Idei în nocturnă. Pagini de Istorie: Învingători și învinși în Cel de al Doilea Război Mondial. Evoluții postbelice. Invitat, prof. univ. dr. Dragoș Petrescu
09 Mai 2023, 06:35
Reims 8 mai, Berlin 9 mai 1945. Germania nazistă capitula fără condiții. Al II-lea război mondial se încheia pe continentul european. Învingători, învinși, bucurie, resemnare… Sentimente contradictorii și îngrijorare pentru români. Suntem învingători sau învinși? O dilemă care s-a dovedit a fi fără relevanță. Pentru noi a căzut Cortina de Fier și am fost condamnați la… comunism. În restul Europei, însă, înțelegerea istoriei se schimba…
Ce s-a schimbat? Care a fost noua arhitectură a lumii ieșită din coșmarul războiului? Care sunt reperele acestor schimbări? Iată doar câteva dintre întrebările la care vom încerca să răspundem pe parcursul emisiunii din această seară. Vom vorbi despre organizații nou înființate, vom urmări traiaectoria principalelor state invingătoare sau învinse în război, ne vom opri firește la destinul României dar și a celorlalte țări europene care au intrat în sfera sovietică de influență.
În ceea ce privește posibilitatea evitării stabilirii unor sfere de influență, trebuie să spunem că liderii occidentali nu își făceau mari iluzii. Mărturie stau stenogramele conferințelor de la Ialta și Potsdam, memoriile celor prezenți la discuții, analize ulterioare care au coroborat date provenind din surse veridice și, foarte important, au putut să le compare cu evoluția reală a evenimentelor. De fapt anglo-americanii se aflau într-o dilemă morală excelent sintetizată de strălucitul diplomat George Kennan: „Sunt conștient de realitățile acestui război și de faptul că am fost pra slabi pentru a-l câștiga de unii singuri. Recunosc că efortul de război al Rusiei a fost extraordinar și eficient, iar ea trebuie, într-o anumită măsură, să-și primească răsplata în detrimentul altor popoare din estul și centrul Europei. Cu toate acestea, nu reușesc să înțeleg de ce trebuie să ne asociem cu acest program politic atât de ostil întregii Comunități Atlantice, atât de periculos față de tot ce încercăm să apărăm în Europa. De ce nu am putea ajunge la un compromis corespunzător și definitiv- împărțirea Europei în sfere de influență- astfel încât noi să rămânem în afara sferei rusești, iar rușii în afara sferei noastre? Acesta ar fi cel mi bun lucru pe care l-am putea face pentru noi și pentru prietenii noștri din Europa, și ar fi cea mai onestă încercare de a reconstrui viața postbelică pe o temelie demnă și stabilă.”
Deși puterile occidentale au ales calea unor negocieri fără șanse cu URSS, putem înțelege punctul de vedere pragmatic al diplomatului american. În esență el se opunea politicii anglo-americane prin care era cauționată expansiunea teritorială și ideologică a URSS în Europa în condițiile în care el nu vedea nicio opoziție posibilă. În fapt, la întâlnirile celor trei șefi de state, la conferințele miniștrilor de externe, chiar și la Conferința de Pace, miza principală nu era atât conturarea lumii postbelice cât stabilirea unor condiții de pace intre SUA și Marea Britanie pe de o parte și noul Imperiu sovietic de cealaltă. Rezultatul, previzibil de altfel, a fost Războiul Rece. Un război ce se prefigura de altfel încă din ultimele zile ale conflagrației europene. O lume a păcii și colaborării vegheată de Organizația Națiunilor Unite, visul lui F.D. Roosevelt se dovedea a fi greu de transpus în realitate. Însăși Carta Națiunilor Unite, intrată în vigoare la 24 octombrie 1945, oferea suficiente elemente de incertitudine în ceea ce privește posibilitatea ca noul organism internațional să-și poată impune principiile și valorile.
Lumea a devenit, cu încetul, în mod evident tot mai segregată. Au apărut cele două blocuri ce aveau să se înfrunte în îndelungatul „război rece” ce a generat totuși pe parcursul lui conflicte militare în diferite regiuni ale globului.
Iată și câteva momente semnificative ale scindării :
4 aprilie 1949, crearea Organizației Tratatului Nord Atlantic. Membri fondatori, Marea Britanie, Belgia, Danemarca, Franța, Islanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia și SUA.
14 mai 1955, crearea Tratatului de la Varșovia. Membri fondatori, Albania, Bulgaria, Cehoslovacia, R.D. Germană, Polonia, România, Ungaria și URSS
25 ianuarie 1949, fondarea CAER (Consiliul de Ajutor Economic Reciproc). România este membru fondator alături de Bulgaria, Cehoslovacia, Polonia, Ungaria și URSS.
1951, fondarea Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului de către Franța, R.F.Germania, Italia, Belgia, Luxemburg, Olanda.
Așa cum menționam, vom încerca să urmărim evoluțiile principalelor state angrenate în desfășurarea războiului. Așadar pe acelea ale SUA și URSS, ale Franței, Germaniei, Marii Britanii, Japoniei, Italiei etc
La 9 mai 1950. Robert Schuman, Ministrul de Externe al Franței, vorbea despre o Comunitate a Cărbunelui și Oțelului care, în opinia lui, era punctul de plecare în construcția unei Europe federale, o Europă fără învinși, o Europă a învingătorilor. Timpul a trecut cu speranțe și dezamăgiri, am asistat la prăbușirea sistemului comunist, asistăm o posibilă revenire la „războiul rece”, despre toate acestea vom vorbi în cele 50 de minute ale emisiunii. Fiți alături de noi!
Realizator, Dan Manolache
