Ilustrată din Amsterdam - Arta semnată de femei domină piața la TEFAF
11 Martie 2024, 13:17
Holul de la intrarea în TEFAF 2024
Why have there been no great women artists? De ce nu au existat mari artiste? Este titlul unui eseu semnat de Linda Nochlin, publicat în 1970, un protest la adresa sistemului de învățământ și a instituțiilor culturale dominate de bărbați. În artă, scrie Nochlin, ca în multe alte domenii, „lucrurile rămân inhibante, opresive și descurajatoare pentru toți cei care – inclusiv pentru femei – nu au avut norocul să se nască albi, de preferat în clasa de mijloc și, mai cu seamă, bărbați. Vina nu este a astrelor noastre, a hormonilor, a ciclului menstrual sau a spaţiilor noastre interne goale, ci a instituțiilor și a educației noastre – prin educație se înțelege tot ce se întâmplă cu noi din momentul în care intrăm, cu capul înainte, în această lume de simboluri, semne și semnale pline de însemnătate”.
Eseul Lindei Nochlin a creat atunci un adevărat cutremur în istoria artei, dar schimbările au început să se vadă de-abia în ultimii 20 de ani. În programele lor de studiu, facultățile de istoria artei acordă azi mai multă atenție rolului femeilor în artă, iar muzeele încep să facă loc acestor femei în sălile de expoziții. Acest interes în creștere al colecționarilor pentru arta semnată de femei a trezit și piața, spune istoricul de artă Jasper Hillegers:
„Cred că în special muzeele vor să își completeze colecțiile dominate de nume masculine cu lucrări semnate de femei, care au stat foarte mult în umbră. Piața începe și ea să înțeleagă acest nou interes din partea colecționarilor.”
Cel puțin în ultimii trei ani, galeria Salomon Lilian din Amsterdam, pe care Jasper Hillegers o reprezintă, a adus la TEFAF, cunoscutul târg de artă și antichități din Maastricht, picturi semnate de femei din secolul al XVII-lea, ca Gesina ter Borch și Judith Leyster (fig. 2).
Fig. 2 – Judith Leyster, Băiat cu struguri și o pălărie, 1630, Currier Museum of Art, Manchester, SUA
La TEFAF 2024, din cele peste 250 de galerii participante, o cincime scoate în evidenţă femeile. În standurile târgului sunt lucrări semnate de cel puțin 30 de artiste care au fost active în Franța, Italia, Anglia și Ţările de Jos, din secolul al XVI-lea până în cel de-al XIX-lea, perioada cu cele mai mari obstacole pentru femeile care alegeau o carieră artistică.
Cele precum Gesina ter Borch, care se nășteau în familii de artiști, rămâneau în umbra bărbaților din familie. Cele care reușeau să se impună pe piață, se luptau cu supremația bărbaților. Foarte des, după moartea lor, arta acestor femei a fost vândută sub numele altor pictori, cum s-a întâmplat cu multe dintre lucrările semnate de Judith Leyster.
Nu există, poate, artiste de calibrul lui Michelangelo sau Rembrandt, Delacroix sau Cézanne, cum subliniază Nochlin în eseul ei, însă obiectele prezentate la TEFAF sunt de o calitate excepțională – picturi, desene, acuarele, fotografii și chiar sculpturi. Și fiecare operă de artă are în spate o poveste.
Senzația din acest an pare să fie o pânză semnată de Gesina ter Borch (1631–1690), sora pictorului olandez Gerard ter Borch II, cunoscută în special pentru caietele cu desene și acuarele, astăzi în colecția muzeului național din Amsterdam, Rijksmuseum. Gesina îl înfățișează în această pânză (fig. 3) pe fratele ei Moses, cu care a avut o legătură foarte strânsă. Moses are imaginea unui copil de doi ani, înconjurat de tot felul de atribute, care simbolizează dispariția lui mult prea timpurie pe câmpul de luptă.
Fig. 3 – Gesina ter Borch, portret Moses ter Borch, 1667, Rijksmuseum, Amsterdam
Pictura, achiziționată de Rijksmuseum cu câteva ore înainte de deschiderea târgului, a fost descoperită la un decorator din Paris de către Dickie Zebregs, de la galeria Zebregs & Röell Fine Art and Antiques.
„Când am cumpărat-o, era listată ca fiind o alegorie a primei perioade fără stadhouder (guvernator, n. red.) din istoria Ţărilor de Jos (secolul XVII, n. red.), o trimitere la atitudinea copilărească a Casei de Orania (Oranje-Nassau). Când am văzut-o, am bănuit că ar putea fi pictată poate de Gerard ter Borch II. Am găsit semnătura Gesinei sub ramă, când am demontat-o.”
Sunt foarte puține picturile în ulei semnate de Gesina ter Borch și, de obicei, nu îi sunt atribuite în exclusivitate, ci în colaborare cu fratele ei, Gerard ter Borch II. Semnătura cu numele întreg al artistei – Gesina ter Borch (fig.4) – îi conferă picturii o valoare deosebită, fiind singura de acest fel cunoscută până în acest moment.
Fig. 4 – Detaliu cu semnătura Gesinei ter Borch
Rijksmuseum își completează, astfel, colecția în contextul proiectului Femeile din Rijksmuseum.
Pentru mine, la TEFAF, cea care face senzație este galeria Rob Smeets Old Master Paintings, care prezintă, în exclusivitate, nu mai puțin de șapte artiste.
