Undă verde pentru certificatul digital al UE privind COVID
12 Iunie 2021, 17:21
rubrică EuranetPlus
autor Luana Pleșea
De la 1 iulie, posesorii de certificate digitale europene nu vor mai suporta restricții de călătorie suplimentare, cum ar fi carantina, autoizolarea sau testarea, „cu excepția cazului în care acestea sunt necesare și proporționale pentru protecția sănătății publice”. De exemplu, apariția unui focar nou, descoperit într-un interval de timp scurt.
Documentul va fi emis gratuit de autoritățile naționale și va dovedi că deținătorul a fost vaccinat, s-a vindecat în urma infectării sau a obținut recent un rezultat negativ la testul COVID-19. În practică, vor fi trei certificate distincte.
Sistemul se va aplica pe o perioadă de 12 luni. Deținerea certificatului nu va fi o condiție prealabilă pentru a putea beneficia de libertatea de circulație. În același timp, certificatul nu va fi considerat un document de călătorie.