Idei în nocturnă. Pagini de Istorie: Prințesele roșii. Femei și bărbați, părinți și copii în ideologia și cotidianul comunist. Invitat, profesor Universitar dr. Lavinia Betea
30 Aprilie 2024, 09:00
În vremea copilăriei și adolescenței iar mai târziu ca tânăr inginer, am făcut parte din coloana care, la 1 mai sau 23 august defila prin fața tribunei oficiale. De sus ne priveau „tovarășii cu munci de răspundere” la „nivel județean” în vremea copilăriei buzoiene și chiar membrii „conducerii de partid și de stat în frunte cu…” la singura mea defilare bucureșteană. Afișau atitudini diferite, bucurie, condescendență, detașare sau seriozitatea unor oameni nemulțumiți că își sacrifică timpul prețios pentru o prezență obligatorie în virtutea pozițiilor înalte pe care le dețineau. Uneori ne făceau semne prietenești cu o mână, cu două, ne zâmbeau, e drept nu toți ci cei care prin poziție aveau dezlegarea să o facă.
Noi, cei de jos, eram, o spunea propaganda, adevărații deținători ai puterii în România, clasa muncitoare, țărănimea muncitoare, pătura intelectualilor. Dintre noi se constituia Partidul care fusese „detașament de avangardă” și acum era nici mai mult nici mai puțin decât „centrul vital” al întregii națiuni. Conduceam e drept prin cei mai buni fii ai poporului care se aflau, vizibili, de două ori pe an…acolo sus. Aflam însă din când în când că un „destoinic tovarăș”, care pesemne călcase în străchini, își pierdea funcția și era trimis la „munca de jos”. Pedeapsa era așadar să fie „exilat” în mijlocul nostru al celor pe care ne proclamau adevărații deținători ai puterii. Greu de înțeles astăzi cum propaganda contrazicea atât de flagrant realitatea. Atunci însă, cu toții cunoșteam adevărul, lumea în care trăiam era împărțită între cei mulți, „noi”, și cei puțini, adică „ei”. Era desigur o segregare care nu este specifică comunismului, doar că în acea vreme era, ideologic, negată cu fermitate.
Invitata noastră, în cartea despre care vom discuta în această emisiune, lucrare apărută la editura Corint, ne ajută să aruncăm o privire spre lumea „lor”. Este o carte despre părinții și copiii din elita roșie, despre lumea paralelă în care trăiau dar și despre felul în care ei, prinții și prințesele roșii, își priveau viața își evaluau destinul. Autoarea ajunge la concluzia că „nici măcar aceia care și-au propus să schimbe lumea, creând „oameni noi”, n-au reușit să-și modeleze urmașii direcți în sensul dorit.” Constatăm în cele mai multe cazuri că reacțiile lor erau asemănătoare cu ale noastre, că erau nemulțumiți de constrângeri asemănătoare, că aveau aceleași frustrări. De altfel, invitata noastră afirmă că dedică lucrarea „deopotrivă iubitorilor de istorie și interesaților de psihologie. Îi am în vedere pe toți aceia care se încredințează pe ei și pe ceilalți că mama ori tata, dacă nu ambii părinți le-au distrus viitorul. Dar mai ales pe părinții frustrați sau nefericiți că nu sunt ascultați, onorați sau mândri de copiii lor.”
Nu ne propunem firește să realizăm în această scurtă prezentare o recenzie a cărții. Nici măcar nu vom rezuma subiectele pe care le vom discuta pe parcursul celor 50 de minute ale emisiunii. Vom prezenta doar câteva dintre personajele principale al lucrării și mediul în care acestea evoluau.
Totul începe desigur de la manifestul Partidului Comunist în care Marx și Enghels vorbeau și despre revoluționarea educației afirmând, „comuniștii nu au inventat influența societății asupra educației ; ei îi schimbă doar caracterul, smulgând educația de sub influența clasei dominatoare.”
Cum și-au educat comuniștii copiii ? Mai întâi au descoperit pentru ei și familia lor binefacerile puterii care le permiteau să aibă o altfel de viață decât restul poporului, apartamente spațioase decorate cu mobilier și obiecte de artă ale fostei elite, case de relaxare în afara Moscovei, magazine și spitale speciale, vile de vacanță, școli de elită pentru copiii lor, acces la călătorii în Occident etc.
Autoarea se oprește la cea mai cunoscută și mediatizată biografie, cea a Svetlanei Stalina/ Alilueva, cea care a trăit parcă suspendată între două lumi nereușind să se adapteze niciodată la vreuna dintre ele, stingându-se într-un azil englez după ce constatase cu amărăciune „viața ta s-a sfârșit. Nu poți trăi propria viață. Nu poți trăi niciun fel de viață. Exiști doar cu referire la un nume.”
Beneficiare mai întâi ale unor privilegii fără limită și apoi a unei uitări la fel de „politice” au fost la noi Lica și Tanți, fiicele lui Gheorghe Gheorghiu- Dej. Cartea cuprinde câteva zeci de pagini în care este descrisă viața de lux, aventurile, capriciile și veleitățile de actriță ale Licăi, dar și crimele pe care tatăl său le-a ordonat pentru a împiedica o căsătorie, cu doctorul Plăcințeanu, pe care o socotea nepotrivită.
Sunt de asemenea prezentate biografiile copiilor lui Nicolae și ai Elenei Ceaușescu, cu precădere cea a Zoei deosebită prin felul de a fi, prin integrarea mai profundă în viața reală din România și nu în ultimul rând prin calități intelectuale care îi permiteau judecăți personale. Fără a reuși totuși să se elibereze total de corsetul pe care îl hărăzise familia.
Așa cum spuneam nu intenționăm să povestim cartea și nici măcar să enumerăm toate personajele și situațiile pe care le înfățișează. Pentru asta vă invităm să ascultați emisiunea și desigur să citiți acest interesantă lucrare. Sperăm însă că v-am trezit curiozitatea.
Realizator, Dan Manolache