Ascultă Radio România Cultural Live

Gala MERITO a premiat cea de a III-a serie de profesori

19 Martie 2018, 06:44

Peste 200 de antreprenori și șefi de companii din România au premiat şi aplaudat la scenă deschisă 11 dascăli excepționali din învățământul preuniversitar, în închiderea primei zile a Romanian Business Leaders Summit, care a avut loc la București în perioada 15-16 martie 2018. Este al treilea an consecutiv când Romanian Business Leaders (RBL) îi recunoaște public pe profesorii valoroşi din România, în cadrul Galei Proiectului MERITO. La evenimentul din acest an, desfăşurat sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României, liderii din business au premiat câte un profesor de limba și literatura română, matematică, biologie, limba engleză și filosofie, şi, în premieră, câte unul de muzică, educaţie tehnologică, doi profesori de chimie şi primul educator MERITO. Cei 11 dascăli vin din toate colțurile țării, de la sat și de la oraş, de la Oradea, Băişoara (județul Cluj), Gura-Roşiei (județul Alba), Miercurea Ciuc sau Curtea de Argeş până la Galaţi, Buzău, Focşani, Târgu Mureş sau Bucureşti.

Realizator Mihaela Ghiță

AI în viața de zi cu zi - Cum să înveți o limbă străină folosind Inteligența artificială
Știință 04 Decembrie 2025, 18:18

AI în viața de zi cu zi - Cum să înveți o limbă străină folosind Inteligența artificială

Ai început de zece ori să înveți o limbă și ai renunțat de fiecare dată? De data aceasta nu trebuie să te ții de...

AI în viața de zi cu zi - Cum să înveți o limbă străină folosind Inteligența artificială
Călin Alexandru Ur: Construcția unui centru de optică de mare putere în apropierea ELI_NP va contribui la eficientizarea economică a funcționării acestui centru
Știință 04 Decembrie 2025, 16:46

Călin Alexandru Ur: Construcția unui centru de optică de mare putere în apropierea ELI_NP va contribui la eficientizarea economică a funcționării acestui centru

La sediul  ELI-NP  de la Măgurele ieri a avut loc evenimentul de lansare a construcției " Centrului...

Călin Alexandru Ur: Construcția unui centru de optică de mare putere în apropierea ELI_NP va contribui la eficientizarea economică a funcționării acestui centru
„Depresia nu țipă, dar cere ajutor. Și uneori o face în tăcere” . Psihiatrul Lia Șchiopu despre semne, riscuri și urgențe
Știință 04 Decembrie 2025, 15:11

„Depresia nu țipă, dar cere ajutor. Și uneori o face în tăcere” . Psihiatrul Lia Șchiopu despre semne, riscuri și urgențe

„ La noi în țară încă există această stigmă de a merge la psihiatru ”, spune Lia Șchiopu , medic...

„Depresia nu țipă, dar cere ajutor. Și uneori o face în tăcere” . Psihiatrul Lia Șchiopu despre semne, riscuri și urgențe
Cum se fac filme cu inteligența artificială?
Știință 04 Decembrie 2025, 10:00

Cum se fac filme cu inteligența artificială?

Regizorul Bogdan Mihăilescu vine din nou la rubrica noastră, joi, 4 decembrie, să ne explice pas cu pas procesul prin care se...

Cum se fac filme cu inteligența artificială?
De ce murim. Noua știință a îmbătrânirii și a căutării imortalității și Secretul vieții. O scurta istorie a eredității, de la Aristotel la editarea genică la Știința 360
Știință 03 Decembrie 2025, 15:05

De ce murim. Noua știință a îmbătrânirii și a căutării imortalității și Secretul vieții. O scurta istorie a eredității, de la Aristotel la editarea genică la Știința 360

De ce murim. Noua știință a îmbătrânirii și a căutării imortalității - autor Venkatraman Ramakrishnan și Secretul...

De ce murim. Noua știință a îmbătrânirii și a căutării imortalității și Secretul vieții. O scurta istorie a eredității, de la Aristotel la editarea genică la Știința 360
"Disturbare: Construind lumea din haos" a fost tema de anul acesta a conferinței TEDx Questfield Intl College Youth
Știință 03 Decembrie 2025, 13:55

"Disturbare: Construind lumea din haos" a fost tema de anul acesta a conferinței TEDx Questfield Intl College Youth

  O provocare adresată în special celor tineri, elevilor. Dar și profesorilor și celor care îi pot inspira...

"Disturbare: Construind lumea din haos" a fost tema de anul acesta a conferinței TEDx Questfield Intl College Youth
La ELI-NP Măgurele se va construi Centrul pentru Optică de Mare Putere
Știință 03 Decembrie 2025, 11:38

La ELI-NP Măgurele se va construi Centrul pentru Optică de Mare Putere

La sediul ELI-NP de la Măgurele a avut loc astăzi evenimentul de lansare a construcției " Centrului pentru Optică...

La ELI-NP Măgurele se va construi Centrul pentru Optică de Mare Putere
raportuldegarda: Terapia celulară CAR-T, administrată în premieră unei paciente cu scleroză multiplă
Știință 02 Decembrie 2025, 14:30

raportuldegarda: Terapia celulară CAR-T, administrată în premieră unei paciente cu scleroză multiplă

”Pentru prima dată, o persoană diagnosticată cu scleroză multiplă a fost tratată cu terapie CAR-T, o abordare...

raportuldegarda: Terapia celulară CAR-T, administrată în premieră unei paciente cu scleroză multiplă
Ascultă live

Ascultă live

17:00 - 18:00
GPS Cultural
Ascultă live Radio România Cultural
17:00 - 17:05
Ştiri
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
17:00 - 17:56
Deutsch 2
Ascultă live Radio România Internaţional 1
17:00 - 17:05
Ştiri
Ascultă live Radio România Internaţional 2
17:00 - 17:26
Italiano 1
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
Acum live
Radio România Antena Satelor
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
15:05 - 19:00
Sens unic
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
17:00 - 17:10
Jurnal
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru
Acum live
Conviețuiri
Ascultă live Conviețuiri