Greii muzicii uşoare româneşti: LAURENŢIU PROFETA

15 ianuarie 2018

Exegeza muzicologică (în frunte cu rafinatul George Sbârcea) are ezitări în ceea ce privește catalogarea lui LAURENȚIU PROFETA (12 ianuarie 1925, București – 22 august 2006, București) într-o anume categorie a creativității: autor de balete, montate pe scene naționale (Prinț și cerșetor), de opere ( Povestea micului Pan), semnatar a sute de cântece, suite pentru copii, creator de muzică ușoară ce demonstrează – scrie același G. Sbârcea – că genul poate transmite dramatism, suavitatea lirismului? Dar în câte genuri ale muzicii nu a oferit Maestrul modele… coral, muzică pentru orchestră, vocal-simfonică dar și…romanță…

Provine dintr-o familie care a iubit arta în varii înveșmântări. Tatăl său studiase vioara; fratele, Alfons Profeta, medic, s-a afirmat autoritar în domeniul editorial dar a fost și clarinetist în orchestra lui Theodor Cosma. Unchii lor materni – Eliah și Achile Șaraga (cu frumoase realizări în domeniul comercial) au fost cei care au susținut, primii, editarea operelor lui Alecsandri și Eminescu, la Iași. Au fost chiar editorii marilor poeți.

Laurențiu s-a îndreptat de la început către muzică. A studiat cu Nicolae Lungu la o școală de specialitate pe strada bucureșteană Cometa, apoi pianul cu Florica Muzicescu. Intrase la Conservatorul bucureștean de unde a fost exmatriculat pe criterii de naționalitate. În timpul războiului, Silvia Căpățână oferea gratuit lecții elevilor dotați, cunoscuți în conservator. Reintră la studii, îți desăvârșește pregătirea cu Ioan D. Chirescu, Paul Constantinescu, Alfred Mendelssohn; apoi la Conservatorul Ceaikovski din Moscova (1954-1956). A urmat și cursurile Facultății de filozofie din București (1945-1949). Apoi, își începe prodigioasa carieră în muzică, a cărei susținere i-a fost țelul de o viață, indiferent de pe ce poziții: teoretică, administrativă, dar mai ales prin creativitate. În 1946 devine membru activ al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor, în al cărei comitet de conducere este ales în 1959. Director adjunct în Societatea Română de Radiodifuziune (1948-1952), activează în Comitetul de stat pentru cultură și artă (Director al Direcției Muzicii 1952-1960), contribuie la elaborarea regulamentului de funcționare al magazinului Muzica al UCMR. În 1960 devine secretar, pentru zece ani, al Comitetului Național Român pentru Consiliul Internațional al Muzicii. A reprezentat România la Congresele internaționale ale muzicii la Paris, Roma, Viena, Berlin, Bruxelles ș.a.

Propune și pune în practică cenaclurile de promovare ale genurilor muzicale, seri de audiții pentru muzica de factură contemporană, încheie convenții cu casa de discuri Electrecord în vederea editării de discuri simfonice pentru compozitorii Uniunii, achiziții bianuale pentru confrații săi, înființarea de cercuri muzicale de cultură la Palatul Pionierilor, implicându-se personal și în susținerea lor.

Din 1960 este desemnat în comisiile de evaluare a creațiilor pentru Electrecord și Radio.

Debutul pe scena de concert s-a petrecut în 1951, sub bagheta lui Emanuel Elenescu.

Cunoștea bine jazz-ul; adeseori ne exemplifica la pian înlănțuiri armonice specifice acelei arte, descoperite la Prokofiev, Stravinski… Ce încântare! Avea un special și savuros spirit al umorului, era un maestru și în calambururi!

Cutremurul din 1986 a surprins o numeroasă echipă a Uniunii Compozitorilor la Festivalul național de muzică ușoară de la Mamaia. Mulți fiind cazați la etajele superioare ale hotelului Perla din stațiune, au preferat să-și petreacă noaptea în primitoarea sală de la recepție. Dimineața, văzându-i, Laurențiu Profeta le-a spus, jovial și zâmbitor: decât la Père Lachaise (n.a. cimitirul parizian), mai bine la…Perla șezi!

Prezența în jurii de Concursuri (sute de ediții) era o sărbătoare; inventase chiar un sistem ingenios și foarte eficient pentru jurizarea pieselor.

A scris mult: muzică de film, de scenă, pentru scenă, mai ales muzică așa numită ușoară. Am mereu în minte exemplul lui George Enescu (scria Laurențiu Profeta): l-aș rezuma în patru cuvinte: geniu, generozitate, muncă, modestie. Așa s-a profilat prestigioasa lui personalitate. Un unicat, construit pe un criteriu far: MELODIA.

A primit Premiile Uniunii Compozitorilor în 1968, 1969, 1977, 1984: în 2003, Marele Premiu al Uniunii.

În muzica ușoară a semnat peste 280 de melodii: multe dintre ele, șlagăre.

O undă de umor și ronie a constituit ingredientul nelipsit din partiturile sale; un compozitor de finețea bijutierului, care și-a făurit de-a lungul îndelungatei sale cariere un laborator de lucru înzestrat cu toate instrumentele necesare succesului la public, scria Viorel Cosma.

Creație de muzică ușoară (selectiv): Tangoul de altădată, Replici (pe fragmente din versurile lui Eminescu), Dragă-mi este dragostea (cu o excepțională interpretare a Aurei Urziceanu, care a suprapus linia melodică la octava superioară!), Infern sau paradis (Premiul I la Concursul și Festivalul de la Berlin, 1973), Noapte fermecată (solist Jean Păunescu), Suita Cântice țigănești pe versuri de Miron Radu Paraschivescu (interpretate inegalabil de Gică Petrescu), Repetabila povară, Bine te-am găsit bătrâne charleston, Seri de dans la Costinești, Viața mea se iluminează, La steaua, Olimpiada melodiilor, Flori pentru pacea planetei, Încă un rock, Maria ș.a.