Gaudeamus - Cum e cu genul autorilor în critica literară

Mă bucur că după 1989, femeile care scriu critică literară sînt privite cu un crescător respect de confrații lor de sex masculin. Dar mai ales de cei despre care scriu ele și de cititori. Căci pînă nu demult meseria de critic literar era considerată esențialmente o treabă a bărbaților. Iar femeile care-și băgau nasul în această îndeletnicire erau privite ca niște tolerate în magistratura critică.

Femeile puteau scrie poezie și proză sau piese de teatru. Dar n-aveau ce căuta în critică, afacere esențialmente masculină. Putem număra pe degetele unei singure mîini femeile care se ocupau de critică literară pînă în 1989, deși în alte îndeletniciri, mai periculoase, ele se puteau manifesta nestingherite. Existau femei macaragițe, femei milițience, mai rar femei pilot de avion, dar cît despre procuroare, judecătoare și avocate, lor nu le mai ținea nimeni socoteala. Plus femeile din politică.

La critica literară în schimb, doamnele și domnișoarele erau lăudate pe față, dar descurajate pe din dos. Nu erau destui bărbații care se ocupau de critică? Mai era nevoie și de femei? Doamnele și domnișoarele se puteau ocupa de critică dramatică și de film, acolo unde apucaseră să pună piciorul cu ajutorul cîtorva femei care izbutiseră să se impună în anii comunismului. Dar și acolo, ele trebuia să țină seamă de tonul masculin al celor care le deschiseseră drumul. Cati Oproiu era și în voce un mascul travestit, pentru film, la fel cum Magdalena Boiangiu trebuia să combată în lumea teatrului ca un bărbat în fustă.

Acest ton bărbătos a fost moștenit de urmașele lor și transformat într-un stil feminin-agresiv pe care uneori nu-l înțeleg, ca și cum posesoarele sale ar vrea să fie și femei înțelegătoare, dar și bărbați obsedați de absolut. Cum au fost totuși bărbații din critica literară obsedați de absolut? G.Călinescu a fost mai degrabă obsedat să intre în grațiile puterii comuniste, chestie la care s-au dedat și continuatorii săi, bărbați ai criticii literare care trecuseră prudent la niște rochii proletare, confecționate din asexuatul material antijeg. Or măcar din acest punct de vedere, femeile care scriau critică literară, mai puțin ambițioase la funcții decît confrații lor, nu s-au grăbit să pupe partidul comunist în punctele sensibile ale puterii sale. Drept care nu și-au agonisit și cariere politice după  modelul marilor lor înaintașe dintre care Magdalena Boiangiu trebuie scăzută, fiindcă i-au lipsit ambițiile politice. Astfel că în materie de critică literară, femeile care s-au apucat de ea după 1989 nu pot fi acuzate și nici măcar bănuite că ar fi făcut politică est-etică sau că ar avea datorii  la regimul comunist, ca mulți dintre predecesorii lor masculi.

Cristian Teodorescu