Mrmorosch Blank, istoria unei bănci. Invitați, dr. Brândușa Costache, șefa serviciului arhivă, bibliotecă și diseminare publicații al BNR și dr. Nadia Manea, expert principal, BNR

Dacă ne plimbăm prin centrul vechi al Bucureștiului, nu se poate să nu remarcăm o clădire proaspăt renovată. Un palat elegant, inscripționat Marmorosch, ce atrage atenția prin îmbinarea de stiluri arhitecturale, bizantin, gotic, moldovenesc. Dacă pătrundem în interior putem admira frumusețea decorațiunilor. Nimic surprinzător dacă aflăm că arhitectul care a întocmit planurile este Petre Antonescu, iar autoarea decorațiunilor a fost Cecilia Cruțescu-Stork.

Pornind de aici, ne-am gândit ca în această seară să vă spunem nu doar povestea palatului care a devenit sediul băncii Marmorosch Blank doar în 1937, ci mai ales a instituției bancare, una dintre primele din Principatele Române și a proprietarilor ei.

Vom porni de la 1848, momentul în care Iacob Marmorosch i-a pus bazele, vom continua cu asocierea sa cu Mauriciu Blank în 1864 și vom parcurge istoria băncii până la desființarea ei în 1948. Desigur, îl vom privi în contextul istoric în care banca a funcționat timp de un secol.

Vom stărui asupra patru perioade definitorii pentru existența ei. Desigur, prima este cea a începuturilor, urmată de una a maximei înfloriri în vremea Marelui Război și a anilor ce au urmat. Al doilea moment însemnat a fost cel al falimentului din 1931, produs pe fondul crizei ce a zguduit lumea, dar și ca urmare a unor decizii discutabile. Vom vorbi și despre statutul privilegiat al băncii, dar și al lui Aristide Blank în perioada carlistă și vom încheia cu declinul care s-a produs în vremea Statului Național Legionar, a dictaturii lui Ion Antonescu și în primii ani postbelici.

Așa cum menționam la începutul acestei succinte prezentări, vom creiona biografiile celor trei proprietari ai băncii, Iacob Marmorosch, Mauriciu și Aristide Blank.

Vom încheia spunând că băncile sunt esențiale, fără de care nu se poate concepe progresul. Și asta încă din vremurile vechi ale Mesopotamiei, 2000 de ani îHr, sau ale Greciei și Romei Antice.

Să mai menționăm că prima bancă modernă, Banca di San Giorgio, a fost înființată în 1407 la Genova. Cu toate acestea, pentru a vorbi eufemistic, băncile nu au fost niciodată instituții care să se bucure de aprecieri din partea oamenilor de toate categoriile. Să dăm doar două dintre aprecierile edificatoare: Thomas Jefferson spunea că „ Băncile sunt mai periculoase decat armatele”, iar Mark Twain susținea că bancherul este un om care „îți împrumută o umbrelă pe vreme bună și o cere înapoi cand începe să plouă.”

De ce nu au fost niciodate băncile populare? Vom încerca să oferim un răspuns pe parcursul celor 50 de minute ale emisiunii.