Paul Smeets: „Numele feminine nu apar foarte des pe piață, dar în prezent sunt foarte cerute, în special de muzeele americane. În ultimii trei ani am căutat activ lucrări excepționale semnate de femei, așa că la ediția TEFAF din acest an am venit cu o selecție deosebită. Sunt șapte picturi și o sculptură, din secole și școli diferite, din Franța, Italia și Anglia, din secolul al XVI-lea până în al XVIII-lea.”
Standul luminos și aerisit al galeriei Rob Smeets, amenajat în spațiul târgului de la Maastricht, pune în valoare cele opt lucrări semnate de Lavinia Fontana (1552–1614), Giovanna Garzoni (1600–1670), Diana de Rosa (1602–1643), Rosalba Carriera (1673–1757), Angelika Kauffmann (1741–1807), Clémence Sophie de Sermézy (1767–1850) și Constance Charpentier (1767–1849).
Lavinia Fontana a învățat să picteze de la tatăl ei, Prospero Fontana. În 1570 era deja o portretistă apreciată, inclusiv de papă și de alți clerici ai bisericii. Și totuși, nu a fost acceptată la Academia Carraci, care avea să devină una dintre cele mai influente și mai progresive școli de artă din Italia. Înființată în 1580 de familia cu același nume, academia încuraja desenul după un model nud, iar femeile nu aveau acces la astfel de sesiuni.
Lucrările Rosalbei Carriera au contribuit la schimbarea gustului artistic la curtea regelui Franței, Louis al XV-lea. A experimentat toate posibilitățile pastelului, cum scrie Whitney Chadwick în cartea Femei, artă și societate, pastel care s-a dovedit a fi cel mai potrivit pentru acel început de secol al XVIII-lea, în căutare de eleganță și senzație.
Angelica Kauffmann a fost prima femeie care a rupt monopolul bărbaților atunci când vorbim de picturi cu subiecte istorice, în ciuda faptului că și ei îi era interzis accesul la pregătire artistică după un model nud, așa cum cerea Academia. Sunt doar câteva exemple din realizările acestor artiste.
De cele mai multe ori, nu numai calitatea și semnătura tabloului se reflectă în prețul de pe piață, ci și senzaționalul poveștii din spate. Cel puțin, așa am dedus din scurta conversație pe care am avut-o cu Paul Smeets.
„Cea mai scumpă lucrare din stand este portretul Antoniettei Gonzales semnat de Lavinia Fontana (fig. 5). Prețul pe care îl cerem este de 4,5 milioane de euro. Înainte ca această lucrare să ajungă pe piață, o altă compoziție era considerată cea originală, într-un muzeu din Blois. Acum câteva luni, la o licitație din Franța a apărut această pictură, listată ca fiind din cercul Laviniei Fontana. Era foarte murdară, de abia deosebeai fundalul de compoziție. Am reușit să o cumpăr cu peste un milion de euro; prețul de plecare a fost de 40.000. Încă este posibil sa faci descoperiri extraordinare, ca aceasta.”
Fig. 5 – Lavinia Fontana, portret Antonietta Gonzales, 1592, Galeria Rob Smeets
Dacă în urmă cu 20 de ani încă mai puteai achiziționa lucrări semnate de femei la prețuri moderate, astăzi este aproape imposibil, mai spune Paul Smeets: „Astăzi, arta semnată de femei este de departe centrul atenției pentru foarte multe muzee. Aș spune că bărbații sunt cei care au trecut în plan secund.”
Înainte ca muzeele și alte instituții culturale să fie atât de interesate de astfel de artă, a existat în secolul al XIX-lea o colecționară de excepție. Spre deosebire de colecționarii din vremea sa, Henrietta Louisa Koenen (1830–1881) a colecționat exclusiv opere de artă semnate de femei. În aproximativ 20 de ani a strâns peste 900 de astfel de opere de artă și 85 de portrete de artiste realizate de diferiți artiști. A ales nu numai artiste celebre, ci și mai puțin cunoscute, lucrări cu subiecte diferite și din perioade diferite, din secolul al XV-lea până în secolul al XIX-lea. Datorită însemnărilor făcute de Koenen, știm câte ceva despre relațiile de familie ale acestor femei. Ele sunt adesea sora, soția, prietena, eleva, dar și mama unui artist, prințesă, ducesă sau amanta unui monarh. A colecționat la fel de sistematic ca soțul ei, J. P. van der Kellen, pe atunci directorul colecției de gravuri (prentenkabinet) de la Rijksmuseum. Koenen a lăsat în urmă o colecție enciclopedică, importantă pentru proiectele de cercetare ulterioare. O parte din colecția ei este astăzi în colecția Bibliotecii Publice din New York (fig. 6).
Fig. 6 – coperta catalogului pentru colecția Henriettei Koenen, scoasă la licitație la trei ani după moartea ei, în 1884
Notă:
TEFAF (The European Fine Art Foundation) este cel mai important târg de artă și antichități din lume, cu o filială în New York din 2016. Pilonii de bază ai târgului sunt cele 30 de comisii care verifică autenticitatea și calitatea obiectelor de artă prezentate în fiecare an. Comisiile sunt formate din 204 experți de la 115 instituții culturale din toată lumea. Târgul a fost fondat în 1988 de opt negustori de artă. În fiecare an participă peste 250 de galerii din 20 de ţări. 60% dintre cei 70.000 de vizitatori vin din afara Olandei. Peste 700 de jurnaliști sunt acreditați în fiecare an. TEFAF 2024 este deschis în perioada 9–14 martie.
Autor: Claudia Marcu
Editare: Mihaela Niță
https://www.tefaf.com/fairs/tefaf-maastricht
