De la BigBrother la mulți frați mai mici (p2)
2 June 2019
O „greșeală de tinerețe” a lui Carl Sagan (1934-1996)
2 September 2019

Erezii moderne – Ipoteza OZN, respectabilă (I): dr. J. Allen Hynek (1910 – 1986)

Rarisime sunt subiectele în care să consoneze comunitațile politice, militare și științifice ale lumii, iar unul dintre acestea este problema OZN.  Trecerea, în final, sub tăcere pare a fi obiectivul pentru care sunt puse la lucru varii procedee, în acord cu specificul societăților în care se produc observațiile sau – mai mult – experiențele.

Încercarea de a explica motivele acestei atitudini globale a autorităților ar introduce o paranteză prea lungă în acest episod. Explicațiile în cheia șocului cultural par, azi, insuficiente. De asemenea, ipotezele privind nivelul de încunoștiințare al tărilor și guvernanților pot constitui un capitol distinct.

Paradigma științifică a devenit, treptat, „ancora” explicării fenomenelor sau descoperirilor, iar „verdictele” instituțiilor și oamenilor de știință devin curente de opinie publică și îndrumare de corectitudine politică. Consensul oficial fiind – încă odată: pretutindeni în lume – OZN-urile autentice nu există, apar cu atât mai percutante opiniile contrare ale unor pesonalități singulare din cadrul sistemului.

Dr. J. Allen Hynek (1910-1986) rămâne cel mai citat om de știință revoltat public față de atitudinea autorităților (americane) față de fenomenul OZN și susținător convertit al acestuia.

Saga dr. Hynek începe în anii 1947-1948, în urma cumulării observațiilor OZN raportate autorităților americane de martori cu grad înalt de credibilitate, în primul rând piloți. Sutele de discuri luminoase (poreclite foo ( de la feu)-fighters – luptători de foc) observate în raiduri aeriene deasupra Europei și Pacificului, în perioada 1944-1945,  relatarea „seminală” a pilotului civil Kenenth Arnold, din 1947, presupusa prăbușire de la Roswell, tot din 1947, numeroase alte relatări începând din acei ani, au declanșat reacția publică a autorităților americane, de investigare a fenomenelor raportate.

Nu trebuie pierdută din vedere perioada valului de observații: finalul celui de-al doilea Război Mondial și anii imediat următori, marcați de începutul erei nucleare a umanității. Suspiciunile deținerii, de potențiali rivali, a unor tehnologii radical noi, a declanșat, probabil, în cercurile politico-militare nevoia unor investigații și clarificări pe care doar oamenii de știință le puteau aduce.

La vremea aceea, dr. J. Allen Hynek (37 de ani) era deja directorul observatorului astronomic al universității din Ohio; considerat, pe bună dreptate, deplin calificat pentru discernerea falselor observații din masa acumulată, a primit oferta US Air Force, de angajare în calitate de consultant științific, fiind astfel inclus în așa-numitul Project Sign (proiectul Semn), primul de gen, derulat între 1948-1949.  Tânărul astronom Hynek a acceptat jobul interesat de fenomen, dar convins de lipsa consistenței acestuia.

Se poate presupune că, în urma examinării a 237 de cazuri, odată cu concluziile proiectului, ideile consultantului științific începuseră metamorfoza. Project Sign menționa 20% din cazuri ca fiind susținute de anumite dovezi și imposibil de explicat. Acestea, fără a considera alte 13% inexplicabile, dar bazate – probabil – doar pe relatări. De asemenea, se menționa că, deși unele observații descriau aparate de zbor, era imposibil de precizat originea acestora. Într-adevăr… veritabile OZN-uri!

Este, bineînteles, interesant de imaginat impactul acestor investigații și concluzii, atât asupra consultantului științific dr. Hynek, cât și asupra comanditarilor proiectului; suficient de menționat – concluziile au fost făcute publice abia în 1956, iar dosarele (neclar în ce măsură complete) – desecretizate în 1961. În mod alarmant, Estimarea Situației, girată chiar de către directorul Sign, Robert Sneider, favoriza ipoteza extraterestră a OZN-urilor și confirma caracteristicile de zbor imposibile ale acestora.

Concluziile au fost respinse de establismentul  militar, pe baza lipsei dovezilor materiale. Este interesant de constatat că sursele „de primă căutare” online, de exemplu Wikipedia (!), nu oferă nici o referință, cel puțin despre directorul Sign – căpitanul Robert Sneider.

Proiectul succesor –Grudge (derulat în 1949)- a beneficiat prea puțin de contribuțiile dr. Hynek, rămas, totuși, consultant al USAF; de altfel, obiectivul era, de la început, negarea concluziilor Sign și discreditarea cazurilor neidentificate. Toate adunate, „pătura pe țambal” era, deja, așternută.

Cum avatarul democrației impune răspunsuri (de preferință) convingătoare la neliniștile demos-ului, iar observațiile OZN „serioase” continuau să apară, s-a decis înființarea celui de-al treilea proiect – Blue Book (Cartea albastră) care a funcționat între 1952 și 1969 (întâmplător, anul aselenizării). Prezența dr. J.Allen Hynek în calitate de consultant științific, pe toată durata proiectului, indica schimbările de strategie în tratarea problemei OZN, inclusiv în planul imaginii publice. Deriziunea oficială a fost mutată în sarcina formatorilor de opinie și înlocuită, în Blue Book, de aparența practicării metodelor științifice în investigarea unor rapoarte OZN.

În final, dr. Hynek a demisionat, printr-o scrisoare, făcută ulterior publică, din funcția sa în cadrul Forțelor Aeriene, exprimănd și explicând frustrările consultantului științific față de rolul de „paravan” atribuit de fapt proiectului, care n-ar fi avut acces la dosarele nevralgice și adevărata investigație OZN.

Este de subliniat că reputația științifică a lui J.Allen Hynek era impecabilă. Doctor în astrofizică din 1935, profesor titular din 1950, a condus ori a fost implicat în proiecte științifice de prim rang, între care urmărirea sateliților americani și sovietici. Era cosmică  începută cu Sputnik-ul lansat în 1957 deschisese un evantai de preocupări și îngrijorări, iar cooptarea lui Hynek în programe cu componenete tehnologice și chiar strategice indica încrederea în fața decidenților militari americani.

Perioada de lucru drept consultant științific al Air Force a fost, în bună măsură, un proces winwin: proiectele de cercetare (pentru a nu spune escamotare) a fenomenului OZN erau girate, public, de eminentul profesor astronom, în timp ce tot Hynek le folosea, după propriile declarații date după încetarea colaborării, ca bază de date, loc privilegiat pentru definirea și înțelegerea fenomenului.

Convertirea omului de știință de la sceptic la interesat de fenomen a fost sesizabilă voalat, chiar public, începând din 1960 – la circa treisprezce ani de la prima sa colaborare în cadrul proiectului Sign. Este sigur că, în mediul său de lucru, profesorul Hynek devenise convins de realitatea fenomenului OZN și frustrat de orientarea neprofesională și neștiințifică a anchetelor, indusă de Forțele Aeriene. Demiterea, după câțiva ani de la înființarea Blue Book, a directorului proiectului, căpitanul Edward J. Ruppelt, care îl admira pe Hynek și consona cu metodele de cercetare științifice ale acestuia a reconfirmat impresia mușamalizării fenomenului OZN, ca strategie publică. Acceptarea, în concluziile Blue Book, a existenței unui rest încăpățânat de cazuri solide și inexplicabile, odată cu afirmația că acestea „nu reprezintă o amenințare la adresa siguranței” (Statelor Unite) a fost considerată public, ani mai târziu, de către profesorul Hynek, drept un nonsens, pentru care logică l-ar „fi picat la examen pe oricare student” al său.

Probabil că numai o democrație precum cea americană avea transparența suficientă pentru vizibilitatea raportărilor OZN și și amplorii circulației ideilor față de fenomenul care – știm azi – se manifestă global. Nimic de amploare asemănătoare nu s-a produs în alte „teatre de apariții”, deși, teoretic, materialismul științific asociat, de pildă, rivalilor ideologici ai timpului, ar fi trebuit să favorizeze „noile descoperiri” de calibrul contactelor cu alte civilizații. Peste timp, până azi, s-a instituit un uimitor și unic consens mainstream  în refuzul recunoașterii publice a unor astfel de fenomene, potențial cruciale pentru umanitate.

După închiderea, în 1969, a proiectului Blue Book, profesorul Hynek s-a conturat, progresiv, ca susținător al realității fenomenului OZN și necesității investigării deschise, publice și serioase a acestuia. În 1973, a fost între membrii fondatori și a devenit directorul Institutului pentru studii OZN (CUFOS) – organizație activă și azi, care îi reflectă ideile de raportare la fenomen.

Anul 1978 a fost semnificativ pentru inițiativele de aducere „la lumină” a fenomenului OZN în cadrul ONU, cu scopul înființării unei autorități internaționale de studiu. Documente WilkiLeaks apărute în 2015 includ corespondența diplomatică intensă la subiect din acea perioadă. La 27 noiembrie 1978, dr. J.Allen Hynek se adresa Adunării Generale a ONU în – probabil – cel mai susținut demers de angrenare oficială a subiectului, considerat „vârful aisbergului” relației ONU-OZN. Adică – ar fi existat (și, poate, încă există) preocupare, comunicări „acoperite” și o anume latență, în așteptarea unei inițiative majore. Cu toate acestea, semnificativ este și că dr. Hynek a fost, formal, invitat la tribuna ONU de o minusculă țară insulară caraibeană – Grenada (independentă din 1974). Se pare că șahul diplomatic jucat atunci a fost intens. Pentru că discursul prezentat de dr. Hynek (agreat de- și în numele unor reputați oameni de știință) a rămas ilustrativ prin consistență și abordare a subiectului, ar merita citit, de exemplu la adresa https://magonia.com/wp-content/uploads/j-allen-hynek-onu.pdf.

În libertatea exprimării propriilor idei, în anii 1980, dr. Hynek a remarcat dificultățile explicării fenomenului OZN ca unitar, în toate manifestările acestuia. Ipoteza extraterestă și cea extradimensională au, deopotrivă, argumente susținătoare și contrariante în logica umană. În lipsa unui răspuns unic și acoperitor, Hynek a evocat și ipoteza unei „realități” simbiotice între materie și psihic, neînțelese ori, poate, inaccesibile, în prezent, oamenilor.

Omul de știință american a rămas și autorul celebrei clasificări a întâlnirilor omului cu fenomenul OZN. Întâlnirea de aproape de gradul al treilea – însemnând contactul (nu neapărat fizic) cu o navă și ocupanții acesteia a rămas notorie ca titlu de film regizat de Steven Spielberg, difuzat în 1977, în care dr. Hynek apare, pentru câteva secunde, pe platoul întâlnirii civilizațiilor.

Mesajul S.F. al omului de știință ( angajat, timp de trei zile, consilier tehnic al echipei de producție) poate fi: astfel de întâlniri ar fi avut, deja, loc, în secret, sub auspiciile autorităților. Comunicarea de bază ar fi fost stabilită iar oameni, aleși de extratereștri pe criterii imposibil de definit, s-ar fi aflat la bordul navelor. Va urma ?

Ce a urmat, din anii ’70 până azi, a fost o cristalizare a pozițiilor: autoritățile mainstream au rafinat tacticile de negare a existenței și realității  fenomenului OZN, în timp ce organizații independente sau cercetători și-au consolidat bazele de date, metodele de cercetare și personalul. Azi, nu există în cunoștința publică un succesor, ca reputație științifică și idei, al profesorului J.Allen Hynek.

În fine și remarcabil – cu tot accesul la masa datelor asociate observațiilor, cu toate discuțiile -certe- cu confrați întru știință, a recunoscut incapacitatea explicării fenomenului OZN.  Azi, câțiva oameni de știință avansează ipoteze explicative;  toate, însă, apelează (între altele), pe parcursul expunerii, la energii imposibil de atins, chiar teoretic – aspect menționat, deja, de dr. Hynek.

Recunoașterea unor astfel de limitări în paradigma științifică, (specifice și altor domenii), reprezintă, în contextul pozitivismului corect politic, adevărate erezii moderne.

redactor Florin VASILIU

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *