Colecționarul faptelor imposibile: Charles Hoy Fort (1874 – 1932)
20 March 2017
Ipoteza paleoastronautică, respectabilă (I): Victor Kernbach (1923-1995)
19 April 2017

Fenomenul OZN: dezvăluirea va întârzia până când…

Obsedați de antagonismele momentului, uităm adesea ce unește umanitatea. Poate că avem nevoie de o amenințare exterioară universală, pentru a ne face să recunoaștem această legătură. Uneori mă gândesc la cât de rapid ar dispărea diferendele noastre globale, dacă am avea de înfruntat o amenințare din afara acestei lumi. Și vă întreb: nu este deja o forță străină printre noi? Ce poate fi mai străin aspirațiilor popoarelor noastre decât războiul și amenințarea războiului?”

Fragmentul face parte din discursul președintelui american Ronald Reagan la a 42-a sesiune a Adunării Generale ONU, 21 septembrie 1987. În mod cert, un conținut compus cu tot discernământul.

Este una din cele trei referiri asemănătoare, la ”amenințări străine” (de Pământ, de rasa umană) făcute de președintele american. Prima a fost în decembrie 1985, într-o evocare a întâlnirii ”la vârf” de la Geneva cu președintele sovietic Mihail Gorbaciov.

Acesta din urmă a confirmat conținutul, desigur între multe altele, într-un discurs la Kremlin, în februarie 1987. Uimitoarea confirmare este următoarea: ”La întâlnirea de la Geneva, președintele american a spus că, dacă Pământul ar fi confruntat cu o invazie extraterestră, Statele Unite și Uniunea Sovietică și-ar uni forțele pentru a respinge o asemenea agresiune. Nu voi combate ipoteza, deși cred că este încă devreme pentru a ne îngrijora despre o asemenea posibilitate”.

Tot Mihail Gorbaciov se exprima, conform unui interviu anunțat la data de 4 mai 1990, în publicația Tineretul sovietic: ”Fenomenul OZN există și trebuie tratat cu seriozitate” .

Este semnificativ de remarcat că anii 1985-1990 au fost perioada căderii sistemului comunist în Europa, negocierilor fundamentale sovieto-americane privind armamentul strategic și inițiativei americane de apărare strategică, supranumită Razboiul Stelelor. Cei doi președinți, Reagan și Gorbaciov, au fost protagoniștii la vărf ai acelor schimbări, aproape incredibile până atunci, pe cale pașnică.

Citatele de mai sus nu au fost evidențiate în nici un fel la timpul lor.

Două sunt subiectele globale acoperite de vălurile tăcerii și pasivității autorităților, iar unul dintre acestea este Fenomenul OZN.

Se cuvin câteva nuanțări.

Lipsa recunoașterii și a reacției sunt concordante cu dezvoltarea, sub toate aspectele, a țărilor, societăților, în care problema se pune.

Datorită potențialei încărcături de autoritate, par a fi ascunse publicului majoritatea situațiilor autentice care au implicat observatori sau protagoniști competenți, cum ar fi astro- sau cosmonauți, piloți, militari, oameni de știință, controlori ai spațiului aerian, forțe de ordine.

În mod paradoxal, explozia canalelor și resurselor informaționale nu par să fi contribuit și la ”decantarea” informației cu adevărat relevante, formularea de ipoteze plauzibile asupra naturii fenomenului OZN, declasificarea unor cazuri cu potențial major, încă negate de autorități. (1)

Dimpotrivă – proliferează relatările neverificabile, ajutate de mijloacele de procesare video, care permit, practic, orice. Rezultatul este reducerea credibilității – deja erodate prin alte mijloace de convingere – a fenomenului OZN.

Recent, au avut loc, în câteva țări, publicări masive de documente oficiale, până de curând secrete. Spre exemplu, oficialitățile britanice au desecretizat peste 50000 de pagini privind fenomenul OZN. Această arhivă poate fi accesată la adresa http://www.nationalarchives.gov.uk/ufos/.

