Dan D. Farcaș despre „Enigma lumilor paralele”

Formularea marilor întrebări și livrarea, imperativă sau opțională, a unor răspunsuri, au funcționat neîncetat în umanitate. Dintotdeauna, pentru cei (pre)dispuși să constate insuficiența descrierii „oficiale” a lumii, provocarea puterii de înțelegere a fost o condiție asumată.

Numai aparent paradoxal, educația și cercetarea, îndeosebi cea științifică, nu a condus la clarificări „definitive”; de pildă, întrebările despre esența și originea vieții... încă se pun. Sensul (între altele) este în grija disciplinelor zise „speculative” - cu concluzii (profund) divergente.

Preocupările informaticianului și publicistului Dan D. Farcaș în expunerea fascinantelor aspecte și experiențe discutabile ale cunoașterii au rezultat în cărți recomandabile celor care consideră, neîmpovărați de dogmatism, că dincolo de realitatea „palpabilă”, există și altceva. Că unele dintre liniștitoarele tabu-uri care jalonează mintea și chiar conștiința pot fi puse în discuție.

Demersul nu este pentru oricine; pericolul „deraierii”, în absența discernământului, este real și, de altfel, adesea menționat preventiv și explicit, odată cu faptele și ideile deschise interpretării.

Acest episod al Ereziilor moderne este inspirat de cartea respectabilului om de știință, cercetător și publicist Dan D. Farcaș - Enigma lumilor paralele. Interviul care urmează, acordat de autor, conține o prezentare a ideilor esențiale propuse.

Red: În esență, pledați pentru insuficiența paradigmelor materialist-științifică, respectiv filozofico-religioasă; sau, cel puțin a acestor două paradigme majore ale contemporaneității, pe baza acumulării, în milenii, a unui inventar de fapte și mărturiicare sfidează, uneori, înțelegerea.

Dan D. Farcaș: Cartea o văd având trei părți. Într-o primă parte, sunt fapte și înțeleg prin fapte lucruri pe care oamenii le povestesc pentru că le-au văzut; oameni care sunt sinceri și, după, hai să zicem, 20-30 de ani de practică în această zonă, pot să spun că îmi dau seama dacă omul este sincer - adică, chiar crede că a văzut ce spune - sau, dacă, eventual, bate câmpii sau , mă rog, are niște probleme.

Ei bine, există foarte multe cazuri în care oameni sinceri povestesc lucruri pe care știința nici nu le poate explica, nici nu le poate cerceta, pentru că nu pot fi aduse în laborator și nu pot fi observate de orice doritor.

Aici fac o mică paranteză: există convingerea că tot ce-i în lumea materială poare și trebuie să fie cercetat de știință și că numai această cale este îndreptățită. or, părerea mea este că, cel puțin un lucru trebuie să acceptăm - și anume că există o mulțime de lucruri pe care știința n-are cum să le abordeze. Sunt fenomenele care se petrec la-ntâmplare, nu când vreau eu, nu ca să le pot aduce în laborator. Ei, în prima parte a cărții am trecut în revistă - cu oameni pe care personal îi cunosc, dar și folosind situații asemănătoare din literatură - o mulțime de astfel de cazuri și aș menționa aproximativ căteva dintre ele: sunt oameni care au capacitatea să vadă la distanță - o să mi se spună „este o aiureală, pentru că numai prin ochi putem vedea” - am povestit acolo că CIA și armata americană timp de peste 20 de ani au folosit această metodă pentru a spiona, după ce aflaseră că și rușii fac același lucru. Posibilitatea de a influența la distanță, inclusiv vindecări, în fine, de a ieși din propriul corp. Dacă ar fi doar o poveste - două, aș zice că ar putea fi halucinații; dar, sunt sute de astfel de povești. Și, aduc acolo exemple; multe astfel de exemple, în special din zona paranormalului - deci, acces la un „depozit de cunoștințe” - acel channelling; din zona folclorului - apariția de ființe care intră sau ies din pădure, nu se știe de unde vin și unde pleacă - și fenomenele religioase.

Pentru mine, toate acestea intră sub o aceeași pălărie, adică sunt mărturii din partea unor oameni foarte sinceri, iar, pe de altă parte știința sau spune că nu există, sau că nu se poate ocupa, sau că - în cazul religiei - că astea țin de o altă realitate, o realitate transcendentă... mie mi s-a părut un târg de proastă calitate, să zic așa. Care mergea acum 400 de ani, pe vremea lui Descartes, pentru că așa erau vremurile; pentru că, atunci, oamenii și societatea aveau mintea într-un anumit fel; dar acum, hai să ne uităm de ce, în momentul în care eu vorbesc cu un preot și-mi spune „uite, s-a produs aici un miracol” și dincolo a Fecioarei Maria, a lui Dumnezeu, sau a unui sfânt,... de ce să spun că asta nu este în lumea noastră?... s-au întâmplat în lumea noastră! Deci, toate acestea, am înceract să le pun sub acceași pălărie.

Un exemplu de testare a presupusei capacități de vedere și comunicare la distanță: proiectul american Star Gate (1978-1995), rulat cu baza la Fort Meade sub auspiciile Defense Intelligence Agency, declarat de CIA ca eșec...dar continuat în mediul privat. O tehnică includea folosirea unui set redus și pregnant de „simboluri ESP” (Extrasensory Perception); antrenamentul incipient situa față în față protagoniștii-medium. În grupul fondator al proiectului (parte a unui influent Remote Viewing Cult) erau nume (și funcții !) rămase notorii, precum Skip Atwater, Lyn Buchanan, Harold Puthoff, Ingo Swann, Russel Targ și alții, ale căror activități depășesc cadrul acestui episod.

Red: Pot fi comparate raportările actuale, pe care le-ați recenzat, cu situații care ne vin din lumea antică, spre exemplu... le puteți face o paralelă?

Dan D. Farcaș:Le-am făcut o paralelă... există în carte foarte multe trimiteri la Biblie și alte scrieri din antichitate, Biblie înseamnă atât Vechiul, cât și Noul Testament; există trimiteri la niște autori antici, însă ceea ce este mai nou, este că, după părerea mea, am încercat să interpretez puțin - revin acum - CIA și armata americană. Nu știu dacă ascultătorii cunosc, dar există în literatura română, traduse, o serie de cărți care povestesc în detaliu aceste experimente. E o mică bibliotecă; parcurgând acele explicații, coroborându-le cu altele, se pare că omul are trei „minți” - mă rog, patru, dar mintea viscerală o las la o parte. Mintea conștientă, mintea inconștientă și un inconștient colectiv.

Inconștientul colectiv este, se pare, un depozit care are acces la o mulțime de informații din prezent, din trecut; există cel puțin argumente, dovezi nu pot să spun, dar argumente că foarte multe lucruri sunt înmagazinate acolo, ca un fel de realitate virtuală. Deci, prezentul și trecutul înregistrate - sau dublate - ca realitate virtuală; și, anumite persoane, cu daruri natirale sau cu un antrenament ajutat de niște mașinisme - au pus la punct americanii și nu numai ei niște instrumente care ajută creierul să ajungă în starea respectivă - deci persoane care pot intra în legătură cu această a treia minte colectivă, inconștientul colectiv pot avea acces la o cantitate imensă de informații. Dau un exemplu la întâmplare: Edgar Cayce, în Statele Unite, care a dat 12000 de așa-zise „lecturi” care au fost înregistrate. Adică, de exemplu, persoane care s-au prezentat în fața lui - le-a pus un diagnostic, le-a indicat un tratament; omul nu avea nici un fel de pregatire. Și, întrebat fiind cum face, zice: „intru într-o bibliotecă și acolo o mână scoate o carte, mi-o deschide la o anumită pagină, mie nu-mi rămâne decât să citesc.”

Există xenoglosia, adică vorbitul în limbi pe care omul, în mod normal, nu le cunoaște; există întâlniri cu stafii; există fenomenul reîncarnării. Nu sunt convins că reîncarnarea există, dar sunt convins că persoanele care spun că sunt reîncarnarea lui - nu știu, Tuthanamon - au avut acces, într-un anumit fel, la amintirile unei persoane din trecut; pentru că aceste rememorări sunt extrem de vii și pline de detalii. Toate astea, am încercat să le cuprind în acea primă parte a cărții.

Red: Această noțiune de bază de date exhaustivă a tot ce a trăit, gândit vreodată poate nu numai umanitatea, ci întreaga suflare de pe Pământ traversează întreaga carte și justifică împrejurările pe care le reliefați...

Dan D. Farcaș: Pe de o parte, supt foarte multe argumente, pe de altă parte, hai să spunem Carl Gustav Jung, care a fost unul din cei mai mari psihiatri ai secolului XX, vorbea despre inconștientul colectiv în care sunt niște arhetipuri care trec de la un om la altul și așa mai departe...deci, nu este o idee nouă!

