Tradiţii româneşti reflectate în pictură şi jazz
15 aprilie 2019
Incendiu la Catedrala ”Notre Dame” din Paris
15 aprilie 2019

Greii muzicii uşoare româneşti: SERGIU CIOIU

Prezența compozitorului-poet Alexandru Mandy în cariera actorului interpret SERGIU CIOIU (7 octombrie 1940, București) a fost importantă și benefică, La Festivalul național de muzică ușoară de la Mamaia (ediția 1966) au fost prezentate două melodii, piese importante pentru divertismentul nostru: Cântecul vântului (un șlagăr) și Glasul tău (dedicată Mariei Tănase). Deși total diferite ca ethos și mesaj, cele două partituri au întrunit un mare succes de public dar și de juriu. Prima a și fost premiată. Sergiu Cioiu le-a oferit o interpretare aparte, fiind absolvent al Institutului de teatru I.L.Caragiale unde a studiat cu aprofundare arta actorului, mai ales mijloacele de comunicare a emoției, păstrate peste timp, dar și grație talentului său, sensibilității speciale (și ele dăinuitoare). Sergiu Cioiu cochetase cu muzica ușoară încă din timpul facultății; este selectat în echipa invitată la Olimpiada Internațională a Musicalurilor de la Paris (1966) alături de Margareta Pâslaru, Gică Petrescu și Doina Badea. La Teatrul Constantin Tănase din București a fost  angajat timp de trei ani (1964-1967), ca actor la teatrul de operetă alți patru (1967- 1972); a predat la Şcoala populară de artă din București (1975-1982).

Colaborarea cu Alexandru Mandy a continuat, înregistrând de asemenea mari succese la Radio, televiziune, recitaluri, pe discuri. Iată câteva: Venise vremea, Cred, Merci Becaud, Tripticul Brâncuși. Au mai scris pentru el: Radu Șerban (Cine a gasit tinerețea mea?- Marele Premiu la Festivalul Mamaia);  Laurențiu Profeta (Romanța minulescianăCarte Poștală II şi Dupa mine potopul); Robert Flavian (Numai ochi!, Pe un peron); Nicolae Kirculescu (Orice om e actor câteodată); Veselovski, Cristinoiu, Bogardo, Mălineanu, Giroveanu, Solomonescu ș.a. În 1971 a realizat (alături de Dimitrie Inglesis) un One-man show la Teatrul Țăndărică, în seria nocturnelor. Romulus Vulpescu îi scrie texte pe melodii de Georges Brassens. A întreprins turnee în Franța, Polonia, Cehoslovacia, URSS, Israel, Belgia, Olanda, Canada, USA.

În calitate de realizator a semnat un recital pentru Elena Caragiu – Cântece de Kurt Weill,orchestrate de Richard Oschanitzky.

În 1982 se stabilește în Canada; interdicția la difuzare, dictată de regulile vremii, acționează și în cazul său.

A colaborat acolo cu două teatre din regiunea Capitalei Naționale, în calitate de regizor și consilier artistic: a pus în scenă o piesă de Astaloș (Ceaiul Nostru Cotidian) la Theatre de L’Isle și a participat la realizarea unui spectacol-lectură cu Steaua fără nume la National Art Centre, cu actori anglofoni. A colaborat cu oameni de teatru (regizori si actori) la diferite ateliere de arta actorului, a condus ateliere de mișcare și tehnică vocală la Ottawa Univesity (pentru studenții Departamentului Teatru).

Pentru comunitatea româno-canadiană a produs și organizat spectacole, primind și “Certificat of Appreciation for an exceptional and distinguished contribution to the community of Romanians in Ottawa-Hull region who are striving to weave their honourable traditions into the fabric of Canadian society”.

În sfera muzicală a apărut pe scenă alături de GIGI MARGA, CONSTANTIN DRĂGHICI, NICOLAE NIȚESCU și formația lui RADU GOLDIȘ, de fiul său LEONARD CONSTANT care i-a moștenit creativitatea (dovadă concursurile de folk pe care le-a câștigat la venirea lui în România).

Viața sa și cariera au fost prezentate pe larg într-un volum realizat sub auspiciile Radiodifuziunii Române.

Revenirile lui în țară, marcate de lansarea unui CD la casa EURO STAR şi de spectacole teatrale (cu afluență de public) demonstrează că arta şi  talentul, atunci când sunt autentice, exersate cu profesionalism, NU SE PIERD NICIODATĂ.

La revedere, a dvs. Daniela Caraman Fotea

Coordonatoarea proiectului – Sorina Goia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *