Idei în nocturnă-Pagini de Istorie: „Silvan despre Silvan. Memorii răzlețe”. Invitat, prof. univ. dr. Adrian-Silvan Ionescu, directorul Institutului de Istoria Artei „George Oprescu” al Academiei Române

Invitatul emisiunii din această seară ne-a dăruit de curând, prin intermediul editurii Corint, o carte minunată. Prin intermediul ei pătrundem în universul fascinant al unui artist de excepție, părintele său, Silvan D. Ionescu, architect, portretist și, descoperim în această carte, un fin observator al lumii în care a trait. O lume pe care o descrie în cuvinte cu nuanțe apropiate de tehnica picturală a artistului complet care a fost.

Iată cum explică el însuși modul în care vedea arta: „Nu urmăresc un contur al modelului (al subiectului), ci răspund prin creația mea. Dacă imit realitatea care este aportul meu? Desenul meu e mai apropiat de muzică decât de fotografie. În muzică simți atât primăvara, anotimpurile, toamna, vara, iarna, prin sunete. La mine simți omul cum arată ca suflet și caracter, în sinteză, fără să fie asemănări fotografice – fac interpretare nu imitare.”

Paginile cărții, așa cum spuneam, atestă același profil artistic. Iată o descriere a artei unui dirijor „slab, brunet, părul cu încept de încărunțire.” Era Sir John Barbirolli pe care l-a admirat și portretizat la pupitrul orchestrei Filarmonice unde „făptura lui mică pare de uriaș”. Iată și continuarea : „Degetele subțiri și expresive joacă mișcări de vrajă, materializând parcă sunetele : degetul cel mare s-a îndoit din încheietură și s-a îndepărtat complet de arătător. Bagheta magică descrie forme vrăjitorești în aer, iar mâna stângă atenuează, mângâind norii acumulați în fortissimul simfoniei a 7-a de Beethoven. Degetele lungi și subțiri, de diavol, trimit prin vârfuri electricitate de magnet. Vraciul agită bagheta magică, orchestra este vrăjită, execută fără întrerupere, cuprinsă de ceva necunoscut, cântă înălțător, de se întrec pe ei, că și lor le place acest mers de locomotivă perfectă, în mare presiune…Îmi venea să mă scol de pe fotoliu. Să ridic mâinile sus, răsfirate ca la victorie și să strig un sunet de bucurie supremă și de nebunie. Când a terminat și a coborât de pe podium, Sir John Barbirolli nu mai era mic și fără piept, era un titan. ”

Interesnte sunt și relatările întâlnirilor cu alți doi mari muzicieni, Claudio Arau și Herbert von Karaian, acesta din urmă fiind o veche cunoștințâ din vremea studenției la Berlin – Charlotteneburg. Tot acolo joacă în filmul „Visul lui Tănase”, îi cunoaște pe artist și pe soția lui dar și pe principesa Ileana.

Să revenim însă la conținutul cărții. Ea ne oferă o fascinantă călătorie printr-o viață care oferă parcă un subiect de film de succes. Pleacă de la descrierea chipurilor bunicilor materni și paterni, a caselor lor de pe plaiurile oltenești ale Dobrunului și Redei, firește cu accente asupra vieții la țară a familiilor lor înstărite sau înfâțișand obiceiuri, chipuri, întâmplări din cea a sătenilor obișnuiți. „Ograda noastră, zisă de pruni, din Dobrun, cuprindea o suprafață de cca 1 hectar și se găsea la pooalele dealului, imediat sub conacul vechi, de unde putea fi supravegheată tot timpul anului. Era o plăcere să o privești de sus, primăvara când era o mare de flori și toamna când începea tristețea frunzelor galbene. Vara era belșug și iarna liniștea zăpezii curate.”

Cadrele se succed și aflăm cum se desfășurau orele de școală în perioada Primului Război Mondial și în cea care i-a urmat, în satele de pe malul Oltețului, al Oltului, mai apoi cele de la școli mai bine cotate din Câmpina sau Ploiești, orașe unde tatăl memorialistului a lucrat ca inginer petrolist. Cu mici excepții, dascălii pe care i-a avut nu i-au lăsat decât amintiri neplăcute : „ce păcat că nu-mi aduc aminte de prima mea învățătoare decât cu resentimente din cauză că nu a fost în stare să ne insufle nici cele mai elementare sentimente omenești și de părinte spiritual.” „Metodele” de educație erau mai mult decât primitive. Nu venea la ore iar când debandada din clasă se auzea până în cancelarie venea și „bătea întreaga clasă până se rupea nuiaua. Sau până n-o mai ajutau puterile să continue și sufla greu.”

Una dintre excepții a fost Constantin Oproiu care era și directorul Școlii Nr.2 mixtă din Câmpina, „explicațiile lui erau de o claritate rară, plecai de la școală cu lecția învățată.” L-a avut profesor la Liceul „Sf. Petru și Pavel” din Ploiești și pe scriitorul I.A. Bassarabescu care preda geografia : „avea o comportare demnă atât în clasă cât și în exterior, dar ca profesor avea și scăderi, era părtinitor pe față : punea notele maxime la copiii oamenilor politici sau cu funcții mari în orașul Ploiești sau în țară, mai ales dacă aveau un nume sonor.”

Primul desen i-a apărut în revista „Să nu te supei că te-njur”, editată de compozitorul și ziatistul Ionel Fernic pe care îl ajuta la acompaniamentul de pian al filmelor mute, căruia îi spusese că își desenează profesorii și colegii dar „pictez peisaje , fructe, flori, îmi place să fac apusuri de soaresau nopși cu lunăși nori. Sunt specializat în ierni cu zăpadă pe crăci și cu apus de soare palid, ca iarna…”

Toate cele 10 capitole ale cărții sun interesante prin ineditul cu care artistul percepe lumea în care a evoluat și prin talentul literar cu care o „pictează” în cuvinte sau povestind întâmplari, conturând personaje și personalități într-o manieră de cele mai multe ori surprinzătoare. Aflăm de ecemplu cum și când a apărut celebrul cântec „Avant de mourir” compus in vremea loviturii de stat bolșevice de un lăutar român care a devenit cunoscut sub numele de Boulanger, cum l- a salvat pe baronul pictor Lowendal, posesor al unui puternic accent rusesc, care rătăcea pe linia frontului în căutare de subiecte, cum l-a cunoscut pe marele colecționar de documente Alexandru Saint- Georges, una dintre multele importante personalităși astăzi aproape uitate.

Foarte multe comentarii savuroase care așteaptă să fie descoperite prin lectură însoțesc desenele pe care le-arealizat unor personalități mai cu seamă ale vieții culturale românești Lista este impresionantă. Voi cita, aleatoriu, doar câteva nume : Tudor Arghezi, Ion Minulescu, Cella Delavrancea, George Sbârcea, Corneliu Coposu, Petre Țuțea, Șerban Cioculescu, Paul Constantinescu, Camil Petrecu, George Bacovia, Ana Blandiana, Nichita Stănescu etc, etc

De un interes aparte este și capitolul intitulat „Viața cotidiană și greutăți (în socialism și…după”. Aflăm de pilda cum a decurs ceremonia decorării sale cu Meritul Cultural, chiar de către Nicolae Ceaușescu, cum erau selectați artiștii care primeau creioane cu mine moi din partea UAP, sau cum se „repartizau” portocalele la bufetul Uniunii.

De asemenea, după 1989 se arată foartre interesat de situația politică de la noi, din Republica Moldova dar și din Rusia unde se petreceau schimbări importante.

Vom încheia această scurtă prezentarea a cărții cu invitația la lectură, firește cu aceea de a ne asculta și cu o cugetare a personajului principal, Silvan D. Ionescu : TRECĂTORULE, SUNTEM TU ȘI EU. ASTA RĂMÂNEM.