Un "Animest" pentru toți
04 Octombrie 2024, 09:13
Ediția cu numărul 19 a Festivalului Animest, care are loc în perioada 4 – 13 octombrie, se deschide astăzi cu filmul Memoir of A Snail, o dramă spusă cu mult umor și autenticitate prin intermediul vocii actriței australiene Sarah Snook. Ligia Soare, co-fondatoare Animest și coordonatoarea programului de accesibilizare Ochi și urechi, și Helga Fodorean, directoarea executivă și coordonatoarea programului destinat cineastelor SYAA, au fost invitatele Elenei Vlădăreanu la Scena și ecranul.
Ligia Soare: ”Ne-am dorit ca atunci când spunem vă invităm pe toți la festival, acel toți să fie chiar sincer, pentru că nu este”.
Helga Fodorean: ”Marea majoritate a studenților de la Animație sunt femei, pe care nu le mai regăsim la concursurile realizate de centrele cinematografice”.