Gaudeamus - Cît contează coperta pentru autor și pentru cititori?

O copertă expresivă mă emoționează de cînd mă știu. În copilărie, cînd mă duceam la bibliotecile de cartier la care eram abonat, în afară de cei cîțiva autori de care știam,  și pe care-i luam după nume  - mai ales pe Jules Verne și pe Alexandre Dumas, pentru care trebuia să te înscrii pe o listă de așteptare – am citit o mulțime de cărți momit de copertele lor. Romane rusește de război sau cărți de aventuri scrise de autori români. Coperta – dar și titlul, ce-i drept – m-a făcut să citesc „Toate pînzele sus” la fel cum tot  coperta m-a chemat spre „Călătoriile lui Gulliver” cînd aveam vreo 10 ani. Chiar și cînd am început să citesc autori, înainte de a deschide cartea mă uitam îndelung la copertă. Din pricină că n-aveau ilustrații pe copertă, pînă pe la 13 ani m-am ferit de volumele din BPT, în pofida îndemnurilor stăruitoare ale bibliotecarei de pe Hristo Botev, cu care eram prieten.

Știți, probabil, povestea plachetei „După melci” pe care Ion Barbu a retras-o din circulație, fiindcă editura a găsit de cuviință să o ilustreze ca și cum ar fi fost o carte pentru copii. Barbu era plecat din țară cînd a apărut cartea. Autorul ilustrațiilor, azi uitatul pictor și desenator  N.Teișanu, era, cum ar fi zis istoricul literar Z.Ornea, „mult prețuit” în anii douăzeci pentru talentul său. Cînd a văzut cartea Ion Barbu se pare că n-a fost prea nemulțumit cum arăta. A și trimis-o cu dedicație către cîțiva apropiați.

Să fi rîs vreunul dintre adresanți de nepotrivirea desenelor, făcute în litera textului, cu intențiile artistice ale autorului? Să fi ajuns Ion Barbu însuși la această concluzie, după primele momente de entuziasm cînd și-a văzut placheta tipărită? Cum, necum, cîțiva dintre posesorii micului volum ilustrat de Teișanu s-au declarat cît se poate de mulțumiți de desenele lui destinate copiilor, simulînd o cuceritoare naivitate. Căci, de fapt, Ion Barbu însuși simula aceeași naivitate de copil în poemul său. Dar una e ce simulează autorul și cu totul altceva e ce face desenatorul luînd textul „ad litteram”.

 În primii ani după venirea comuniștilor la putere în România, se purtau ilustrațiile luptei de clasă și ale realismului socialist. Imi amintesc și azi de o copertă a „Moromeților”, din primele ediții, care m-a făcut să nu mă apropii de carte. Acolo Moromete părea chinuit și încrîncenat. Or citisem destule cărți ale luptei de clasă și ale triumfătorului realism socialist, corespunzător ilustrate, încît l-am evitat cîțiva ani pe Marin Preda.

Din cauza asta, am ajuns să am o anumită superstiție a copertei, fiinncă nu poți să știi de cele mai multe ori dacă o copertă care-ți place ca autor va fi la fel de bine primită și de cititori.

Cristian Teodorescu