Patriotism cultural
10 February 2017
Gaudeamus – Omul de neînlocuit
14 February 2017

Gaudeamus – Zbuciumatele schimbări ale canonului literar din România, 4

Din anii cincizeci, cînd canonul devine o afacere de partid și de stat, se termină cu libertatea criticii literare. Criticul trebuie să dea dovezi clare de fidelitate față de regim, dacă vrea să publice.Chiar și marii scriitori interbelici trebuie să treacă prin aceleași furci caudine.

Obsedantul deceniu, cum l-a numit Marin Preda, provoacă victime și în literatură, potrivit principiului christic, adaptat de I.V.Stalin: „Cine nu-i cu noi e împotriva noastră!”, principiu care, la noi, se aplică și viilor și morților.  Morții sînt interziși, unii dintre vii ajung în închisoare, iar mulți dintre cei rămași în libertate nu mai pot publica.

Noul regim apărut în România la umbra marelui tătuc din URSS pare veșnic, ceea ce-i face pe mulți scriitori consacrați să i se alăture. Iar scriitorii care ies din pușcărie în 1964, mai mult la presiunea Occidentului cu care Gheorgiu-Dej voia să-și facă ochi de cumătru, dacă nu acceptă să devină măcar tovarăși de drum cu Partidul mor în sărăcie sau amenințați de uitare.

 Privind lucrurile dintr-o perspectivă inversă, faptul că Zaharia Stancu, președintele de atunci al Uniunii Scriitorilor, le-a întins mîna scriitorilor care scăpaseră din închisoare sau celor interziși, poate părea oferta diavolului  care încearcă să cumpere conștiințe. Pentru tinerii critici literari, însă, această tranzacție cu partidul pare singura cale de a răzbate. Așa că își depun obolul, unii din convingere, alții în speranța că astfel vor putea să scoată la suprafață canonul ilegal, cel care circula în secret printre cititori și scriitori, în pofida interdicțiilor regimului.

Marele paradox e că la noi dezghețul cultural întîrzie se producă, în timp ce în URSS începuse spectaculos, după moartea lui Stalin. Scriitorii și studenții români care sînt sensibilizați de revoluția din Ungaria, din 1956, îngroașă rîndurile deținuților politici, astfel că la noi „dezghețul” întîrzie cu zece ani față de momentul în care noul țar sovietic, Hrușciov, a făcut-o la Moscova, pentru a o rupe cu comunismul stalinist, nu cu comunismul sovietic. Așa se întîmplă că în timp ce la Moscova apare nuvela lui Soljenițin, „O zi din viața lui Ivan Denisovici” la noi sînt băgați în închisoare scriitori din „loturile” nou descoperite de dușmani ai poporului. De-abia cînd Gheorgiu-Dej, acest satrap local al stalinismului, a devenit „umanistul” pușcăriilor politice, unii dintre tinerii critici literari, printre care N. Manolescu, au prins curaj să-i ia la refec pe satrapii de pînă atunci ai literaturii române.

Cristian Teodorescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *