Vizionari și idei, p3: Armele

Armele au fost dintotdeauna componente ale tumultuoasei istorii a umanității. Extensii și multiplicatoare ale firavei dotări fizice, au constituit, inițial, obiecte indispensabile supravietuirii omului între specii - condiție depășită în foarte scurt timp. Armele au devenit instrumente ale exercitării puterii între oameni, argumentele prime și ultime ale dominării.

Anticiparea din creația literară modernă nu putea neglija un subiect atât de semnificativ. Progresul științific din secolele XIX-XX, ilustrat prin elemente la care ne-am referit în episoadele precedente, a permis autorilor imaginarea cu seriozitate a unor arme definitive, precum variantele „razei morții”. Oricum, ideea proiectilelor „imateriale” dar distrugătoareplutea, așteptând doar confirmarea că pot fi generate radiații capabile să străbată (aproape) orice. Soții Curie, între alți iluștri fizicieni, au dovedit-o, iar autorii anticipației moderne au avut doar de imaginat dispozitive credibile.

Este discutabil, dacă realitatea înarmării a depășit ficțiunea ori a rămas în urma acesteia. Orice fel de rază laser are nevoie de condiții meteo favorabile pentru propagarea în atmosfera care, oricum, este un puternic atenuator. Puterea necesară distrugerii, în timp util, a unei ținte blindate, în miscare, ar fi enormă, de unde probleme practice insurmontabile azi. Conform informațiilor publice recente, nici măcar spațiul extraatmosferic nu permite, cel puțin deocamdată, acțiunea unor arme fără proiectil material solid. Precum și în anticiparea colonizării spațiului, optimiștii de toate profesiile mai au de așteptat. Sistemele militare gen Zeus (laser montat pe turela, capabil sa distrugă muniție neexplodată de la distanță „de siguranță”), THEL (Tactical High Energy Laser, proiectat pentru distrugerea rachetelor de rază scurtă) sau ABL (Air Borne Laser, montat pe un JumboJet, pentru doborârea, de la sute de kilometri, a rachetelor de rază lungă) par, încă, doar proiecte limitate ca performanțe sau în dezvoltare.

În privința posibilităților submarine, scorul realitate – ficțiune este, oarecum, egal. Chiar dacă Nautilus părea să aibă acces la adâncuri inaccesibile unor echivalenți militari moderni, aceștia din urmă depășesc, cel puțin prin armament și mijloace de comunicații, ideile autorilor de secol XIX.

O serie viitoare a Ereziilor moderne se va apropia de comparația ficțiune – realitate, cu speranța argumentării unor concluzii cel puțin interesante. În incursiunea prezentă, orientată asupra armelor, să menționăm doar imposibilitatea folosirii călătoriei în timp (fantezie demult clasicizată) ca armă ultimă, de anihilare a adversarului, oricât de mare și puternic, prin aruncarea lui în negura vremii.

În acest episod, vă sunt propuse câteva idei remarcabile pentru timpul în care au fost lansate. Prezentarea aparține regretatului Ion Hobana – fost publicist și investigator atent, riguros, lucid al fenomenelor și conceptelor greu acceptabile în sfera convențională.

Fulguratorul vernian – un dispozitiv zburător autopropulsat, distrugător, capabil, la explozia controlată printr-un detonator, să pulverizeze totul, până la nivel de atomi (!) pe o suprafață de un hectar. O armă nucleară tactică sol-sol avant la lettre ? (Cu fața la drapel, Jules Verne, 1896)

Într-o intereseantă paralelă, racheta aer-sol este prefigurată de George Griffith (Îngerul revoluției, 1893) unde, în cursul atacului asupra fotăreței Kronstadt, racheta este lansată din vehiculul zburător Ariel.

Folosirea energiei atomice în scop distructiv este evocată, pentru prima dată în 1895, de Robert Cromie (Începutul apocalipsei). Prima apariție scrisă a termenului „bombă atomică” a fost în romanul Lumea eliberată de HG Wells.

Proiectilul magnetic a fost descris în 1897 de Frank Stockton (The Great Stone of Sardis) ca fiind muniția de necombătut pentru orice corp metalic. O cât de mică piesă feromagnetică ar fi atras proiectilul, făcâd inutilă orice apărare. De notat că romanul prezintă călătoria spre centrul Pământului a unei nave super-sfredel, idee preluată și ecranizată relativ recent.

Variantele „la purtător” ale armelor laser au fost înlocuite cu aceleași pistoale, dar pe alte „principii” (phasere, lasgun, etc.) datorită imposibilităților tehnologice.

redactor Florin VASILIU