Idei în nocturnă. Pagini de Istorie - „Mai-mult-ca-trecutul. Jurnal. 31 august 1988–12 decembrie 1989”. Invitat: Ana Blandiana.

Totul a început de la o „ simplă și ironică poezioară”, cum o numește doamna Ana Blandiana, autoarea jurnalului despre care vom vorbi în această seară. „ Dar ce poezioară..” avea să remarce tovarășa Sonea atunci când a convocat-o pe Ana Blandiana pentru o discuție la sediul CC al PCR. Era desigur vorba despre celebra poezie „O vedetă de pe strada mea”. Iată doar câteva versuri edificatoare :

I se dau flori.

Pâine cu sare,

Câte-o scrisoare

În plic

Și toată lumea strigă

„Arpagic!”

A urmat a patra suspendare a dreptului de publicare, despre care poeta a aflat chiar la 31 august 1988, data la care se hotărăște să scrie un jurnal. Un jurnal „descoperit” în 2021 și publicat de curând la Editura Humanitas.

Este o carte fascinantă. Talentul de scriitor al doamnei Ana Blandiana este prezent în fiecare pagină a unui jurnal ce nu era destinat publicării. Ceea ce este însă, în opinia noastră, cu totul unic este de fapt „un portret al timpului… un portret al epocii”, o epocă ce își trăia ultimele luni de viață făra ca personajele care o populau să știe sau chiar să bănuiască. O lume ce poate părea stranie celor ce nu au trăit comunismul, „o lume în care și cei răi și cei buni erau obligați să se travestească” și de aici „dificultatea de a-i defini”. „ Odată cu sfârșitul anului 1989 - spune autoarea - au început să se schimbe nu numai istoria, ci și oamenii pe care îi cuprindea”. Ei bine, tocmai surprinderea acestui moment de schimbare a istoriei face lectura cărții mult mai captivantă. Pesonajele ei sunt în mare parte reprezentanți ai elitei intelectuale și uneori politice, a căror evoluție după 1989 este cunoscută sau ușor de cunoscut. Din acest punct de vedere, cartea este…o oglindă în care imaginile sunt de cele mai multe ori deformate în bine sau, de multe ori în rău. Ana Blandiana se supune și ea acestui test al imaginii devreme, ce constată că „eu sunt în propria mea pagină un personaj”.

Vom vorbi în emisiunea din această seară în primul rând despre finalul epocii comuniste, dar și despre personajele cărții, scriitori, critici literari, jurnaliști, oameni obișnuiți din Comana, București, Cluj sau Oradea, despre activiști mai mici sau mai mari din interiorul sau exteriorul lumii culturale, despre curaj și lașitate, despre…„normalitate”. Referitor la acest din urmă concept, Ana Blandiana spune cu referire la portretul în versuri al motanului Arpagic, că avea un sentiment de „jenă în fața importanței pe care o primește această glumă…” și conchide „vai de epocile în care a fi normal este un act de eroism”. Și totuși, în acea epocă, normalitatea rară în ceea ce însemna prezența ei în spațiul public, era chiar eroism.

În încheierea acestei succinte prezentări, ce se dorește doar o invitație la audiție și lectură, vom cita opinia invitatei noastre despre carte și epocă:

„Lectura mi-a descoperit - cu spaimă și bucurie, aș îndrăzni să spun - nu atât un portret al meu aleatoriu și chiar neadevărat, în măsura în care este desfigurat de boală, spaime, nevroze, ci un portret al epocii aproape uitate, infinit mai absurdă și mai plină de semnificații decât o țineam minte, degradantă, ridicolă, chinuitoare, fascinantă. Nu portretele de scriitori, prieteni sau neprieteni, desenate subiectiv, corect sau nedrept, exaltat sau critic dau rost și importanță paginilor, ci portretul epocii care i-a marcat și adesea i-a malformat. Acest portret al unei epoci în mare măsură revolute, dar vie însă prin reziduurile toxice depuse în noi, de care nu suntem conștienți și pe care nu le recunoaștem, acest portret asemănător unui spectru care ne exorcizează doar în măsura în care ne bântuie, este important. Pentru acest portret am hotărât să public jurnalul, deși el nu-mi face bine, cred, nici ca om nici ca scriitor.”

Vă invităm să ascultați emisiunea și să citiți această carte de excepție.