Red: Se poate face o comparație, pentru o mai ușoară cuprindere a noțiunii, cu un server enorm, un supercalculator, pe care s-ar stoca, de exemplu toate scrierile, toată literatura, toate viețile lumii ?...

Dan D. Farcaș: ...toate viețile, cu toate detaliile, cu tot ce a gândit fiecare om.

Red: Este imaginabilă fezabilitatea - să nu spun tehnică - a unui astfel de „super-depozit” ?

Dan D. Farcaș: Cineva m-a întrebat, și pe bună dreptate, nu cumva asta este următorul salt calitativ al ființei umane. Deci, după ce am ajuns la ființa conștientă, acum următorul salt să fie acest conștient sau inconștient colectiv. E posibil că ăsta să fie răspunsul; adică, să fie un fenomen natural care urmează în mod logic evoluției omenirii. Dar, în foarte multe cazuri, începând din Vechiul Testament, până la oamenii care au fost răpiți de ozn-uri, foarte multe persoane spun că au primit mesaje apocaliptice; au văzut Pământul distrus ori devastat de probleme ecologice... și mă-ntreb: cine a pus aceste informații (despre viitor, n.red.) acolo, în inconștientul colectiv? De unde, următoarea întrebare: nu cumva, acest inconștient colectiv este administrat de o putere superioară ?

Iar ultima parte este - cum ne poziționăm noi față de acestă putere superioară, în caz că ea există ?

Red: Aș insista, rugându-vă să insistați, mai ales, pe partea a doua și a treia a cărții; pentru că situațiile care fac obiectul acestei acumulări de date extraordinare care v-a și determinat să scrieți sunt mai mult sau mai puțin cunoscute sau acceptate. Dar, de obicei, concluziile care decurg în planul explicației și în planul reacției unui om obișnuit față de ceea ce s-a acumulat... acolo e mai greu.

Dan D. Farcaș: Un om obișnuit, cu oarecare școală, o să respingă sistematic toate aceste lucruri pe care eu le-am numit „fapte”, începând cu vederea la distanță și terminând cu existența lui Dumnezeu. Mă rog, dacă el a fost foarte bine instruit că Dumnezeu e intr-altă lume...poate accepta asta. Eu încerc...am consacrat un capitol întreg să explic cum ne comportăm față de mărturia umană.

Deci, omul care povestește o poveste incredibilă - și eu am avut multe ocazii și am prins o mică experiență în sensul ăsta - eu nu mai cred nimic din ceea ce spune. Dar, eu iau de bun ceea ce spune. Nu e o contradicție. Eu sunt convins că el e sincer, dar că între ce s-antâmplat realmente și povestea lui s-au întrepus nenumărați pași, care au modificat această poveste. Eu încerc să-nțeleg acele modificări și să „retro-inginerez” aceste povești. Mai ales că și seamănă între ele, în anumite detalii. Și atunci, îmi spun că dacă multe persoane relatează aceleși detalii, acelea au fost, probabil, conținute în fenomenul inițial. Deci, există acestă abordare.

N. Red: Studiile bazate pe relatările persoanelor aflate în vecinătatea morții (near death experiences) sunt numeroase, efectuate de persoane calificate și suficient de convergente, spre a da de gândit. Filozoful, psihologul și medicul american Raymond Moody (n.1944) este o notorietate a domeniului, cartea sa capitală - Viața (de) după viață (Life after Life, 1976) - fiind considerată de referință.

Pionieratul în domeniu pare a-i aparține psihiatrei Elisabeth Kübler-Ross (1926 Elveția - 2004 SUA), inclusiv prin cartea sa Despre moarte și a muri (On Death and Dying) - 1969. Așa-numitul „model Kübler-Ross”, contestat de specialiști, acceptat de public, nuanțat de autoare... descrie cinci stadii ale suferinței în preajma morții: refuz, mânie, negociere, depresie, acceptare... aplicabile atât muribundului, cât și unor apropiați, asistenți ai agoniei.

Dan D. Farcaș: (cont): Mai există o mică pledoarie ca să arăt că știința - față de care eu nu-ncetez să-mi scot pălăria - care este cel mai bun instrument, recunosc, pe care l-a avut omenirea în toată istoria ei,...știința aceasta are, totuși, niște limite. Am spus exact: poate să studieze asta, dar cutare, cutare, cutare...nu poate să studieze. Oamenii trebuie să înțeleagă lucrurile acestea.

