Ascultă Radio România Cultural Live

Idei în nocturnă. Pagini de Istorie: Invitat, dr Șerban Pavelescu cercetător la Institutul pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară

13 Octombrie 2020, 06:28

marți 13 octombrie 2020, Radio România Cultural (21.10 - 22)

Realizator, Dan Manolache

Cartea despre care vom discuta în ediția din
această seară a emisiunii, ”Aliatul inamic. Descompunerea armatei ruse și
pericolul bolșevizării României, 1917-1918”, a apărut la Editura Humanitas și
ne oferă două perspective ”militare” asupra României angrenate în Marele Război
cu accent pe colaborarea româno-rusă și mai ales pe finalul acestei colaborări,
marcat de disoluția armatei aliate ca urmare a efectelor ”revoluției”
bolșevice. Spunem două perspective pentru că domnul Șerban Pavelescu, invitatul
emisiunii, ne oferă o selecție de texte din memoriile a doi generali ruși,
Nikolai Augustovici Monkevitz și Alexandr Nicolaevici Vinogradski, participanți
la război pe frontul din Moldova.

Vom structura dialogul cu invitatul nostru pe
trei teme pentru care amintirile celor doi generali ruși aduc elemente
interesante. Vom vorbi mai întâi despre România și potențialul armatei sale la
intrarea noastră în război, apoi despre colaborarea militară româno-rusă în
desfășurarea marilor bătălii din vara lui 1917 și vom încheia cu procesul de bolșevizare
a armatelor ruse care a determinat și căderea Frontului Oriental.

În această scurtă prezentare, pentru a vă
stârni curiozitatea, vom insera doar câteva citate reprezentative din memoriile
celor doi ofițeri.

”România avea o frontieră foarte lungă, de
peste 1000 de kilometri, și putea fi prinsă foarte ușor în clește... întreg
frontul rusesc, de la Riga în Bucovina, avea aproximativ 1600 de kilometri și
întinderea liniilor frontului anglo- francez era de două ori mai mică decât
frontiera românească.”

”Regina, o persoană de o mare frumusețe și de
o prestanță cu adevărat regală, cu un fel natural de a vorbi, avea darul de a
încânta pe toată lumea care venea în contact cu ea. Era foarte iubită. Muncind
personal pentru răniți și pentru victime, și-a câștigat profunda și emoționanta
recunoștință a supușilor săi. În general, cuplul suveran al României trăia în
contact cu poporul, se interesa de nevoile acestuia și astfel stabilise cu el
puternice legături morale.”

Iată și o caracterizare a armatei române în
retragere spre Moldova după înfrângerile din toamna anului 1916: ”Aceste
unități în retragere produceau deopotrivă o impresie deplorabilă și
îmbucurătoare; deplorabilă pentru că acea mână de oameni în zdrențe și epuizați
era mărturia vie a unor dure încercări și a unor nemiloase înfrângeri,
îmbucurătoare fiindcă patriotismul lor, energia morală, spiritul războinic
rămăseseră neclintite, disciplina intactă. Era destul să stai de vorbă cu ei
câteva minute pentru a te convinge că, dacă erau bine conduse, aceste trupe
puteau fi foarte ușor refăcute.”

Într-adevăr, în preajma Revoluției din
februarie, trupele românești erau aproape pe deplin refăcute beneficiind de
material de război modern și de o organizare nouă datorată, în mare parte,
activității Misiunii Militare Franceze, iar cele rusești aveau ”moralul
excelent, eram siguri de forța noastră, efectivele erau complete; exercițiile
zilnice remediaseră lacunele... aveam o artilerie puternică, bine pusă la punct.
Hrana era din abundență... Totul concura deci pentru a crea condițiile
favorabile reluării unei lupte pe care ne bazam.”

Descompunerea armatei ruse a început să se
producă cu o relativă repeziciune mai ales după ce soldații au aflat conținutul
celebrului Ordin nr. 1 al Guvernului Provizoriu, care abroga cele mai
importante părți ale regulamentului serviciului interior și dădea, de fapt,
liber anarhiei. Așa se face că în iulie 1917, cu câteva zile înainte de
începerea programatei ofensive, trupele rusești ”uitaseră de inamic, care
uneori se găsea la o sută de pași de tranșeele noastre. Uitaseră de patria care
aștepta din mâinile armatei victoria și sfârșitul ororilor războiului.”