Peste 1300000 de documente OZN desecretizate sunt accesibile pornind de la http://www.theblackvault.com/

Arhiva proiectului Bluebook este disponibilă aici: http://bluebookarchive.org/

În mod dezamăgitor, însă, zecile de mii de pagini făcute publice sunt, în general, puțin productive pentru întărirea credibilității fenomenului OZN și, mai ales, pentru demonstrarea implicării autorităților în presupusele contacte…

Există, însă, o categorie aparte de cazuri, cu mulți martori, care nu pot fi, cu nici un chip, ”expediate”, mai mult sau mai puțin elaborat, drept iluzii, fenomene fizice sau obiecte cunoscute. Asupra acestor cazuri se aplică învelișurile tăcerii și negării. Rezultatul unui astfel de ”tratament” este lesne de prevăzut; marele public are nevoie de cuvântul liniștitor, asigurator al autorităților întru siguranța timpului trăit.

Deci, de ce tac, în esență, autoritățile, care au – se înțelege – toate mijloacele pentru a investiga, afla și comunica?

Un prim posibil răspuns este: pentru că autoritățile – care, ipotetic, s-au preocupat în secret de fenomenul OZN – nu reușesc să îl înțeleagă, nici să îl controleze. Dacă s-ar recunoaște aceasta, s-ar ajunge la pierderea credibilității din partea cetățenilor, care ar putea raționa că investițiile publice enorme în domeniile științific și militar sunt bune cel mult pentru susținerea unor interese numite geostrategice, minore însă, dintr-altă perspectivă…

Cum să explici că nu poți înțelege și controla un fenomen real, care îți depășește orice posibilități? Fie și numai clasicul exemplu al evoluțiior țintelor radar asociate OZN-urilor, cu mult dincolo de posibilitățile obiectelor de zbor ale omului, este deconcertant din perspectiva competitivității.

Este, totuși, plauzibil, ca posibile elite științifice ale puterilor mondiale să nu poată înțelege, nicicum replica fizica fenomenului OZN ? Lipsește ceva în paradigma științifică ?

Informaticianul și publicistul Dan Farcaș sugerează limitări inimaginabile în știința prezentului:

”… Credințe pe care le avem cu toții, cultural, ne amorțesc mintea în a căuta că poate mai există și altceva… Cunosc o anecdotă în diverse variante, forma cea mai comună este următoarea: un om, în mijlocul nopții, umblă de-a bușilea în jurul unui felinar. Și vine un polițist și-l întreabă: ”ce faci, domnule ?” ”Mi-am pierdut cheile și le caut” – zice omul. Polițistul se implică și el, caută o vreme…nu găsesc nici o cheie. ”Dar, unde ți-ai pierdut cheile?” ”Probabil, undeva pe drum”. ”Atunci, de ce le cauți aici ?” Iar omul răspunde: Pentru că aici se vede mult mai bine”

Este exact paradigma științei. Știința nu poate să abordeze întreaga realitate. Poate să abordeze doar lucrurile care pot fi aduse în laborator; sau care pot fi văzute suficient de des de către orice sceptic, cum ar fi stelele de pe cer; și – atenție – lucrurile care nu se schimbă în timp, adică pot, după studiu, să formulez o lege…

Ei bine, sunt enorm de multe situații, în realitate, care nu se încadrează aici. Sunt fenomene pe care n-ai cum să le arăți cui vrei, n-ai cum să le aduci în laborator, cel mult poți să crezi un martor… Ideea este că știința-i ca felinarul din anecdotă: luminează foarte bine un domeniu, pot căuta ceva în domeniul respectiv, dar s-ar putea să-mi fi pierdut în altă parte cheile de care am, în cazul acela, nevoie. Si atunci, știința ar trebui să spună ”scuzați, asta-i metodologia mea, eu caut numai aici; dacă v-ați pirdut cheile în partea cealaltă, faceți apel la alte metodologii, dar nu la a mea. Or, în loc să facă acest exercițiu de smerenie, știința zice altceva: Dacă nu este cheia sub felinarul meu, înseamnă că nu există nici o cheie; înseamnă că este o aiureală; n-ai pierdut niciodată cheia, n-ai avut niciodată cheia. Pentru că, aici, sub felinar, nu se găsește!

Vă oferim un fragment audio din discuția cu matematicianul, informaticianul și publicistul Dan D. Farcaș, care include transcrierea de mai sus.

Nu este, totuși, plauzibil că Știința – despre care interlocutorul nostru spune că refuză ceea ce nu poate ”lumina” – să aibă totuși o ”divizie” care să fie mai permeabilă la chestiile dificil de înțeles, care să se ocupe tocmai de așa ceva, cu oameni foarte bine pregătiți, care să preiau observațiile ciudate și temeinice, și le studiază? chiar dacă nu sunt toate condițiile îndeplinite pentru a elucida fenomenul. Nu este plauzibil ca, în țări atât de preocupate de siguranța lor națională, să nu existe grupuri, mai mult sau mai puțin secrete, care să încerce clarificări.

