Emisiunile de Poezie universală de la Radio România Cultural sunt astăzi singurele, după câte ştim, care explorează de multă vreme, în mod coerent şi substanţial, imaginarul poetic din literaturile lumii, din toate timpurile şi de pe toate meridianele. Încă vedem în poezie o constantă a existenţei omeneşti şi suntem, prin aceasta, în căutarea omului şi a destinului său mereu în zigzag, de paradis mereu pierdut şi mereu regăsit. Continuăm această aventură în căutarea şi înregistrarea înălţărilor şi căderilor, strigătelor şi şoaptelor, mirărilor, extazelor, disperărilor, fericirilor şi nefericirilor lui transmise din copilăria scrisă a lumii până astăzi prin memoria inefabilă, misterioasă şi suprafirească a Poeziei. Avem la dispoziţie această energie indescriptibilă a cuvântului pentru a ne cunoaşte, de fapt, pe noi înşine, cine suntem, de unde venim, încotro ne îndreptăm şi ce se întâmplă cu noi când ne privim în oglinda existenţei noastre şi nu ne vedem. Poeţi din epoci diferite, din spaţii diferite, din vremuri favorabile sau cu gust de fructe ale durerii, regi, pelerini, bogaţi şi săraci, sfinţi şi tâlhari, cavaleri şi inşi fără căpătâi, surori dăruite cerului şi dansatoare împărăteşti, risipitori şi înalţi funcţionari de stat, păcătoşi şi părinţi ai deşertului, cântăreţi de profesie şi inspiraţi de o clipă – toţi au încercat, pe măsura darului primit, strigând sau rugându-se într-o mie de limbi, să refacă limba Paradisului, acolo unde omul, în zorii inocenţei lui, vorbea cu Dumnezeu, Desăvârşitul Autor al Creaţiei, Cel Care compune Marele Poem al Facerii, Hexaimeronul – Logosul divin. Prin traducătorii români încercăm şi noi să facem vizibile sonor aceste fulgerări ale iubirii întipărite cu disperare şi nădejde pe tăbliţe de lut, pe piatră, papirusuri şi pergamente, pe evantaie şi piei de vită, pe hârtie fină sau de maculator. Şi să ne amintim că marea taină a Poeziei aceasta este: Dumnezeu, ca Poet al Universului, nu poate vorbi în proză.