Ofensiva româno-rusă de la Mărăști a început
totuși sub cele mai bune auspicii, adversarii fiind copleșiți de violența
atacului. Ea a trebuit însă să fie oprită ca urmare a panicii instalate în
rândurile Marelui Cartier General Rus după înfrângerea catastrofală de la
Tarnopol. Exista riscul ca întregul front din Moldova să fie învăluit prin
Basarabia de trupele Puterilor Centrale.

Proba de foc a fost dată în timpul bătăliei
de la Mărășești. Mackensen și-a îndreptat efortul ofensiv asupra Armatei a IV-a
ruse care ”neopunând aproape nicio rezistență în primele zile ale luptei și-a
abandonat în mod rușinos o parte din poziții, comițând primul act de lașitate
al trupelor rusești pe frontul românesc... În acele zile de maximă tensiune,
armata română, reconstituită grație efortului instructorilor francezi conduși
de generalul Berthelot, a dat dovadă de un curaj, de o rezistență și de un geniu
extraordinare. Împreună cu cu câteva unități ale Armatei a IV-a ruse, ea a
ținut piept timp de 10 zile asalturilor furioase și nesfârșite ale armatelor
lui Mackensen, salvând încă o dată Moldova de invazia germană.”

La începutul lui septembrie 1917 s-a desfășurat
ultima operațiune ofensivă rusă pe frontul din Moldova, operațiune care a fost
un eșec total. ”Barajul de artilerie nu a dat rezultate la fel de bune ca prima
dată... Cât despre infanterie, aceasta ori nu s-a mișcat, ori s-a prefăcut doar
că atacă, fără să iasă din tranșee... În străfundurile inimilor noastre, eram
mulțumiți că nu s-a terminat cu o înfrângere sau cu o catastrofă totală, că
soldații au rămas pe poziții în loc să bată în retragere, ceea ce era foarte
posibil întrucât în tranșee se făcea o propagandă nebună pentru încetarea
imediată a ostilităților și încheierea păcii.”

Treptat, armata rusă este complet cangrenată
de bolșevism, soldații își arestează superiorii, chiar comandanții de rang
înalt apelează la protecția trupelor române pentru a li se garanta siguranța.
Practic, pe frontul românesc nu mai era posibilă nicio inițiativă militară. Are
loc disoluția definitivă a armatei ruse. Soldații părăsesc în masă frontul, își
abandonează armamentul, câteva unități trec la inamic, iar pe parcursul
retragerii în debandadă au loc ciocniri cu trupele române trimise să mențină
ordinea. ”Către luna mai 1918, din armata rusă de pe frontul românesc, care se
ridicase la un milion de oameni, nu mai rămăsese decât o masă de materiale de
război abandonat pe front sau în spatele frontului, păzit de ofițeri și câțiva
soldați rămași fideli datoriei lor.”

Iată și concluzia unuia dintre memorialiști:
”Nu soldatul rus, în adevăratul înțeles al acestui cuvânt, a fost vinovat de
dubla trădare a patriei sale și a cauzei Aliate, ci oamenii din spatele
frontului care - pervertiți de o propagandă iresponsabilă, depravați, leneși,
dezbrăcați de orice sentiment al datoriei, de orice patriotism, deveniți
amatori de furt și prădăciuni sub acoperirea ideilor comuniste - și-au
infiltrat veninul și pe front și i-au sufocat prin numărul lor mare pe rarii
eroi supraviețuitori din Prusia Orientală, din Polonia, din Galiția, din
Carpați și din ofensiva victorioasă a generalului Brusilov.”

Vom vorbi așadar despre conținutul unei cărți
ce ne aduce în lumină istoria războiului de pe frontul din Moldova din
perspectiva a doi generali ruși care l-au trăit cu tristeți, frustrări, indignare
și rare momente de triumf.

Fotografiile reproduse au fost preluate de pe
site-ul Wikipedia.

Conferință aniversară - 10 ani de Conferințe de joi la Palatul Suțu
Istorie-filozofie-psihologie 01 Aprilie 2024, 13:19

Conferință aniversară - 10 ani de Conferințe de joi la Palatul Suțu

Muzeul Municipiului București invită publicul la aniversarea a zece ani de când la Palatul Suțu se organizează...

Conferință aniversară - 10 ani de Conferințe de joi la Palatul Suțu
Expoziție de fotografie subacvatică, la Muzeul Antipa
Istorie-filozofie-psihologie 18 Martie 2024, 13:47

Expoziție de fotografie subacvatică, la Muzeul Antipa

Expoziția va fi deschisă vineri, 22 martie.

Expoziție de fotografie subacvatică, la Muzeul Antipa
A murit Daniel Barbu, fostul ministru al culturii
Istorie-filozofie-psihologie 18 Martie 2024, 12:06

A murit Daniel Barbu, fostul ministru al culturii

Daniel Barbu, profesor universitar și fost ministru al Culturii, a murit la vârsta de 66 de ani. Decesul a fost...

A murit Daniel Barbu, fostul ministru al culturii
A 10-a conferinţă cu academician Georgeta Filitti - Povestea Athénée Palace InterContinental
Istorie-filozofie-psihologie 12 Martie 2024, 09:21

A 10-a conferinţă cu academician Georgeta Filitti - Povestea Athénée Palace InterContinental

Sâmbătă, 20 aprilie, de la ora 11:00, va avea loc cea de-a 10-a conferință susținută de doamna academician...

A 10-a conferinţă cu academician Georgeta Filitti - Povestea Athénée Palace InterContinental
Agenţiile de știri retrag o fotografie cu prințesa Kate
Istorie-filozofie-psihologie 11 Martie 2024, 09:32

Agenţiile de știri retrag o fotografie cu prințesa Kate

Analiza post-publicare a arătat că aceasta nu îndeplinește standardele lor editoriale.

Agenţiile de știri retrag o fotografie cu prințesa Kate
Recuperate de autorități, cele 3 brăţări preistorice vor fi păstrate în custodie de MNIR
Istorie-filozofie-psihologie 22 Februarie 2024, 12:03

Recuperate de autorități, cele 3 brăţări preistorice vor fi păstrate în custodie de MNIR

Un eveniment de predare - primire a bunurilor a fost organizat miercuri.

Recuperate de autorități, cele 3 brăţări preistorice vor fi păstrate în custodie de MNIR
Ioan T. Morar la Universitatea Aix-Marsilia, Franța: atelier despre volumul Fake news în Epoca de Aur
Istorie-filozofie-psihologie 21 Februarie 2024, 10:30

Ioan T. Morar la Universitatea Aix-Marsilia, Franța: atelier despre volumul Fake news în Epoca de Aur

Ioan T. Morar va participa astăzi, 21 februarie 2024 (ora 14.30, Sala B120) la un atelier cu studenți și cadre didactice,...

Ioan T. Morar la Universitatea Aix-Marsilia, Franța: atelier despre volumul Fake news în Epoca de Aur
Regele Charles al III-lea, diagnosticat cu "o formă de cancer"
Istorie-filozofie-psihologie 06 Februarie 2024, 07:47

Regele Charles al III-lea, diagnosticat cu "o formă de cancer"

Tipul de cancer nu a fost dezvăluit. Regele Charles al Marii Britanii a fost diagnosticat cu "o formă de cancer", a...

Regele Charles al III-lea, diagnosticat cu "o formă de cancer"
Ascultă live

Ascultă live

05:00 - 06:00
Teatrul Național Radiofonic - Biografii, memorii
Ascultă live Radio România Cultural
05:00 - 05:05
Ştiri
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
Acum live
Radio România Internaţional 1
Ascultă live Radio România Internaţional 1
Acum live
Radio România Internaţional 2
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
00:00 - 06:00
PROGRAM MUZICAL NOCTURN
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
00:00 - 06:00
Transilvania by night
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța AM
Ascultă live Radio România Constanța AM
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
Acum live
Radio România Timișoara FM
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru