După volumul Lucian Blaga, între legionari și comuniști, semnat de Marta Petreu, pentru care a fost distinsă cu Premiul Scriitorul anului 2021, acordat de Uniunea Scriitorilor din România, autoarea anunță un nou volum despre Blaga, de astă dată consacrat filosofiei lui. Tot Marta Petreu este intervievată despre proza și eseistica pe care le-a publicat și despre cercetările sale legate de generația de la 1927. Recent, la Editura Știința din Chișinău, a apărut o impresionantă antologie, cu titlul Poezia românească după 1945. Antologia, studiul introductiv și notele biobibliografice poartă semnătura distinsului critic și istoric literar clujean Ion Pop. Oana Georgiana Enăchescu vă propune un interviu cu autorul antologiei. Editura suedeză Pionier Press i-a publicat recent Sânzianei Popescu volumul Mingea dorinţelor. Apărut bilingv, în română şi engleză, volumul a fost lansat luni, 24 aprilie la librăria Cărtureşti Verona, în prezenţa autoarei, a ilustratoarei, Iulia Ignat şi a editoarei, Arina Stoenescu.În înregistrarea realizată de Constantin Cristian Bleotu vă sunt oferite fragmente semnificative din desfăşurarea manifestării. Pe autorii menționați îi puteți asculta azi, 1 mai 2023, în emisiunea Confluențe, începând cu ora 20.