Izvoare de filosofie: Gâlceava filosofilor cu lumea comerțului. Incursiuni filosofice în economie
8 februarie 2019
DOCUMENTAR: Avocatul și filantropul Emanuil Gojdu, 217 ani de la naștere
9 februarie 2019

Fiii ţării, de Dan Manolache

               Când spunem “un om năcăjit” ne gândim, veţi fi de acord cu mine, nu doar la un om care are….necazuri. Ni-l înfăţişăm copleşit de necazuri, marcat şi transformat. Un om care şi-a pierdut chiar şi speranţa şi în consecinţă voinţa, ajungând să accepte suferinţa cu privirea plecată ca pe o fatalitate.

                Dacă într-unul dintre nenumăratele sondaje ni s-ar adresa şi întrebarea “Cine sunt, cine au fost dintotdeauna năcăjiţii României?, cred că răspunsul cel mai frecvent ar fi, “ţăranii”.

                 S-au împlinit ieri 112 ani de când ei au ridicat capul şi au încercat, răsculându-se, să-şi capete drepturile cuvenite adică pământ şi să fie desfiinţate trusturile arendăşeşti pe care le socoteau izvorul necazurilor.

                 Cu toate înlesnirile ce au purces de la reformele lui Cuza, la vremea aceea, situaţia ţăranilor rămăsese extrem de grea. 28% dintre ei nu aveau deloc pământ iar 33% stăpâneau între 1 şi 6 pogoane. Declanşată în zona Botoşanilor răscoala s-a intins rapid în toată ţara manifestîndu-se, ca orice răscoală, violent. Violenţa ei a fost însă mult depăşită de cea a represiunii care nu poate fi justificată de niciun argument. Chiar dacă istoriografia a invocat un iminent pericol extern, chiar dacă s-a demonstrate că nu au fost 11.000 de victime ci “doar”… câteva sute.

                 În faza a doua, chiar din 1908 s-a trecut la reforme. Cea mai împortantă a fost, fără îndoială, cea aplicată în 1921 când au fost expropriate în beneficiul ţăranilor peste 6 milioane de hectare.

               O alta şi ea dătătoare de speranţe s-a pus în practică după cel de al Doilea Război Mondial. Numai că, patronată de comunişti, ea era de fapt doar o acţiune de propaganda. Se pregătea “transformarea socialistă a agriculturii”. În aprilie 1962, 11.000 de ţărani au fost aduşi la Bucureşti. Proclamaţi urmaşi ai martirilor de la 1907 care s-au revoltat şi au murit strigând “noi vrem pământ”, lor li s-a poruncit, cu cinismul binecunoscut, să se bucure că li se ia întregul avut.

               În masa ţărănimii au fost puţine adeziuni sincere, puţine revolte, înăbuşite de Securitate şi multă…resemnare.

               Astăzi când vorbim despre accesarea fondurilor europene, despre transformarea ţăranilor în fermieri, să nu uităm că mulţi truditori ai pământului îl lucrează ca în urmă cu un veac iar din roadele muncii lor pot cu greu să se întreţină şi de aceea mulţi au luat calea străinătăţii…. Dacă nu credeţi, întrebaţi sau mai bine opriţi-vă în oricare dintre satele României, poate chiar la…. Flămânzi.

               “Ţăranii nu sunt proletari, nu sunt salahori, nu sunt simplii chiriaşi pe moşiile noastre, ci sunt fiii ţării!” spunea demult Mihail Kogălniceanu.

                Cum are grijă ţara de fiii ei? Iată o întrebare pe care ar trebui să o punem şi să ne-o punem mai des.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *