Idei în nocturnă - Pagini de Istorie: Franța, sora latină a României
Marți, 11 iulie 2023, la Radio România Cultural (21:10-22) Invitat: prof. Sorin Antohi. Realizator: Dan Manolache
11 Iulie 2023, 16:56
Îmi amintesc din copilăria mea petrecută la Măneuți, un sat bucovinean din vecinătatea Rădăuților, că pe 15 iunie pe holurile școlii se auzea o veste pe care ne-o dădeam cu bucurie, mai ales nouă: „A venit vacanța cu trenul din Franța”. Franța ne părea atunci un tărâm îndepărtat, inaccesibil și în același timp fabulos. De acolo venea vara mult așteptata vacanță, după cum, de Crăciun, Moșul cu sania lui trasă de reni și încărcată cu cadouri nu putea veni decât din la fel de îndepărtatul și fabulosul ținut al Laponiei ghețurilor veșnice.
Treptat Franța a căpătat contur. Deși o credeam la fel de inccesibilă, am început să o cunoaștem, chiar să o cunoaștem foarte bine. Desigur, mai ales din lecturi. Astfel, ea a început să aibă un loc privilegiat în inima noastră. Ea se întruchipa, fie printr-o imagine de castel de pe Valea Loirei, fie printr-o secvență de film, o melodie, o operă de artă, un peisaj, o catedrală, figura unui savant, mângâierea unui vers, vitejia unor personaje de legendă de la Roland la …„micul caporal” Napoleon.
Așa se face că, atunci când francezii își sărbătoresc Ziua Națională, noi românii simțim, cred, o vibrație specială.
De ce pentru noi românii, Franța înseamnă mult mai mult decât pentru alții? Poate pentru că, generație după generație, mulți tineri din România au învățat la Paris mai mult decât ”la gât cravatei cum se leagă nodul”, au luat contact cu o mare cultură, i-au preluat ideile și cutezanța de a le sădi la noi acasă, au studiat și și-au găsit împlinire profesională. Mai mult chiar, prin talentul și munca lor, au construit punți pentru o istorie ce are multe puncte de intersecție.
Doar câteva nume sunt, cred, revelatoare: George Enescu, Traian Vuia, Dinu Lipatti, Horia Hulubei, Elena Văcărescu, Aurel Vlaicu, Ionel Brătianu, Anna de Noailles Brâncoveanu, Henri Coandă, Constantin Brâncuși, Eugen Ionescu, Emil Cioran... Acesta din urmă, devenit unul dintre marii stiliști ai limbii franceze, definea astfel cultura pe care a împodobit-o cu scrierile sale: „Ce a iubit Franţa? Stiluri, plăcerile inteligenţei, salonul, raţiunea, micile perfecţiuni. Ceea ce înseamnă: Expresia înaintea Naturii. Suntem în faţa unei culturi a formei care acoperă forţele elementare şi care peste orice izbucnire pasională întinde poleiala gândită a rafinamentului.”
Vom vorbi așadar, în emisiunea din această seară, despre cultura franceză ce a avut atâta influență asupra altor culturi și îndeosebi asupra celei românești, încercând să-i explicăm puterea de fascinație și să-i precizăm coordonatele actuale.
Vom vorbi desigur și despre istorie și politică. Nu trebuie să uităm că aproape toată generația pașoptistă s-a școlit în capitala Franței și a fost impregnată cu ideile și idealurile revoluției ce a dus la proclamarea celei de a II-a Republici. Nu vom uita să-l evocăm nici pe cel care i-a pus capăt, Napoleon al III-lea, împăratul care a avut atâta influență în realizarea Unirii de la 1859.
Nu a fost singura dată în care Franța a avut un rol crucial în scrierea istoriei românilor. Mă refer, desigur, la Marele Război și la pacea care i-a urmat, în care Romania s-a bucurat de sprijinul constant al aliatului său până la realizarea idealului național, Marea Unire.
Aș adăuga că destinul României a fost legat de cel al Franței și în dramaticul an 1940, atunci când ocuparea ei de către naziști a dat frâu liber pretențiilor anexioniste sovietice și maghiare, pretenții care au dus la însemnate pierderi teritoriale și morale pentru țara noastră.
Emisiunea va cuprinde și o evaluare a politicii franceze contemporane, pornind de la cel care a proclamat cea de a V-a Republică la 4 octombrie 1958, generalul de Gaulle, cel care se întreba cu umor: „Cum poţi guverna o ţară care are 246 de varietăţi de brânză?”
Fără îndoială, personalitatea lui De Gaulle și-a pus o puternică amprentă asupra vieții politice franceze. De aceea, mulți consideră că a V-a Republică a fost creată pe măsura anvergurii sale și că nu ar mai corespunde desfășurărilor politice și nici ”staturii” liderilor de astăzi.
Cum au fost președinții care i-au urmat, dar mai cu seamă care sunt provocările la care trebuie să răspundă Franța zilelor noastre, confruntată cu un val aproape continuu de nemulțumiri, cu ezitările ale președintelui Macron. Mai este Parisul, în aceste condiții, „Orașul lumină” ?
