Antropogeneze mitice - p2

 

Apariția omului - mereu fascinantul subiect al auto-interogării singurei specii de pe Pământ capabile de aceasta - nu are, încă, un răspuns unanim acceptat. În orice abordare rezistă necunoscute, „nedovedite”, paradoxuri, contradicții a căror „acordare” -convingtoare, desigur- întârzie.

Mitologia, acreditată ca știință, prețuiește poveștile străvechi într-o cheie remarcabilă: validează (pe bună dreptate) aspecte socio-istorice sau economice dar desconsideră ca fabulație „nevralgicele” conținute în aceleași povești. Chiar și așa, meritul colectării și -în cazul textelor- traducerii sau adaptării în limbaj conteporan este de netăgăduit.

Există, bineîneles, probleme delicate: acuratețea interpretărilor termenilor sau construcțiilor lexicale străvechi poate fi validată doar de un mic număr de lingviști, care sunt așteptați să se „acordeze” la narațiunile istorice „oficiale”. Lăsând imaginația liberă, putem ușor estima ce impact ar avea o eventuală relatare antică amănunțită privind crearea omului de către zei...  Cu eventuale produse nesatisfăcătoare, inclusiv antropo-zoomorfe. Cu motivația deciziilor mitice cruciale privind apariția genurilor, raselor și capacității de procreare. Să existe, oare, „uitate” în depozitele muzeelor sau nedescoperite, astfel de relatări?...

Dar... atât cu „erezia” jurnalistică. Episodul vă propune partea a doua din mai pasionanta privire asupra antropogenezelor mitice. Un demers posibil datorită d-nei  istoric, dr. Daniela Zaharia, Director al Departamentului de Istorie Antică, Arheologie și Istorie a Artei, Facultatea de Istorie, Universitatea din București.

Episodul trecut se încheia cu menționarea, în mituri ale creării omului, a chestiunii păcatului originar.  Invitata remarca unicitatea antropogenezei biblice privind încărcarea omului vinovat. Diferențiindu-se, alte mituri „vorbesc” despre un  transfer de vinovăție de la un zeu la oameni, aceștia din urmă devenind „țapii ispășitori”, creați inocenți, ai unei ființe superioare.

redactor : Avem și episodul deschiderii cutiei Pandorei, care este posibil, nu-i așa, de interpretat ca o răspândire, ca o semănare a -să spunem- viciilor, relelor lumii între oameni?

dr. Daniela Zaharia : Pandora este răzbunarea, este un plan pe care zeii olimpieni îl pun la cale, Zeus îl pune la cale pentru a-i pedepsi pe oameni și pentru a-l pedepsi pe Prometeu - părintele umanității. Pentru că oamenii, în primul rând, îl înșelaseră pe Zeus la Mekone: la împărțirea sacrificiului își luaseră partea cea mai gustoasă și îl păcăliseră pe Zeus, lăsând olimpienilor ceea ce era mai spectaculos, dar mai puțin substanțial din carnea din animalul jertfit. Și atunci Pandora, care este în sine grațioasă, atractivă, feminină, sensibilă -o descrie Hesiod- este purtătoarea unei zestre malefică; duce cu ea, dar nu în ea însăși duce cu ea această zestre care ajunge să condamne umanitatea la muncă, la îmbătrânire, la suferințe.

redactor : Există vreo legătură între o astfel de cutie -simbolică probabil- și reprezentările zeităților babiloniene semnificative care conțin un fel de geantă de mână.

dr. Daniela Zaharia : Acelea sunt vasele pentru libație, arată cu toartă și arată ca o -cum spuneți- că o geantă, dar ele sunt, de fapt, niște mici căldări care conțin substanța pentru libație, în general apă. Apă curată. Asta se folosea cel mai adesea.

redactor : Și de ce sunt apanajul numai -sau pare că sunt apanajul numai- al unor zeități de prim rang, fundamentale?

dr. Daniela Zaharia : Nu neapărat, depinde și de civilizație. De exemplu, la asirieni, astfel de vase de libație sunt purtate mai degrabă de către divinitățile inferioare, paznici ai porților, demoni de tot felul, dar uneori și de zei de rang înalt. După caz, în funcție de postura în care sunt ei reprezentați. Fiecare dintre zei face parte dintr-o ierarhie și în această ierarhie are obligația de a respecta autoritatea superioară. Unele zeițe sunt chiar definite ca preotese: Inanna este hierodula sacră a lui Anu - zeul cerului. Prin urmare, trebuie să deducem și faptul că zeii înșiși sunt implicați în procese de cult, de devoțiune, gesturi dintre acestea, uneori magice, prin care se oferă obolul, sacrificiul, respectul datorate unei autorități divine superioare.