O chestie pe care, iarăși, am subliniat-o, la un moment dat - un înalt prelat catolic, membru al curiei papale și prieten cu Ioan Paul al II-lea, a spus de mai multe ori: „cum anume să nu avem încredere în mărturii? Toată religia se bazează pe mărturii! Oamenii aceștia, care povestestesc despre ozn-uri, extratereștri, etc., vin și ei cu mărturiile lor. Dacă le-am respinge pe astea, am umbla la baza religiei creștine”... deci lucrurile astea, eu am încercat să le discut și, pentru o persoană - hai să spunem sceptică - cartea merită să fie citită.

Red: Concluzia - sau printre concluziile pe care le propuneți - este că încercarea de a „lumina” cu mințile noastre, suficient de departe, s-ar putea să fie hazardată. Ar putea exista o șansă de a înțelege un mediu apropiat; dar a înțelege mai departe, cum se întâmplă lucrurile, ce lumi, entități, personaje, joacă pe scene profunde... s-ar putea să nu avem, pur și simplu, instrumentele și capacitatea intelectuală să o facem. E puțin descurajant...

Dan D. Farcaș: E descurajant, dar: orice societate umană avea niște limite; și, probabil că și specia umană are niște limite în a înțelege complexitatea lumii înconjurătoare. Asta nu ănseamnă să nu mergem până unde putem. Dar, limitele acestea se vădesc în faptul că știința vede lucrurile într-un fel, religia într-alt fel...nu știu, ufologia, care nu-i acceptată nici de știință, nici de religie, vede lucrurile într-alt fel...paradoxal, idem, mai avem șamanismul care vorbește despre ielele care sunt în păduri, și așa mai departe; și am dat parabola elefantului: relaitatea este imensă și noi suntem ca niste orbi care pipăim această realitate și fie care crede că realitatea este numai bucățica pe care o poate pipăi. Or, am încercat să arăt că fiecare are dreptate: si religia, și știința, și ufologia, chiar dacă se contrazic între ele. Există un mod de a gândi în acest fel. Și, numai acest mod de a gândi ne poate duce mai departe.

Red: Am mai întrebat invitați: credeți că este posibil de explicat în cuvinte simple, obișnuite, concepte de asemenea anvergură?

Dan D. Farcaș: Aș vrea să spun încă un lucru, pe care nu l-am amintit și care e destul de bine reprezentat în materia cărții. Astronomii, la ora actuală, sunt convinși că au existat civilizații asemănătoare cu noi acum un miliard de ani.

Dacă măcar unele dintre acele civilizații au supraviețuit, după primul milion din miliardul ăsta, au descoperit ca noi suntem aici, pe o planetă care promite. și, de atunci, cineva ar putea să aibă grijă de noi. Deci, am dat o posibilitate de explicație simplă; sigur, e o ipoteză. Dar, în felul acesta, putem gândi foarte multe lucruri și e bine să avem o anumită suprafață, când venim cu astfel de ipoteze.

Red: Umantatea a evoluat foarte mult din punct de vedere al mentalității, în puținul timp, în secunda existenței la scară cosmică. Astăzi există, bineînțeles, o altă perspectivă asupra valorilor umane, față de cea care exista acum 5, 4, 3, 2 mii de ani... Dumneavoastră aveți o propunere, o sugestie de abordare și raportare a omului obișnuit la această sfidare care este necunoscutul, față de care trebuie avută o atitudine. Dumneavoastră propuneți ca noțiunile de bine și frumos să reprezinte cheia de boltă și...

Dan D. Farcaș: În cartea asta am „înghesuit” foarte multe lucruri. Între altele, când am spus cum ne raportăm la această putere care se află deasupra noastră, care ar putea fi o hipercivilizație, ar putea fi Dumnezeu,... nu știu, ar putea fi o mulțime de alte lucruri, nu știu ce este; sunt foarte multe argumente că există o astfel de putere deasupra noastră, care stă și așteaptă. Stă, așteaptă și vrea ceva de la noi.

Cred că acel „ceva” ceea ce vrea de la noi este frumosul uman. Anume, fiecare om să prețuiască frumosul în munca omului de lângă el, în calitățile omului de lângă el, pentru că, în momentul în care va face asta, nimeni nu-l va mai fura pe celălalt, nimeni nu-l va mai răni pe celălalt, pentru că ar fi o durere prea mare pentru el, să distrugă un lucru frumos.

Sigur că poate doar câteva procente din oameni au acestă calitate. Mă rog, e o idee hazardaă în carte: până când, în majoritate covârșitoare, oamenii de pe Pământ nu vor avea această viziune, acea putere de desupra noastră nu va intra în contact cu noi decât așa, punctual, dar nu va „deschide ușa”.

Red: Și, totuși, „masa critică” de care vorbiți este departe de a se realiza, cu atât mai mult cu cât - din nou în mod descurajant - balanța, polarizarea este covârșitoare în defavoarea puținilor care sesizează adâncimea și productivitatea contemplării frumosului...

Dan D. Farcaș: Da. Frumosul uman este cel care mă face să-l iubesc pe aproapele meu; nu vorbesc aici de latura sexuală, nici de latura familială. Mă refer - să iubesc un om pentru ceea ce reprezintă el și ceea ce face el.

Red: Dar nici măcar declarativ nu se insistă prea mult asupra acestui deziderat.

Dan D. Farcaș: Da... noi suntem într-o perioadă scurtă, în care abia am scăpat din comunism și toată lumea aleargă să vadă cum poate să se căpătuiască; ăsta este țelul principal, vorbesc de societatea noastră, dar, mă refer și, în general, la societatea umană. Părerea mea este că mai sunt necesare niste secole, până când se va deștepta toată lumea - că adevărata valoare suntem noi, oamenii și frumosul din noi.

Red: Și apreciați că finalitatea va fi în acest sens, nu în posibilitatea autodistrugerii...?

Dan D. Farcaș: Eu dezvolt acolo ideea hipercivilizațiilor, acele civilizații vechi de sute de milioane sau miliarde de ani, care s-au transformat, între timp, în altceva. Dacă omenirea nu se va sinucide - ceea ce este extrem de posibil - atunci, are o șansă. Carl Sagan spune 1%. Ne vom transforma și noi într-o hipercivilizație. Într-un viitor oarecare. Și ne vom întâlni cu celelalte hipercivilizații, după care urmează o altă etapă.

Red: Care ar fi recomandările - de cuvântul n-ar fi prea puternic - pe care le aveți pentru un om obișnuit, care ar încerca să își răspundă la astfel de întrebări ?

Dan D. Farcaș: Să încerce să lase la o parte cât mai multe dintre prejudecățile lui - și când spun „prejudecăți”, spun: „există Dumnezeu” e o prejudecată; „nu există Dumnezeu” e o prejudecată; și așa mai departe. Să le lase la o parte total! Să încerce să gândească independent de asta.

În al doilea rând: să încerce să accepte că e adevărat că există Dumnezeu și că e adevărat că nu există Dumnezeu, în același timp. Este așa-numită „gândire pluralistă”; nu intru în detalii, că nu avem timp; am două cărți pe tema asta. Deci, există posibilitatea să gândim în felul ăsta. Nu putem respinge un adevăr, ...îl ținem aproape și vedem, din fiecare, ce rezultă în continuare.

Red: Recomandarea, deci, pentru ediția aceasta a Ereziilor Moderne, este citirea cărții „Enigma lumilor paralele”...

Dan D. Farcaș: ... exact! Eu recomand, vor găsi o mulțime de lucruri interesante.

Red: Da, și care poate reprezenta și un posibil punct de plecare sau de restart și către alte extensii. Pentru că, așa cum ați spus, există multe idei concentrate, dar care se cuvin - pentru cine este cu adevărat interesat - extinse; un va urma este posibil; nu închideți discuția...

Dan D. Farcaș: Este posibil, dar cu ajutorul celor care vor citi cartea și care - eventual - vor da un feedback.

Red: Vă mulțumesc pentru prezentare și interviu.

Stimați ascultători și cititori, v-am prezentat o discuție cu informaticianul și publicistul Dan D. Farcaș, pe marginea carții Enigma lumilor paralele.

În contextul disputelor de idei, uneori acerbe, între știință și religie, să observăm opțiunea autorului spre creditarea tuturor părților cu contribuții „adevărate”, în loc de excluderea vreunei viziuni asupra realității. Onestitatea și deschiderea minții sunt principalele condiții asumate în tentativa rațională a înțelegerii meta-științifice a lumii.

redactor: Florin VASILIU