PORTRET: George Gershwin – „părintele” jazz-ului simfonic
11 July 2019
Trei zile până la sărbătoarea finală a Sezonului România-Franța: concert extraordinar, meserii uitate ale Parisului cu statui vivante și un grandios foc de artificii își așteaptă publicul în Parcul Carol și la Expirat
11 July 2019

Graduation Highlights 2019 – selecție din lucrările absolvenților UNAGE

Borderline Art Space găzduiește joi, 11 iulie 2018, începând cu ora 19:00, deschiderea expoziției „Graduation Highlights 2019”, un demers de promovare al tinerilor artiști ajuns la a patra ediție. Un juriu format din cadre didactice ale Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași și reprezentanți ai galeriei au selectat un număr de 10 proiecte de licență sau disertație de la departamentele de Pictură și Sculptură, lucrările absolvenților urmând a putea fi vizitate până pe data de 31 iulie 2019. Pe lângă lucrările găzduite de galeria din str. Belvedere nr. 18, unul dintre proiecte este expus la parterul corpului A al clădirii Habitat Proiect.


Artiști:

Borderline Art Space/ Belvedere nr. 18:

Stelian Alexandru, Oana Bejinari, Anca Gabriela Butuman, Cristian Gafițescu, Bogdan Ionescu, Mihail Porușniuc, Ciprian Tocar, Aris Tureac, Yurii Vlad.

Profesori coordonatori: conf. univ. dr. Cristian Neagoe și prof. univ. dr. Mihai Tarași (Pictură), conf. univ. dr. Simion Cristea și conf. univ. dr. Sorin Purcaru (Sculptură).

Clădirea Habitat Proiect, corp A/ Carol I nr. 4:

Berta Maria Moldoveanu.

Profesor coordonator: prof. univ. dr. Mihai Tarași (Pictură)

Expoziție realizată în cadrul programului curatorial: „Peisaje improbabile”.

Organizator: Asociația Culturală AltIași, în parteneriat cu Facultatea de Arte Vizuale și Design, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași, Art + Design și Habitat Proiect SA.

Proiect sprijinit financiar de Administrația Fondului Cultural Național.

Sponsori: Gramma Winery, Cuptorul Moldovencei.

Parteneri media: WINK, RFI, Radio România Cultural, Modernism.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *