Idei în nocturnă. Pagini de Istorie: La aniversară. Invitat, acad. Georgeta Filitti

Vom dedica emisiunea din această seară doamnei academician Georgeta Filitti, o personalitate a istoriografiei și a vieții culturale românești, o invitată întotdeauna prețuită a emisiunii noastre. Vom vorbi, firește, despre istorie dar și despre modul în care domnia sa privește lumea în care a trăit și în care trăim.

Dacă aș încerca să găsesc un cuvânt care să sintetizeze sentimentul care rămâne după lectura unei cărți semnate de doamna academician Georgeta Filitti, după audierea unei conferințe sau a unei emisiuni care o are ca protagonistă, cel mai potrivit mi se pare a fi FARMEC.

Ce este farmecul? Dicționarul ne dă cu rapiditate un răspuns: „ansamblu de calități care încântă, atrage pe cineva”. Pare simplu dar... nu este deloc așa. Dificultatea apare când încercăm să particularizăm „ansamblul de calități” care îi personalizează farmecul.

În ultimii treizeci și mai bine de ani i-am citit cărțile, i-am ascultat conferințele, am avut nenumărate ore de discuții și nu în ultimul rând am realizat zeci de emisiuni radio la care domnia sa a fost invitată. Să încerc așadar un răspuns, fără pretenția de a fi complet. Ei bine, cred că pot enumera cultura întinsă și profundă, profesionalismul care guvernează fiecare demers istoriografic, naturalețea și căldura conversației, respectul, politețea și simpatia cu care își tratează cititorii, ascultătorii sau interlocutorii. Aș mai adăuga știința nuanțării discursului, care este întotdeauna viu, atractiv, captivant.

Spuneam că am realizat zeci de emisiuni la care domnia sa a fost un invitat, întotdeauna de succes. Din fericire, la puteți asculta sau reasculta dacă accesați site-ul Radio România Cultural, secțiunea Pagini de Istorie. Tematica a fost extrem de diversă, de la conturarea unor personalități ale trecutului, la caracterizarea unor epoci sau înfățișarea vieții de zi cu zi a românilor (bogați sau săraci) în diferita momente ale istoriei noastre.

Am ales pentru această scurtă prezentare câteva rememorări de subiecte care au dat substanță unor emisiuni. Să începem cu evocarea a două personalități feminine.

Prima ar fi Dora d'Istria, pentru care doamna Georgeta Filitti are o adevărată afecțiune, de altfel justificată de ceea ce a însemnat viața acestei principese Ghica, descendenta unei familii care a dat domnitori atât Ţării Româneşti cât şi Moldovei. Viitoarea Dora d'Istria a fost un copil minune, care la vârsta de cinci ani învața greaca veche și greaca modernă, latina, franceza, italiana, engleza și germana. La 14 ani a tradus Iliada din limba greacă în hexametri germani, lucrare care a și fost publicată la Leipzig, în „Gazette Universelle”. Educaţia ei a fost completă, a luat lecții de muzică și a practicat sporturi precum înotul, echitația, scrima. Îi plăcea şi…vânătoarea.

Dora d'Istria a avut o viaţă de poveste… După o nefericită căsătorie în Rusia, a hotărât (în primăvara anului 1855) să părăsească definitiv imperiul Țarilor şi să înceapă cucerirea Europei spiritului. A cucerit mai întâi crestele celor mai mândri munţi ai continentului nostru, a fost prima femeie care a escaladat vârful Moench din Alpii Elvețieni (4105 m). Pe vârful muntelui a fixat drapelul valah alb-galben-albastru, pe care numele Valahiei, țara sa dragă, era brodat cu litere aurii. Apoi, la 1 iunie 1860, a escaladat și vârful Mont Blanc, înregistrînd cea de-a treia ascensiune feminină în munţii Alpi. S-a impus apoi prin scrierile sale despre Grecia, căreia i-a vizitat provinciile Beoția, Focida, Aetolia și peninsula Peloponez, inclusiv Muntele Athos. A vizitat, de asemenea, Elveția și s-a stabilit în Italia unde a cumpărat „Villa d'Istria” din Florența.