redactor : Există, în mitologie, și istorii ale nașterii zeilor înșiși?

dr. Daniela Zaharia : Fără îndoială. Teogoniile -în societățile care au religii politeiste- teogoniile sunt parte a creării lumii, a cosmogoniei. În Egipt, primele ființe create de către Demiurg sunt proprii copii care, la rândul lor, odată ce își fac apariția, încep să fie implicați în creație. Se întâmplă la fel în cosmogoniile mesopotamiene. În Enuma Elish, din îmbrățișarea dintre apa dulce și apa sărată Tiamat și Apsu, principiul masculin și principiul feminin, se nasc primii zei - zeii Anunnaki. Cu care și începe conflictul între generațiile divine și asta conduce, până la urmă, și la crearea omului. Uneori, crearea omului este finalul creării cosmosului, în general.

Cumva, în antropogonia biblică, crearea omului este un fel de apoteoză. Dumnezeu ajunge la cea mai interesantă, cumva simțim, creație a lui, care este omul la final, după ce a construit restul Universului și are un plan pentru om. În tradiția coranică, povestea despre crearea omului este relatată și mai sofisticat, cu mai multe detalii decât în cea biblică. Dumnezeu are mari dificultăți în a crea omul; Pământul însuși refuză să dea material pentru ca omul să fie creat; nici măcar arhanghelii nu pot smulge pământul necesar și atunci Dumnezeu trimite Îngerul Morții să culeagă pământ din toate colțurile, pentru a crea omul. Toate astea sunt ni se povestesc, pentru ca să înțelegem că Dumnezeu are un motiv. Are un motiv și deci crearea omului este un fel de încoronare a creației.

În alte tradiții, dimpotrivă, omul este creat pentru ca să se vadă că zeii sunt mai buni decât el. Pentru ca să se fixeze statutele unor zei. În Enuma Elish așa se întâmplă. Omul este creată la final pentru ca să permită unor zei să fie iertați și să fie repuși în statutul lor divin.

redactor : Cum adică? vă rog frumos, dacă puteți detalia, pentru puțin, acest subiect?

dr. Daniela Zaharia : Deci Enuma Elish ne povestește cum zeii Anunnaki rezultați din unirea între forțele primordiale ale haosului au început să caute să-și croiască propriul lor spațiu de viață. Au fost atacați de către tatăl lor, Apsu; l-au învins și l-au ucis pe tatăl lor. Au fost apoi atacați de mama lor, îndurerată că și-a pierdut soțul, Tiamat. Nu puteau s-o învingă pe Tiamat; Tiamat și-a construit o armată demonică și a pus în fruntea acestei armate un puternic zeu -Kingu se numește- când zeii amenințați s-au organizat pentru prima oară. Și-au numit un rege. Ierarhia este prima formă de organizare pe care au imaginat-o și această organizare, această ordine pe care zeii au instalat-o în existență a învins haosul. Deci Marduk a învins armata demonica a zeiței tiamat, a ucis o pe Tiamat; din diversele părți componente ale corpului ei a creat Tigrul, Eufratul, munții Zagros, Câmpia Mesopotamiei și așa mai departe, dar rămăseseră partizanii ei. Cu partizanii ei ființe divine, trebuia să se facă ceva și zeii n-au vrut să-i ucidă pe toți. Dar, pentru ca să nu-i ucidă pe toți, au convenit că unul dintre ei trebuie să-și asume vinovăția, să fie unul desemnat; și, evident, liderul acestei armate a forțelor haosului a fost desemnat ca ispășitor al păcatelor celorlalți. A fost dus în fața zeului Ea/Enki și din sângele lui -a fost ucis, i-au fost tăiate venele, ne povestește foarte plastic acest poem antic babilonian- și din sângele lui au fost creați oamenii. Oamenii, în Enuma Elish, n-au rolul de a fi servitori; au rolul de a muta vinovăția. Prin crearea oamenilor s-a creat o rasă care poartă vinovăția, iar zeii, care au fost în felul acesta eliberați de vinovăția lor, au putut fi ridicați în ierarhiile celeste între cele 600 de divinități recunoscute de tăblițele lui Anu.

redactor : Există și un va urma, apreciați, în calitate de istoric, la astfel de tezaur mitic cu privire la -în cazul discuției noastre- originea omului?  Este acea vorbă care spune că nu știi încotro te îndrepți, dacă nu îți cunoști originile. Să fie, totuși, aplicabilă speciei umane, cel puțin la nivel speculativ?

dr. Daniela Zaharia : Omul creează mituri tot timpul. Carl Gustav Jung ne-a arătat tuturor lucrul acesta. El ne-a prezentat mitul OZN-urilor ca pe o formă de mit modern, comparabilă cu mituri antice, dar utilizând un instrumentar și un imaginar modern. Pentru că, așa cum spuneam, omul creează mituri folosind materia din jurul său. Tot așa cum visează folosind materia din jurul său, realitățile pe care le cunoaște. Da, sigur. Eu cred că oricând pot să apară noi mituri ale creării omului, noi mituri ale creării universului și de altfel, chiar apar. În literatură avem o abundență de teorii fantastice, uneori de teze care, supunându-se cumva ierarhiilor și valorilor lumii moderne, apreciază știința mai mult decât alte tipuri de gândire. Se prezintă drept științifice; nu sunt științifice, dar asta nu înseamnă că nu își găsesc locul lor, de pildă, în tezaurul mitic al umanității. Inclusiv teorii cu totul fantaste, cum ar fi originea omului din alte planete, plantarea vieții pe pământ prin efortul unor ființe extraterestre. Toate astea sunt mitologii ale vremii noastre.

redactor : Există referiri în mitologie și la încheierea defilării omului pe Pământ, deci la sfârșitul speciei?

dr. Daniela Zaharia : Unele mitologii da, includ și mituri apocaliptice și mituri ale finalului. Nu toate; mitologia nordică, desigur, este faimoasă pentru profețiile privitoare la finalul creației, finalul zeilor și al oamenilor odată cu ei. Mitologia biblică, întregul construct biblic este organizat în jurul ideii de final; este o istorie vectorială care începe de undeva, cu crearea universului și a omului, a primului om și se duce într-o anumită direcție, conform planului divin.

Nu toate, însă; nu avem astfel de viziuni în Egiptul antic, în Mesopotamia antică, în China antică... nu există această perspectivă, care pune undeva un punct final existenței sau care presupune că omul are o misiune și o dată ce o va împlini sau n-o va împlini va juca sau nu un rol, așa, care i s-a stabilit în creație... lucrurile se vor fi sfârși, cumva.  Nu există, decât în foarte puține, de fapt, mitologii, astfel de viziuni despre un destin și o destinație.

redactor : Dar ciclicitatea este menționată...

dr. Daniela Zaharia : Da, da, în India. Mitologiile și filosofiile indiene sunt bazate pe ideea de Kalpa, de ere care se succed ciclic, de etape de distrugere și recreare a lumii și, în interiorul acestor ere, umanitatea o ia de la capăt, apar noi figuri ale salvării, noi în reîncarnări ale lui Budha, de pildă, care vine să aducă salvarea și să oprească suferința. Există astfel de viziuni ale ciclicității, dar iarăși și ele sunt minoritare.

redactor : Pentru încheierea discuției noastre, v-aș ruga să vă referiți la utilitatea reflecției pe tema miturilor antropogonice. Întrucât ar fi util pentru omul modern, pentru omul de azi să gândească, să-i treacă măcar pe la urechi ideea că s-a brodat s-a fantazat poate, poate nu numai fantazat, în ceea ce privește originea lui.

dr. Daniela Zaharia : Antropogoniile, sigur, sunt meditații, sunt istorii ale originii. Orice mit este o istorie a originii unei realități cât de mărunte. Dar, dincolo de faptul că sunt istorii ale originii, poartă în ele o întrebare. Ce căutăm aici? Ce trebuie, de ce suntem aici și ce avem de făcut? De ce suntem așa cum suntem? De ce murim, de ce suferim, de ce iubim?... Civilizațiile antice, premoderne în general, au răspuns acestor întrebări prin intermediul antropodemonilor. Deci, eu cred că oricine își pune astfel de întrebări, trebuie să ceară și alte opinii, să se întrebe ce au crezut alții. Uneori, răspunsurile și întrebările, în primul rând, sunt comune, este emoționant să vezi că îți spui despre tine însuți, despre om aceleași întrebări pe care și le puneau constructorii primelor orașe în urmă cu 5000 de ani! Ne despart atâtea lucruri și totuși avem ceva în comun, care este umanitatea. Deci, cred că pentru a ne înțelege pe noi înșine, trebuie să știm ce credeau despre ei cei care au inventat, în definitiv, cea mai mare parte a lucrurilor care ne înconjoară.

redactor : Vă mulțumesc foarte mult pentru discuție. Sunt ferm convins că va constitui un motiv de reflecție, cel puțin pentru ascultătorii și cititorii Radio România Cultural. Vă reamintesc, stimați ascultători și cititori ai rubricii Erezii moderne, invitata acestei serii a emisiunii este doamna istoric, doctor Daniela Zaharia, Director al departamentului de Istorie Antică, Arheologie și Istorie a Artei, Facultatea de Istorie, Universitatea București.

Vă mulțumesc foarte mult pentru prezența la noi.

dr. Daniela Zaharia : Și eu vă mulțumesc.

redactor Florin Vasiliu