Mai există motive pentru care tac, în esență, autoritățile, care au – se înțelege – toate mijloacele pentru a investiga, afla și comunica? La urma-urmei, asumarea publică a limitelor cunoașterii și posibilităților de acțiune în problema OZN nu ar fi, tehnic, diferită, de alte diferite ”misiuni în prezent imposibile” ale științei.

Se conturează, astfel, un al doilea posibil răspuns: acceptarea existenței și interferenței cu umanitatea a unor civilizații superioare ar reconfigura puterile acceptate în prezent, interacțiunile acestora, dependențele stabilite în timp și înrădăcinate în mentalități. Pierderile establishmentului existent ar fi enorme și ireversibile. Reconfigurări dramatice ar avea loc în societate, pentru re-acordarea nu doar cu cele lumești, ci mai ales cu faptul coabitării cu puteri cosmice. Un acord global de tipul ”ei există, dar – în anumite limite – nu ne vor deranja istoria; continuăm, ca și cum nici o dezvăluire nu ar fi avut loc” … un astfel de acord, deci, ar fi imposibil.

În acest context, pot fi menționate rezoluțiile ”neutre” ale unor comisii de investigare care afirmă atât caracterul inexplicabil al unor fenomene aerospațiale neidentificate, cât si faptul că nu ar reprezenta amenințări la siguranța națională! Paradoxul a fost desigur, remarcat dintru început. Dacă fenomenul e ”neidentificat”, atunci nu se poate afirma ceva atât de serios precum dacă ar fi sau nu o amenințare. Situația trimite, mai curând, gândul la jumătățile de adevăr…

În sfârșit, o a treia explicație a tăcerii autorităților față cu fenomenul OZN ar putea fi… fenomenul OZN însuși. Acesta pare a evolua independent de orice control uman. Chiar dacă motivele – să le numim comunicabile – ar fi cunoscute și gestionate de un cerc restrâns, unul dintre principii ar putea fi tocmai neimplicarea – în anumite limite – în evoluția omenirii. Cunoașterea ”la vărf” a acestui principiu ar putea explica propagarea, la toate nivelurile autorităților și în toate tările relevante, a abținerii de la comentarii, negării sau decredibilizării împrejurărilor sau protagoniștilor.

Și totuși: dacă observarea discretă ar fi un principiu, cum s-ar explica ”scurgerile”, ”scăpările” de la regulă, prin așa-numitele întâlniri de aproape sau observațiile evidente, pe care autoritățile încearcă apoi să le facă trecute cu vederea? Să repare, adică, ridicările accidentale sau nu, ale cortinei ?

Să ne abținem de la continuarea acestui exercițiu de imaginație, dar să păstrăm ideea că există explicații inteligibile, chiar și pentru cele mai stranii fenomene sau atitudini.

Întocmai precum în alte aspecte ale vieții planetei, statele-superputeri sunt cele care impun linia de conduită în abordarea fenomenelor aerospațiale neidentificate. În mod interesant, pare să existe consens independent de sistemele politice sau ideologice în tratarea cu mare discreție a cazuisitcii OZN. Fostul spațiu sovietic, considerat ca potențial furnizor de informații semnificative, a oferit câteva cazuri confirmate, dar nu a contribuit pe măsura așteptărilor. Controlul total al informațiilor și tradiționala lipsă a transparenței au permis chiar evitarea folosirii mijloacelor de convingere că fenomenele OZN sunt percepții false ale unor fenomene cunoscute.

Cele trei motive expuse în acest articol ar fi suficiente pentru a explica de ce nu se va ajunge la autentice dezvăluiri în problema OZN, până când…

(invitându-vă imaginația, vă sunt oferite ca sugestii:)

va deveni indispensabil, vital chiar, pentru omenire.

beneficiile vor fi mai mari decât prejudiciile pentru omenire.

(1) spre exemplu, observațiile și interacțiunile din pădurea Rendelsham, lângă baza militară Baywater, Anglia.

Acestea sunt, în continuare, negate de autorități sau explicate neconvingător de sceptici profesioniști.

Redactor Florin VASILIU

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *