Ascultă Radio România Cultural Live

Folosirea fondurilor UE va fi condiționată de respectarea statului de drept

07 Noiembrie 2020, 14:23


rubrică EuranetPlus

autor Luana Pleșea


Fondurile Uniunii Europene, din bugetul pe termen lung și din planul de redresare, nu trebuie să fie lăsate în mâinile celor care acționează împotriva democrației și a drepturilor fundamentale în Europa. Această idee stă la baza acordului provizoriu încheiat recent de negociatorii Parlamentului European și ai Consiliului de miniștri al UE.
Este pentru prima dată când se stabilește un mecanism care permite UE să oprească finanțarea guvernelor care nu respectă statul de drept. Ce e foarte important este faptul că acest mecanism de condiționalitate este astfel gândit încât beneficiarii finali să nu aibă de suferit pentru greșelile guvernelor lor și să primească în continuare fondurile care le-au fost promise.

Ce
este statul de drept? În articolul 2 din Tratatul privind Uniunea
Europeană, statul de drept este menționat ca una dintre valorile pe care
se întemeiază Uniunea. Aceasta înseamnă că guvernele au obligații în
temeiul legii, că nu pot lua decizii arbitrare și că cetățenii trebuie
să aibă posibilitatea de a le contesta acțiunile în fața unor instanțe
independente. Acest concept consacră, de asemenea, lupta împotriva
corupției și protejarea libertății mass-media. Astfel, garantează că
nimeni nu este favorizat în mod necinstit și că publicul este informat
în mod adecvat despre măsurile luate de guverne.

Aproape 80% dintre europeni sprijină conceptul conform căruia UE ar trebui să condiționeze alocarea fondurilor de punerea în aplicare de către guvernul național a principiilor statului de drept și democrației. Cel puțin acesta este rezultatul unui sondaj comandat de Parlamentul European și desfășurat la începutul lunii octombrie 2020.


Podcasting Europe 04 Decembrie 2021, 12:05

Sunt necesare norme UE împotriva proceselor abuzive care vizează vocile critice (partea a II-a)

rubrică EuranetPlus autor Luana Pleșea Parlamentul European solicită noi norme ale UE care să limiteze acțiunile juridice...

Sunt necesare norme UE împotriva proceselor abuzive care vizează vocile critice (partea a II-a)
Podcasting Europe 27 Noiembrie 2021, 12:05

Sunt necesare norme UE împotriva proceselor abuzive care vizează vocile critice (partea I)

rubrică EuranetPlus autor Luana Pleșea „ SLAPP-urile sunt un subiect foarte important, care nu a apărut pe agenda publică...

Sunt necesare norme UE împotriva proceselor abuzive care vizează vocile critice (partea I)
Podcasting Europe 20 Noiembrie 2021, 14:14

Rezoluția pentru tineri

rubrică EuranetPlus autor Luana Pleșea Serviciile publice de ocupare a forței de muncă să aibă o colaborare mult mai strânsă...

Rezoluția pentru tineri
Podcasting Europe 13 Noiembrie 2021, 15:12

PODCAST Conferința privind Viitorul Europei – contribuțiile cetățenilor au fost puse în dezbatere. Partea a doua: doi români ne împărtășesc experiențele lor

rubrică EuranetPlus autor Luana Pleșea Românii își pot face auzită vocea în cadrul Conferinței privind Viitorul Europei în...

PODCAST Conferința privind Viitorul Europei – contribuțiile cetățenilor au fost puse în dezbatere. Partea a doua: doi români ne împărtășesc experiențele lor
Podcasting Europe 06 Noiembrie 2021, 19:40

Conferința privind Viitorul Europei – contribuțiile cetățenilor au fost puse în dezbatere

rubrică EuranetPlus autor Luana Pleșea În urmă cu două săptămâni, pe 23 octombrie, a avut loc la Strasbourg a doua adunare...

Conferința privind Viitorul Europei – contribuțiile cetățenilor au fost puse în dezbatere
Podcasting Europe 30 Octombrie 2021, 12:09

Egalitatea de gen în UE

rubrică EuranetPlus autor Luana Pleșea Când vine vorba despre promovarea egalității de gen, Uniunea Europeană este...

Egalitatea de gen în UE
Podcasting Europe 23 Octombrie 2021, 15:55

Codul de bune practici al UE privind dezinformarea

rubrică EuranetPlus autor Luana Pleșea În urmă cu 3 ani, în octombrie 2018, era instituit la nivelul Uniunii Europene un cod...

Codul de bune practici al UE privind dezinformarea
Podcasting Europe 16 Octombrie 2021, 18:40

Premiul Saharov pentru libertatea de gândire 2021 - finaliști

rubrică EuranetPlus autor Luana Pleșea Trăim vremuri în care libertatea de gândire, drepturile omului sunt restricționate din...

Premiul Saharov pentru libertatea de gândire 2021 - finaliști
Ascultă live

Ascultă live

09:00 - 11:00
Orașul vorbește
Ascultă live Radio România Cultural
07:20 - 10:00
Matinal
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
Acum live
Radio România Internaţional 1
Ascultă live Radio România Internaţional 1
Acum live
Radio România Internaţional 2
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
09:05 - 10:00
DEDICAȚII MUZICALE
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
07:03 - 10:00
Bună dimineaţa Transilvania
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța AM
Ascultă live Radio România Constanța AM
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
Acum live
Radio România Timișoara FM
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru