Idei în nocturnă. Pagini de Istorie: Anotimpul vacanțelor! Patru posibile destinații recomandate de doamna academician Georgeta Filitti

Doamna acad. Georgeta Filitti ne propune un prim popas la Castelul Miclăușeni, un frumos monument reprezentativ pentru stilul gotic ridicat la sfârșit de secol XIX și început de secol XX de George A. Sturza și soția sa Maria, născută Ghica pe locul unui vechi conac de prin 1755.

Situat în apropierea șoselei care leagă Iașiul de Roman, castelul merită descoperit și admirat, așa cum vom afla din comentariul doamnei academician cunoscătoare a tuturor datelor istorice și în același dotată cu un fabulos talent de povestitor, dar și de la maica Parascheva, sufletul acestui așezământ minunat.

Vom vorbi despre frumosul parc, despre decorațiile exterioare ale castelului împodobit cu stema Sturzeștilor, despre biserica și mormintele castelanilor și desigur despre interiorul său. Altădată decorat fastuos, pereți pictați, uși și ferestre sculptate în lemn de trandafir, scări pentru care s-a adus marmură din Dalmația, sobe împodobite cu cahle de teracotă sculptată și pictată. Aflat atent și profesionist proces de restaurare, sperăm că își va recăpăta strălucirea.

Din păcate însă colecțiile care l-au făcut faimos nu se mai pot întoarce. Armele și armurile, bijuteriile prețioase, piesele arheologice rare, monedele valoroase, busturi și picturi, au dispărut urmare a răutății vremurilor și a oamenilor. Toate erau valoroase dar cea mai dramatică pierdere este aceea a bibliotecii ce număra peste 60.000 de volume între care unele extrem de rare. Este suficient să spunem că proprietarii domeniului, între care Dimitrie A. Sturza (1833-1914), mare numismat și istoric, secretar şi preşedinte al Academiei Române. Adunaseră aici un adevărat tezaur : ediții princeps din perioada cuprinsă între secolele XVIII și XIX, copiile cronicilor românești, tipărituri religioase, prime traduceri românești de secol XV- XVI dintre care unele au făcut obiectul unor donații. Să mai adăugam doar că prin devotamentul Ecaterinei Sturza Cantacuzino, care a salvat prețioase obiecte religioase pe care le -a luat cu ea în refugiul din vremea Celui de al Doilea Război Mondial și acum fac podoaba bisericii.

Căldură mare ! În București 35 - 45 de grade… avertizări de caniculă, circulație redusă, figuri blazate, colecții de pălării, șepci, eșarfe și…sacoșe purtate cu greutate se preling pe lângă ziduri în căutarea umbrei. Printr-o ciudată asociere îmi vin în minte câteva versuri ale lui Vasile Alexandri :

„Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,…
Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împregiur, în depărtare,
Ca fantasme albe plopii înşiraţi se perd în zare,
Şi pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,
Se văd satele perdute sub clăbuci albii de fum”.

O ironie pe care mi-o servește memoria? Oricum gândul mă duce la Mircești și la faimosul ei locatar. În copilărie, când am vizitat pentru prima oară casa memorială, mi s-a părut a fi un tărîm de basm. M-au impresionat frumusețea locului, mobilierul simplu și emoționant, amintirea lui Vasile Porojan, dar mai ales legătura fermecată pe care Mirceștiul o făcea cu ilustrul său locatar și elita de prieteni alături de care plănuia Unirea dar și viitorul cultural și politic al României.

Cum arată astăzi Mirceștiul ? Cum îl redescoperim pe Vasile Alecsandri?

Vă propunem să aflăm în cea de a doua secvență a emisiunii.

Și fiindcă am evocat o amintire din copilărie, să mai adăugăm câteva pe care le avem foarte mulți dintre noi. E drept că nu sunt ale noastre ci ale, probabil, celui mai mare povestitor. Mă refer desigur la Ion Creangă și la satul său, Humuleștii, pe care l-a fixat în istorie.

„Nu știu alții cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul nașterii mele, la casa părintească din Humulești, la stâlpul hornului unde lega mama o șfară cu motocei la capăt, de crăpau mâțele jucându-se cu ei, la prichiciul vetrei cel humuit, de care mă țineam când începusem a merge copăcel, la cuptorul pe care mă ascundeam, când ne jucam noi, băieții, de-a mijoarca, și la alte jocuri și jucării pline de hazul și farmecul copilăresc, parcă-mi saltă și acum inima de bucurie!”

Cu siguranță satul nu mai e același, e o suburbie a Târgului Neamț, Ozana s-ar putea să nu mai fie cea „frumos curgătoare și limpede ca cristalul”, mulți dintre copiii de astăzi nu mai știu ce este un „cuc armenesc” sau cum arată dohotul, nu au văzut poate niciodată un lan de cânepă, nu înțeleg regionalismele și arhaismele folosite de scriitor. Și totuși autorul „Amintirilor din copilărie” rămâne sau ar trebui să rămână fascinant. De ce ? Iată doar un singur argument, el ne deschide o fereastră către un timp irepetabil, către o copilărie altfel pe care o putem descoperi în cartea sa asemenea unui film de epocă regizat de un maestru.

Așadar vom poposi și la Humulești pentru a-i vizita...copilăria și memoria.

Ultima invitație la călătoria pe care v-o propunem în această seară are ca țintă un conac aflat pe valea Moldovei, în satul Văleni aflat pe drumul dintre Piatra Neamț și Roman. Este conacul, proaspăt restaurat al unei vechi familii boierești atestată documentar încă din vremea lui Alexandru cel Bun, printr-un zapis din 1411. Boierii Stârcea au îndeplinit de-a lungul timpului funcții importante la curtea Moldovei, stolnici, pârcălabi, hatmani, vistiernici, spătari.

În anul 1720 marele vornic Miron și-a împărțit averea celor 14 copii iar unul dintre ei Pătrașcu, a fondat linia cavalerilor austrieci de Strischka (Strâșca, Strîșca). În anul 1774 domnitorul Grigore al IV-lea Ghica l-a numit pe Toader Stîrcea vornic de poartă, iar pe Ioniță Stârcea, tot un fiu al vornicului Miron, mare spătar. Pe baza brevetului de nobiliare austriac, în 1789, toți membrii familiei cu domiciliu stabil în Bucovina au fost numiți cavaleri austrieci.

Așadar această veche familie boierească are o istorie cunoscută de peste șase secole. Datorăm restaurarea conacului de la Văleni lui Michael Edward David baron de Stârcea, devenit și baron englez prin înnobilarea de către regina Elisabeta a II-a. El este fiul lui Ioan baron Mocsony-Stîrcea (n. 16 mai 1909, Cernăuți - d. 1992, Elveția). Înfiat în anul 1925 de baronul austriac Anton Mocsony de Foen un bun prieten de familie care nu avea urmași direcți a intrat în posesia averii și a titlului acestuia, devenind unul dintre cei mai bogați oameni din România. Lui îi aparțineau între altele castelele Bulc și Săvârșin de pe întinsa sa moșie bănățeană de pe Valea Mureșului. Ioan baron Mocsony-Stîrcea a fost o personalitate a vremii sale îndeplinind funcția de vice-mareșal al Curții Regale și a făcut parte dintre cei care au pregătit ieșirea României din Război. După venirea la putere a regimului comunist destinul său a luat o turnură dramatică. A fost „convins” de securitate să devină martor al acuzării în procesele intentate lui Iuliu Maniu dar și în cel al lui Lucrețiu Pătrășcanu. Nu scapă totuși de condamnare și este eliberat din închisoare abia în 1964 când își regăsește familia în Elveția.

Cu ce ne atrag domeniul și conacul de la Văleni ? Mai întâi cu un superb parc, catalogat monument, în care cresc plante rare inclusiv arborele de lalele, stejarul roșu, o diversă floră și este în același timp și un rai al păsărilor.

Trebuie apoi vizitată biserica ce a fost construită de Cosma Șarpe pe la 1506. Ea datorează mult Ecaterinei (Văleanca). Căsătorită cu Ioan Stârcea în 1878, ea a construit o clopotniță pe care a înzestrat-o cu un set de clopote realizate în Boemia și transportate cu carul cu boi. Tot ei i se datorează construcția școlii satului, a Primăriei și a altor cădiri reprezentative.

Despre conacul construit pe la 1700 și interiorul lui vă rezervăm surpriza să aflați detalii pe parcursul emisiunii.

Vă invităm așadar într-o călătorie la 50 de minute printr-o Moldovă care vă poate atrage și prin alegerile de popas sugerate de distinsa noastră invitată, doamna acad. Georgeta Filitti.

Realizator, Dan Manolache