacă nu plin de optimism – nu era genul lui nici în libertate – apoi în orice caz de o surprinzătoare vioiciune mintală. (…) Iuliu Maniu suporta închisoarea cu acelaşi climat de nobleţe în care toată viaţa se complăcuse. Nici o şovăială, nici o slăbiciune la acest bătrân care preferase să moară în închisoare decât să fie preşedinte al consiliului care să gireze, el, democratul de o viaţă, un regim de sclavie. Agonia lui Maniu a durat câteva zile. (…). Conştient că moare, Maniu privea în gol şi bolborosea cuvinte pe care ne străduiam să le pricepem. Ultimele vorbe pe care le-a rostit le-am auzit distinct: «Ce frumoasă femeie era Clara»” (…) Era 5 februarie 1953. Maniu împlinise, de o lună, optzeci de ani. Peste alte patru săptămâni urma să moară Stalin. Am tăcut amândoi, fiecare cu gândurile lui. Peste câteva ore, Maniu a fost ridicat din celulă în cel mai strict secret, dar vestea se răspândise ca fulgerul în toată închisoarea. Noaptea am auzit căruţa poposită în curtea închisorii, uruiala roţilor, nechezatul cailor, zgomotul uşor ferecat al şleaurilor. Apoi toate s-au liniştit”.

                Nicolae Carandino (1905-1996) jurnalist, arestat în iulie 1947 și condamnat la 6 ani închisoare. Avea să fie eliberat abia în 1964.

             “Am auzit din celula mea cum a strigat: „A fost nenorocitul de patriarh Justinian Marina la mine, să mă convingă să mă desolidarizez de Maniu. L-am dat afară!” Urma deschiderea celulei, bătaia administrată de gealat, și totul reintra în liniște și în normal, încă o dată a protestat, de data aceasta vizitatorul care a încercat să-l convingă pe Mihalache să dea o declarație salvatoare pentru el a fost Ghelmegeanu. Refuzul și strigătele lui au fost imediat potolite prin bătaia administrată de gardieni. A avut o comportare foarte demnă până în ultimul moment al vieții. În ultima fază nu se mai putea mișca decât cu foarte mare greutate; după aceea a paralizat și, în scurtă vreme, s-a prăpădit.

          Mărturisiri. Corneliu Coposu în dialog cu Vartan Arachelian, Fundația Academia Civică, 2014.

                        Au trecut anii şi adevărul despre comunism nu s-a spus şi nici nu a fost înţeles în întregime….

             Cum altfel ne-am putea explica, de pildă, prea des auzitele dezvinovăţiri ale unor cercetaţi sau condamnaţi pentru corupţie sau fraudă cum că ar fi victimele unor procese politice? Cum altfel decât ca insulte ale memoriei zecilor de mii de martiri condamnaţi sau ucişi de regimul comunist. Între ei, desigur Iuliu Maniu şi Ion Mihalache.

               Ar fi credem momentul să ne întrebăm cât adevăr a rămas din convingerile exprimate în 1947 de Iuliu Maniu…….

               “Lagărele şi închisorile pot închide oameni şi-i ucide, dar nu pot închide şi nici ucide ideile care circulă oricâte piedici le-ai pune. Teroarea înspăimântă omul, dar nu sugrumă ideea, care biruie totdeauna când este sprijinită de lege, de libertate şi de morală. Ce înseamnă viaţa mea sau a aceea a 50 – 60.000 oameni sacrificaţi în felul acesta dacă este vorba ca prin jertfele vieţilor noastre să nască o Românie Mare, liberă şi neatârnată. Pe mine nu mă îngrozeşte nici lagărul, nici moartea şi am încredere deplină în soarta bună pe viitor a României.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *