Enigma datelor preistoriei: Lista regilor sumerieni

Una dintre cele mai agitate regiuni ale globului – Orientul Mijlociu – oferă un patrimoniu istoric unic, adesea provocator pentru puterea de înțelegere. Explozia unor supercivilizații antice, evoluate –se susține- din primitivismul epocilor pietrei și metalelor, rămâne greu explicabilă.

Un subiect enigmatic, în acest context, este Lista Regilor Sumerieni. Denumirea este asociată, cel mai adesea, unei prisme de lut, lungă de 20 de centimetri, inscripționată, pe toate fețele, cu caractere cuneiforme. A fost descoperită la începutul anilor 1900 de arheologul Hermann Hilprecht pe locul orașului antic sumerian Nippur, localizat azi în sudul Irakului. Vechimea estimată a piesei este de 4000 de ani și este acceptată ideea că datele conținute provin dintr-o sursă mult mai veche, care n-a fost găsită.

Valoarea excepțională, și mai ales misterul nerezolvat, chiar refuzat ca atare de mediile științifice, se datorează nu atât vechimii obiectului, cât mai ales conținutului inscripționat.

Pentru că piesa – cunoscută ca prisma Weld-Blundell – conține o cronologie a domniilor regilor Sumerului, cuprinzând perioadele dinainte și de după Potop, eveniment menționat explicit, comun în miturile de pretutindeni, dar lipsit din istoria laică. Lipsă dovezi directe.

Să fi fost o piesă unică în gen, prisma Weld-Blundell ar fi putut fi, mai ușor, răstălmăcită de istoricii conservatori sau expediată drept ciudățenie.

Dar, în timp, au fost găsite alte optsprezece înscrisuri pe lut, similare în conținut, parțial distruse. Corelarea datelor acestor artefacte a confirmat și întregit versiunea Weld-Blundell, ajungându-se la uimitoarea Listă a Regilor Sumerieni, parțial confirmată de istorici prin surse independente.

Filmul științei se rupe însă, atunci când regi ai legendelor apar menționați în Listă pentru timpuri străvechi, nerecunoscute de istorie.

Poate, aceste personaje legendare ar fi fost, totuși, acceptate de lumea științifică, în absența șocului duratelor domniilor acestora. Incredibil de mari, raportate la viața unui om.

Lista începe cu cronologia perioadei antediluviene (!):

”După ce regatul a coborât din cer, regalitatea a fost (stabilită, n.t.) la Eridu. În Eridu, Alulim a devenit rege; el a domnit 28800 ani. Alaljar a domnit 36000 ani. Doi regi; ei au domnit 64800 ani. Apoi Eridu a căzut și regalitatea a fost dusă la Bad-tibira...” Această primă parte a documentului continuă, succint și precis, cu menționarea altor 6 regi și așezări capitale, încheindu-se astfel: ”...În 5 orașe, 8 regi; ei au domnit 241200 ani. Apoi, potopul a măturat totul.”

Alături de duratele colosale, menționarea explicită a originii cerești, nepământene, și fără atribute divine, a ”regalității” este tulburătoare.

”După Potop, regatul a coborât din cer și regalitatea a fost la Kish. În Kish, Jucur a devenit rege; el a domnit 1200 ani. Kullasima-bel a domnit 960 ani...” este începutul cronicii regilor, duratelor de domnie și capitalelor postdiluviene. Această parte a listei este foarte lungă, în comparație cu referințele dinainte de potop și permite observații cel puțin interesante.

Astfel, sunt de remarcat duratele așa-zise matusalemice ale domniilor de după Potop -sute de ani- departe, însă, de zecile de mii de ani de domnie cu care documentul creditează regii pre-diluvieni.

De asemenea, foarte interesant – duratele domniilor de după Potop descresc odată cu succesiunea generațiilor, fenomen inexistent la domniile pre-diluviene. Cine erau și ce-i deosebea pe regii dinaintea Potopului de cei de după Potop?

"Potopul s-a revărsat [peste pamânt]. După ce Potopul a măturat [pământul] și regalitatea a coborât din cer [pentru a doua data], Kish deveni capitala Regatului..."

Prin coincidență, Geneza biblică menționează 8 succesori între Adam – primul om - și Noe – ”trans-diluvianul” - cel avertizat și trecut prin Potop. Dar, coincidența cu cele 8 domnii pre-diluviene care ar fi durat 241200 ani se oprește aici. Nu există motive temeinice pentru a asimila Omul primordial creat de zeu (sau zei) cu regii cvasi-nemuritori dinainte de Potop. Aceștia din urmă erau, în tradiție, zei, coborâtori din cer, nu oameni.

În schimb, merită reținută asemănarea între bararea pentru Adam a accesului la nemurire – Pomul Vieții – asociată cu longevități descrescătoare ale descendențior, de ordinul sutelor de ani și același ”tipar” al domniilor postdiluviene din Lista Regilor Sumerieni. Azi este acceptat că Vechiul Testament are izvoare babiloniene, la rândul acestora, provenite din tradițiile și civilizațiile precursoare, akkadiană și sumeriană.

Alterarea tradițiilor prin eliminarea zeilor pre-diluvieni este explicabilă, observând demersurile perseverente către populația antică din orașe sau regiuni pentru creditarea unui singur zeu conducător. Cum să reușești să te impui ca singur stăpânitor, dacă ai recunoaște că, în urmă cu multe zeci de mii de ani, ar mai fi domnit și alți zei?

Să oprim, deocamdată, firul speculativ considerat neștiințific, sau chiar eretic. Pe hărți disponibile online sunt marcate – între altele - pozițiile acelor prime capitale de regat – Eridu și Bad-tibira. Eridu era situat în sudul Irakului de azi; numele poate însemna Oraș bun. Străvechi tradiții mesopotamiene îl asociază Orașului Bun pe Adapa, care-și va avea corespondentul biblic târziu în Adam. Radio-cititorul interesat poate găsi pe net și fotografii ale uneia dintre cele șapte coline din zonă, explorate arheologic, despre care se crede că ar fi fost Eridu.

A doua capitală postdiluviană, Bad-tibira, într-o posibilă traducere Fortul făurarilor, a fost localizat tot în sudul Irakului, între Tigru și Eufrat.

Revenind la incredibilele durate ale domniilor menționate în Lista Regilor Sumerieni, au fost, desigur, oferite, din partea mediului științific, propuneri de explicații. Toate au premisa imposibilității duratelor de viață de sute până la zeci de mii de ani și oferă ipoteze, doar ipoteze, pentru explicarea incredibilului. Astfel, s-a spus că duratele domniilor erau exagerate (pe toate tăblițele-liste!) în funcție de importanța regilor respectivi. Care ar fi fost criteriile de diferențiere în acest punctaj tradus în ani de domnie? și cum ar fi acceptat un rege al timpurilor relativ târzii, în care ar fi fost elaborată Lista, să fie menționat cu o domnie scurtă, în termeni relativi, deci neimportantă?

Altă explicație științifică propune, pur și simplu, demultiplicarea, fie prin 10 (?), fie prin 365, considerându-se, în acest ultim caz, că autorii Listei ar fi considerat zilele drept ani. S-ar ajunge astfel la numeroase domnii de câteva zeci de zile sau chiar mai puțin – o ipoteză cu adevărat...discutabilă.

Există, desigur, și atribuirea fabulației, autorilor Listelor Regilor Sumerieni. Scribii antici – considerați, de obicei, o elită producătoare de izvoare istorice esențiale – pur și simplu ar fi inventat Listele...

Pe de altă parte, precizia și extensia calendarelor antice, nu numai din Orientul Mijlociu, ci și ale altor proto-civilizații dau de gândit și sunt incontestabile. Unitățile de timp repetabile - de tipul zi, lună, an – însă maxime ale acestor calendare sunt fără sens pentru durata comună a vieții umane. Astfel, sumerienii măsurau timpul și în Sari, un Sar durând... 3600 de ani!

Și alte civilizații străvechi, considerate reciproc intangibile, au avut, între asemănări, pașii maximi colosali (pentru noi!) ai măsurării timpului.

În epopeile indiene Mahabharata și Ramayana sunt menționate perioade (sau epoci) bazate pe multipli de 3600 de ani.

Mayașii – rafinați măsurători ai timpului și astronomi – foloseau calendare complicate și corelate, între care unul avea pasul maxim numit Baktun, de... 5125 de ani!

La ce bun aceste unități, module enorme ale trecerii timpului, complet inutile ordonării vieților umane obișnuite? Chiar și legendarele existențe matusalemice, de sute de ani, ar fi fost prea scurte pentru un Sar, de exemplu. Doar refuzații regi antediluvieni ar fi găsit utile astfel de măsuri ale timpului. Sau controlorii Pomului Vieții, făcut inaccesibil pentru Adam omul, pentru ca ”nu cumva … să mănânce și să trăiască în veci” . Deci, era posibil? Este posibil?

Ne putem imagina, cândva în viitor, un apogeu al geneticii, care să se apropie de tinerețea fără bătrânețe și viața fără de moarte? Considerentele de bioetică asociate ar fi tulburătoare...

Presupunerea cu cel mai mult credit este că marile unități de măsură ale timpului în antichitate ar fi fost utile doar în context astronomic extins, mai mult chiar, cosmo-genetic, duratele și procesele evocate în culturile străvechi extinzându-se la miliarde de ani. Chiar și așa, întrebările privind accesul la astfel de cunoștințe și teorii, utilitatea lor pentru omul abia ieșit din preistorie, rămân.

O referință, adesea citată în sprijinul mitului vieților foarte lungi, de care anticii n-ar fi fost străini, o găsim în psalmul biblic 84, unde Moise știe ”Că o mie de ani înaintea ochilor Tăi sunt ca ziua de ieri care a trecut și ca straja nopții.” Pasajul este interpretat, în credințe, desigur, drept eternitatea existenței divinității.

Acest episod al exercițiului de imaginație se poate încheia cu încercarea, desigur neprofesionistă, de formulare a unei opinii privind Lista Regilor Sumerieni. Incredibil pentru omul de azi este că odinioară ar fi trăit pe Pământ ființe până la de zeci de ori milenare. Dar autenticitatea artefactelor, precum și corelațiile cu alte lucruri ale civilizațiilor străvechi, rezistente față de explicațiile convenționale, lasă opțiunea fantastică deschisă.

Redactor Florin Vasiliu