Festivalul Internaţional ‘George Enescu’ 2017. Interviu cu pianistul şi compozitorul Valentin Gheorghiu
22 septembrie 2017
Interviu cu pianistul SERGIU TIEMPO
22 septembrie 2017

Festivalul Enescu 2017. Interviu cu violonistul David Grimal

20 septembrie, Ateneul Român: concert susținut de violonistul David Grimal și ansamblul Les Dissonances pe care l-a fondat, un ansamblu care cântă fără dirijor.

Aveți o relație specială cu România.

Sigur, sunt deja peste 20 ani de când vin și cânt regulat aici, la Ateneul Român, în această sală pe care o ador. Am o relație specială cu George Enescu și muzica lui dintotdeauna. Iar relația cu România este cu atât mai specială, având în vedere că soția mea este româncă, așa că România a devenit a doua mea patrie.

Ați cântat multe lucrări de George Enescu. Cum puteți să-l descrieți pe Enescu compozitorul?

Sunt mai multe perioade în viața lui Enescu, așa cum sunt și mai multe perioade în viața sa componistică. Suita I pe care o cântăm la București este un amestec de imperiu austro-ungar reprezentat de sonorități brahmsiene cu influențe venind din muzica franceză – Chausson, Faure. Iată deci o lucrare între spiritul germanic și cel latin, cel francez. Nu simt în această suită I enesciană vreo influență slavă sau muzică tradițională românească, cu excepția, firește, a primei părți. Enescu și-a dezvoltat propriul limbaj, într-un mod personal, simțim toată sensibilitatea lui, inteligențalui; muzica sa este complexă, foarte dificil de cântat, solicită multă exigență, este foarte bine construită; în același timp, e toată o inimă, mustește de sentimente. Cred că de aceea muzica lui George Enescu este în mijlocul sufletului românesc.

Les Dissonances înseamnă, printre altele, libertate și fraternitate. Ce este libertatea pentru un artist?

Libertatea de a putea fi el însuși; fraternitatea – bucuria de a fi alături de ceilalți. Două valori care sunt puse deseori în antiteză în lumea muzicală de astăzi; sunt marii soliști pe de o parte și muzicienii din orchestră care trebuie să-i urmeze. Pentru Les Dissonances, singurul dirijor este compozitorul; și apoi, sensibilitatea fiecărui muzician în parte, fiecare vede ce face celălalt. Încercăm să reconciliem individualul cu bucuria colectivă; asta nu are nimic de a face cu comunismul sau cu capitalismul. Poate că este o a treia voce pe care oamenii de pe Pământ ar trebui să o descopere pentru echilibrul lor; suntem toți împreună, nu există competiție, ci emulație pozitivă. Iată deci o metaforă pentru umanitatea ideală, pentru a putea trăi în armonie unii cu alții, în armonie cu natura și muzica.

Nu este riscant să cânți fără dirijor?

Nu.

Să vorbim despre Les Dissonances – ce muzicieni, câți muzicieni compun ansamblul?

Suntem 84 în Concertul de Bela Bartok; cred că sunt muzicieni de 12 naționalități – este cu adevărat o orchestră europeană. Există un amestec al generațiilor; de luna viitoare, din ansamblul vor face parte și mai mulți muzicieni români care studiază deja cu mine în Germania și care vor fi în sală la concertul din această seară. Sunt talente mari, foarte mari! Plaja de vârste se întinde între 16-18 ani și generația mea, a celor până în 50-60 ani.

Care sunt cuvintele care pot descrie cel mai bine Les Dissonances?

Toate cuvintele pot defini Les Dissonances, mai puțin cuvântul „orchestră”. De fapt, nu este o orchestră. Este un festival de muzică de cameră pe scară largă, cu o sonoritate foarte deosebită, un amestec de transparență, energie și putere. Concentrare, dedicarea personală a fiecărui muzician, pericolul, desigur, adrenalină, bucuria de a împărtăși muzica – iată câteva cuvinte definitorii. Și o sonoritatea foarte, foarte diferită de cea a unei orchestre obișnuite. Nu vreau să spun că nu există orchestre foarte mari, dar Les Dissonances este pur și simplu altceva, un alt tip de comunitate, nu o comunitate piramidală, verticală, așa cum avem într-o orchestră obișnuită, ci una orizontală. Fiecare muzician își construiește propria sonoritatea ascultându-l pe celălalt, fără a urma ordinele cuiva.

Sunteți implicat și în proiecte sociale, cum sunt cele pentru oamenii străzii. Cu ce îi poate ajuta muzica pe oameni, în general?

Muzica salvează oamenii, le salvează viețile, pur și simplu. Cred că oamenii care au fost respinși de societate au dreptul să simtă muzică și, poate, să fie salvați de frumusețea ei. Muzica nu este doar un pretext pentru ca oamenii bogați să se întâlnească la un concert, este mult mai mult decât atât. Nici un pretext pentru regi, regine, președinții sau directorii companiilor bogate să-și spună că sunt extraordinari, pentru că au muzica alături de ei. Muzica este umanitatea. Pentru mine, muzica este ceea ce se întâmplă între oameni; așa este în cadrul Les Dissonances, așa este pentru întreaga societate.

Cristina Comandaşu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *