Vocile memoriei: Stan Palanca, un boem de altădată
04 Decembrie 2022, 11:30
Neagu Rădulescu îl evocă la Vocile memoriei, într-o înregistrare din anii 1960, pe Stan Palanca. Prin poezia Smaranda, cel evocat și-a avut partea lui de glorie. Versurile ei au fost puse pe muzică de Dumitru Mihăilescu-Toscani, devenind romanță, lansată apoi de Zavaidoc. Smaranda a fost publicată mai întâi în Adevărul literar și artistic și cuprinsă în volumul Victorii prăbușite, tipărit în 1921. Autorul este semnalat până spre anii noștri între boemii de la crâșma bucureșteană din Piața Rosetti, crâșmă supranumită Singapore. Acolo își făceau veacul Florin Pucă , Teodor Pâcă , Tudor George , Dimov, Mazilescu. Pe la Capșa, Stan Palanca era cel mai adesea în trecere, căci prefera bodegile mai accesibile ca preț. Se abătea totuși, uneori, pe la localul artiștilor ca să-i apostrofeze pe mesenii de acolo cu câte un ”îmbuibaților”, să le spună că nu e altul mai talentat ca el și să se proclame ”regele șprițului”. Un obișnuit al Capșei interbelice era însă evocatorul lui Stan Palaca, Neagu Rădulescu. Venea acolo pentru bârfa literară, dar și ca să-și întâlnească modelele viitoarelor lui, căci scriitorul era și grafician. Între alții, i-a caricaturizat și pe membrii cenaclului Sburătorul, frecventat de el pe la începutul anilor treizeci. În aceeași ediție a Vocilor memoriei, îi puteți asculta pe Leonid Dimov, Constantin Noica, Petru Creția și Ion Caramitru.
Emisiunea Vocile memoriei, difuzată duminică, 4 decembrie 2022, ora 22.30, la Radio România Cultural. Realizator E. Lucan.