În anul 1863 publică la Zürich și la Paris Excursions en Roumélie et en Morée (Călătorii în Rumelia și în Moreea), carte dedicată memoriei „lui Grigore al III-lea Ghica, domn al Moldovei, care a preferat să-și sacrifice tronul și viața decât să ofere Bucovina absolutismului austriac, și a cărui amintire și martiraj vor rămâne scumpe fiilor veteranilor lui Traian, cât timp va dăinui naționalitatea română”. În aprilie 1867, Camera deputaților din Atena i-a acordat în unanimitate și printr-o lege specială calitatea de cetățean de onoare al Atenei; era prima oară când această onoare a fost decernată unei femei. Înaintea sa, doar Lord Byron primise acest titlu onorific. În perioada 1875-1876 a fost în România şi aici i s-a conferit, de către Regele Carol I, Ordinul „Bene Merenti”, clasa I, pentru „merite literare remarcabile”, fiind prima femeie distinsă cu această decoraţie.

A murit în noiembrie 1888 la Florența. Pe placa memorială, instalată în anul 1915 acolo unde fusese „Villa d'Istria”, era înscrisă o succintă şi corectă prezentare: „De origine albaneză, româncă prin naștere, florentină prin adopțiune, s-a înnobilat și s-a glorificat prin propriile ei merite, pentru virtuțile alese, de suflet și talent, sub numele european Dora d'Istria”.

A doua personalitate feminine asupra căreia ne vom opri este Simona Lahovary doamnă de onoare a Reginei Maria. Doamna Georgeta Filitti a realizat nu doar o excelentă traducere din limba franceză a jurnalului ei, ci a alcătuit prefața și notele de subsol fără de care lectura textului ar fi lipsită de repere esențiale. Domnia sa a găsit, cred, cele mai potrivite cuvinte pentru a sintetiza conținutul confesiunii Simonei Lahovary: „De la descrierea vieții cotidiene la Curtea regală a României, a vieții politice românești, până la prezentarea societății mondene europene de la Paris, Viena, Roma sau Bruxelles, ori a vestigiilor istorice din Turcia, Siria, Iordania sau Egipt, autoarea își introduce viitorul cititor într-o lume captivantă, felurită și care, foarte adesea, s-ar cuveni odată în plus explicată. Judecăți obiective, caracterizări mușcătoare, dezvăluiri șocante, descrieri de spații exotice, ba și trăiri melodramatice de factură bovarică recompun plastic înalta societate românească din anii interbelici.” Iată și două exemple edificatoare, care îi susțin aprecierile. În viziunea doamnei sale de onoare, Regina Maria „e zăpăcită, are încredere nejustificată în prea mulți oameni, e impulsivă, indiscretă și imprudentă – asta pe de o parte – dar și deschisă, conștiincioasă, credincioasă, loială, generoasă, emotivă, suflet bun, nerachiunoasă. Într-un cuvânt, puternică prin curaj și slabă de caracter”.

Cu privire la Regele Carol al II-lea are o atitudine critică. Atunci când, în iunie 1930, revine în țară și își detronează fiul spre a devini Rege, ea consemna: „Mă reped la radio: discursul principelui Carol în Parlament. Voce limpede, sonoră, care dă bine. Totdeauna a ştiut să vorbească. L-ai crede emoţionat – de ocazie. Vorbeşte de dragostea lui pentru ţara aceasta (atunci de ce a părăsit-o ?), de amintirile din copilărie, de fiul său, de bunele lui intenţii, de armată. Face apel la toţi pentru binele ţării, nu nutreşte ranchiună sau ură, spune că a fost izgonit de intrigile câtorva, că se gândeşte la tatăl său al cărui vis (!) se împlineşte în sfârşit astăzi. Această răsucire a adevărului… îmi displace – dar nu şi Adunării. Fiecare frază e urmată de aprobări asurzitoare.”

În câteva emisiuni am vorbit despre Unirea principatelor și despre personalitățile importante ale acestui moment istoric de prim plan.

Am evocat atmosfera Bucureșilor la 24 ianuarie 1859, pe care un martor ocular o înfățișa astfel : „Nu se mai auzeau în toată capitala decât cele mai vii demonstrațiuni de bucurie… singurul spectacol ce se vedea pe toate ulițele, pe toate răspântiile, pe toate locurile publice ale Bucureștilor. Frații noștri țărani… strigau acum din toată puterea energică a sufletului lor: Să trăiască Cuza ! Să trăiască Domnul nostru! Se aruncau în brațe unii altora, fără deosebire de condiție, ca, cum toți în general, ar fi scăpat de jugul cel mai apăsător.”

Am vorbit despre dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, despre activitatea partidei unioniste din cele două principate, despre conjunctura internațională, despre marile personalități ale epocii dar și despre adversarii unirii, chiar dacă numărul lor nu a fost însemnat.

Ajutat de sfetnici luminați, vodă a purces la reforme. Între ele am menționat, desigur, secularizarea averilor mănăstirești, elaborarea unor legi fundamentale (cea rurală, a codurilor civil si penal, a educatiei, etc). Treptat însă Cuza s-a îndepărtat de vechii săi colaboratori, a devenit bănuitor, a dovedit o slăbiciune, unanim condamnată, față de camarila pusă pe înavuțire. Așa se face că nu „faptele lui mari”, cum scrie Kogălniceanu, ci greșelile săvârșite i-au determinat abdicarea în noaptea de 10/11 februarie 1866 și apoi exilul.

Fiindcă am început acest text evocând farmecul expunerilor doamnei Georgeta Filitti, să spunem că atractivitatea lor este dată și de originalitatea conturării unor personalități biecunoscute încă de pe băncile școlii. Această originalitate umanizează repere ale trecutului, care păreau a fi sortite statutului de exponate triste, însoțite de etichete arhicunoscute, ce se înșiră cuminți pe rafturile unui muzeu sui generis ocolit de vizitatori.

Iată cum l-am prezentat, de pildă, într-o emisiune, pe Mihail Kogalniceanu, cel mai important sfetnic al lui Vodă Cuza. El a fost mai mult decât ne lasă să aflăm cartea de istorie. Fiul agăi Ilie și al Caterinei, descendentă a unei vechi familii genoveze stabilite la Cetatea Albă, a fost… un Om, un Om adevărat. A învățat în Franța, la Luneville, și apoi la Berlin, nu doar matematica, latinește, franțuzeste, elinește, ci și meștesugul armelor și al „zugrăviei”. Nu a pictat, a devenit însă un cunoscut colecționar. I-a plăcut să mănânce bine dar și să gătească. În timpul studiilor cerea de acasă rețete de dulcețuri dar și… o pungă de semințe de pepene roșu căci, scria el, „aice nu se știe măcar ce-i harbuzul”. La întoarcere a publicat „200 de rețete cercate de bucate” între care, „supă pisată” sau „friganele umplute cu migdale” (am chiar oferit ascultătorilor una dintre rețetele sale favorite).

A fost avocat de succes, proprietar al unei fabrici de postav, dar și a două șlepuri, mare moșier, antreprenor al Poștelor de peste Milcov și enumerarea ar putea continua.Conu’ Mihalache a fost o personalitate fără de care istoria Romaniei ar fi mult mai săracă… Un om care și-a condus viața, după principiul ce poate fi chiar și astăzi valabil : „Meritul este adevărata distincție”.

Am putea continua prezentarea unor subiecte de emisiuni foarte apreciate de ascultători oprindu-ne la cele în care am vorbit despre tradițiile culinare ale românilor, despre umbrele și luminile veacului fanariot, despre istoria elitei politice românești și, desigur enumerarea ar putea continua.

În final vom spune că suntem onorați să omagiem în emisiunea din această seară o personalitate de excepție. Remarcabilă prin cultură, prin erudiţie, prin modul firesc de comportare, prin FARMECUL cu care apropie istoria de fiecare dintre ascultătorii sau cititorii săi. Astfel de slujitori ai muzei Clio, deopotrivă profesionişti dar şi comunicatori de succes sunt, din păcate, din ce în ce mai rari. Să ne bucurăm aşadar că suntem contemporanii domniei sale și să-i preţuim calităţile care o singularizează. Georgeta Filitti, farmecul inteligenței erudite. La mulți, mulți ani!!!