Gaudeamus – După ei, potopul
17 October 2016
Gaudeamus – Mesajele Regelui către țară
20 October 2016

Gaudeamus – Ce vrea să zică Bob Dylan, de nu răspunde la telefoanele Academiei Suedeze

 

Prima oară, de la Vargas Llosa încoace, m-am bucurat fără rezerve aflînd numele laureatului cu Nobelul pentru literatură. Mi-a părut bine și atunci cînd Alice Munro a primit Nobelul pentru minunata ei proză scurtă. Însă cînd am auzit că Bob Dylan e premiatul acestui an am fost fericit. Acest bătrîn hipiot m-a încîntat în adolescență și m-a făcut să simt cum sună libertatea și cum sună protestele unuia care a apărut dintre americanii obișnuiți și care a dat glas oamenilor obișnuiți. Un tip căruia talentul i-a dat aripi de înger în viața pămîntească și care, ca orice înger, are ciudățeniile și hachițele lui. Oricum, în România muzica și versurile lui aveau, pînă la un punct,  alt înțeles decît pentru americani.

Pe noi ne făcea să visăm la libertate, de ne lăsam părul lung și puneam bani deoparte, să ne cumpărăm blugi de la vaporeni. Erau scumpi acei pantaloni ai libertății, dar nici pe departe atît de scumpi ca libertatea însăși, cît a adiat ea pe la noi, după obsedantul deceniu. Așa că în ziua în care s-a anunțat că el e alesul, m-am simțit de parcă și propria mea adolescență și a tuturor esticilor europeni tineri sau încă tineri, ar fi primit acest premiu pentru visele noastre de libertate și pentru gîndurile noastre de protest, cele mai multe neîmplinite.

Ca mulți tipi geniali, Dylan a mai spus și prostii pe la ceremoniile unde se ducea să-și ia premiile. Pe unele le-a regretat, pe altele le-a uitat de îndată ce le-a rostit. Asta l-a făcut să se ferească de ceremonii și în timp ce ele aveau loc, să se ducă să cînte în alte locuri, unde își programase concertele. Un fel de a spune că publicul e mai important decît ceremoniile oficiale.

Nemulțumiții de persoana alesului, dintre care unii l-au numit pe Dylan „textier”,  or fi avînd dreptatea lor, doar că uită – sau nu știu! – că Dylan a publicat și volume de poeme pe care nu le-a cîntat. Multe dintre aceste poeme sînt extraordinare în formidabila simplitate cu care Dylan a dat aripi vorbirii americanului oarecare.  Nu i-am citit romanul și nu mi se pare că e cazul să vă povestesc ce-au zis alții despre Dylan prozatorul. Poetul însă, cu care adjuncții juraților suedezi n-au izbutit nici pînă azi să ia legătură, încît au ajus la concluzia că această operațiune e vînare de vînt, fiindcă Dylan n-a dat nici un semn că-i pasă de acest premiu, nu doar că întoarce poezia la vremurile cînd poeții își acompaniau versurile  cu harfa, dar și la vremurile foarte îndepărtate, sau în cele din anii treizeci ai secolului 20 american în care singurele premii pe care le primeau poeții erau aplauzele și eventual paralele pe care le căpătau din partea celor care veneau să-i asculte.

Cristian Teodorescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *