Impregnarea culturală – Pretinsele știute - Partea I

Acaparantul vacarm mediatic, defilarea explozivă a știrilor mereu efemere cu felurite „valori” suprapuse persistenței tematice și procedurale a câtorva linii ideatice îndepărtează, poate, (programatic? mințile neprevenite) de la chestiile care chiar contează.

Impregnarea culturală – nicicum cea despre arte și litere ! – se referă la fixarea, prin „predarea” repetată cu obstinare, a unor tipare comportamentale și ideatice care să ghideze acțiunile și gândirea.

Între acestea, ca atitudine, siguranța afirmațiilor este comună și apreciată. Uitată sau dezavuată este îndoiala metodică, mai ales expusă public, despre reale mari teme. Acestea din urmă, chiar puține, par a fi superficial evocate, fără menționarea zonelor sau motivelor „de poticnire”. De exemplu...

Marele Bang. Știm că Universul „s-a născut” în urmă cu 13,6 miliarde ani prin BigBang. Totuși, evenimentul este imposibil teoretic! Mai nuanțat: s-ar putea modela matematic acea cvasi-infinită acumulare și densitate de energie până la clipe înaintea exploziei... dar nu și „momentul zero”! Fie și cu toate teoriile relativității, corzilor, etc. puse la lucru!

Ce nu prea știm este că explicarea, nemaivorbind de modelarea fizică, experimentală, a unor fenomene ale Universului s-au dovedit, deocamdată, imposibile. De exemplu, la caz - expansiunea accelerată contrazice reprezentarea „științifică” a Universului ciclic, „pulsator” în dilatare-contracție. Totuși... trebuie să fie adevărat, în lipsa unei explicații mai bune!

Dilema accelerării expansiunii a fost „soluționată” prin... altă „certitudine”, relativ recentă: declararea (științifică!) a materiei și energiei zise „întunecate”. Imposibile experimental, acestea ar „umple”, totuși ... circa 60% din Univers!

În acestea, nevralgică nu este necunoașterea unui adevăr, ci obturarea selectivă tematic, inclusiv prin vocabular și expresii, pentru public, a fațetelor acestuia!

Mai finuț – o altă problemă este alterarea, după nevoi, a diferențelor între ipoteză și teorie. Ambele sunt descrise și chiar disputate în medii filozofice-științifice... dar din nou, fără reverberații în limbaj obișnuit, către publicul cu pregătire comună. La tema de mai sus, popular și persuasiv se folosește, adesea, teoria BigBang în locul ipotezei BigBang.

Abiogeneza este un alt exemplu de major subiect nevralgic. Apariția vieții din neviu, din elemente chimice. Atomi și molecule. Un referat școlar comun jalonează cu siguranță istoricul vieții pe Pământ: 1. Faza abiotică a evoluției chimice, în care au apărut „premisele proceselor care au creat condiții optime pentru apariția vieții”. Apoi, firesc, 2. Faza biotică: apariția primelor forme de viață la începutul Arhaicului și 3.Faza antropică „la sfârșitul perioadei terțiare, odată cu apariția omului”.

Pasteur a infirmat experimental, în 1861, teoria (iar, teoria!) generării spontane a vieții într-un mediu neviu, oricât de bogat în nutrienți. Este nevoie de o „contaminare” sau „însămânțare” cu celule vii, pentru procrearea vieții.

Timpul „rezolvării” prin teoria panspermiei (însămânțarea din spațiul cosmic) nu venise încă. A fost nevoie, spre exemplu, de experimentul Miller din 1952 care viza, la un secol după Pasteur, re-producerea condițiilor naturale presupuse a fi condus la prima celulă vie. Speranța era ca, într-una din supele biotice expuse la nenumărate medii fizico-chimice... să înceapă să pulseze viața. Revenindu-se cu picioarele pe pământ, țintele au fost reduse, de exemplu la agregarea unor substanțe organice în aminoacizi pe care celulele îi generează intern. Discuția este specializată, amplă și controversată. Toate eforturile inspirate de Miller, multiplicate în programe experimentale cu același obiectiv, girate de reputați biologi, au eșuat. Marketingul „de produs” a continuat prezentarea rezultatelor realist decepționante la temă ca progres științific. Mai mult, cercetările la vârf în microbiologie au adâncit în loc să reducă perspectivele necunoașterii și chiar imposibilului.

Iar sus-menționata panspermie – originea cosmică a vieții prin însămânțarea Terrei – doar „expediază” în spațiul (inter)galactic and beyond chestiunea fundamentală a apariției primei celule vii.

Astfel de referiri sunt excluse din educația sau conștiința publică. Formulările educaționale denotă siguranță și oferă concepte clare în locul justificatelor îndoieli. Cum ar fi percepută, oare, expunerea faptului că, pentru o mână de obiecte de studiu, există percepția îndepărtării „cunoașterii ultime”?

Potențialul perturbator al unor astfel de discuții despre imposibil este major, ceea ce explică, probabil, tensiunea și logica bipolară specifice apologeților. Ori naturalist științific, ori creaționist. Să existe, oare, alternativă? Mai mulțumește, fundamental, nu doar declarativ și de circumstanță, traseul mă îndoiesc, deci gândesc, deci exist?

Redactor: Florin VASILIU